Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1338
Ședința publică din 10.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 490/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune împuternicire avocațială iar reprezentanta pârâtei recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și menținerii ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantei.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 3050/30 din data de 31 martie 2008, reclamantul PFA a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T - Structura de administrare fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 171/50/13.03.2008, emisă de către pârâtă, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă, admiterea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere nr.4428/1/18.12.2007 și a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 30.11.2007 și înregistrat sub nr. 4428/30.11.2007 emis de către pârâtă.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în urma solicitării de rambursare TVA la nivelul lunii martie 2007 depusă la. T -., conform decontului de TVA cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA, înregistrat sub nr. 11602/25.04.2007, s-a procedat la verificarea privind analiza și aprobarea rambursării de TVA aferentă trimestrului I 2007, întocmindu-se în acest sens raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.11.2007 și înregistrat sub nr. 4428/30.11.2007 emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de administrare fiscală - Activitatea de inspecție fiscală.
In raportul de inspecție fiscală mai sus menționat se reține faptul că din verificarea documentelor primare privind achizițiile de bunuri și servicii s-a constat că acestea sunt pentru nevoile societății și sunt destinate realizării de operațiuni impozabile încadrându-se în prevederile Titlului VI, Capitolul X, art. 145, alin. 2 din Legea nr. 571/2003, actualizată, privind Codul Fiscal, excepție făcând facturile fiscale nr. - din data de 11.08.2005, - din data de 16.02.2007; - din data de 31.01.2007 și - din data de 31.01.2007, în sumă totală de 472.561,42 lei din care TVA 75.450,99 lei, care se susține că nu au calitatea de document justificativ.
Se reține că aceste facturi fiscale nu cuprind elementele obligatorii prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003, actualizată, privind Codul Fiscal și anume: lipsă denumire, cod de identificare fiscală și sediul beneficiarului
Apoi, factura fiscală nr. - emisă la data de 31.01.2007 de către a fost întocmită cu respectarea întocmai a prevederilor art. 155 din Legea nr. 571/2003, actualizată, privind Codul Fiscal, respectiv această factură cuprinde toate elementele obligatorii: respectiv denumirea completă a beneficiarului, numărul de identificare fiscală, adresa completă a beneficiarului, contul bancar și banca beneficiarului. Situația este identică și în ceea ce privește factura fiscală nr. - emisă la data de 31.01.2007 de către ROMÂNIA
Referitor la numărul de identificare fiscală, respectiv menționarea pe aceste facturi a codului numeric personal a reclamantului, menționează faptul că facturile au fost emise de către cele două societăți comerciale anterior menționate pe baza datelor de identificare emise cu ocazia efectuării comenzii de către subscrisa, moment la care toate datele furnizate erau conforme cu situația de fapt, nefiind încă emis numărul de identificare fiscală
Astfel, potrivit practicii judiciare s-a apreciat că operatorii economici beneficiari de bunuri și servicii nu pot fi făcuți răspunzători pentru o faptă culpabilă săvârșită de altă persoană juridică pentru că s-ar încălca principiul bunei credințe în relațiile comerciale. S-a relevat că, în astfel de situații, eroarea în care se află operatorii economici beneficiari are un caracter obiectiv, neputând fi imputată lor neobservarea formei facturilor sau a altor documente emise de furnizorii de bunuri sau prestatorii de servicii și nici situația juridică a acestora din momentul întocmirii documentelor justificative.
Reclamantul apreciază că suma de 74.451 lei reprezentând TVA este deductibilă, pârâta a procedat în mod greșit la respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate, iar facturile fiscale menționate anterior au calitatea de documente justificative, respectând in totalitate cerințele impuse de art.155 si 146 din Legea nr. 571/2003.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece, din verificarea documentelor primare privind achizițiile de bunuri și servicii puse la dispoziție de PFA, care a solicitat rambursarea TVA în sumă de 75.451 lei, s-a constatat că următoarele facturile nr. -/11.08.2005, nr.-/16.02.2007, nr.-/31.01.2007 și nr. -/31.01.2007, în suma totala de 472.561 lei din care TVA în sumă de 75.451 lei, nu au calitatea de document justificativ deoarece nu conțin elementele obligatorii prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003 actualizata privind Codul Fiscal și anume: lipsa denumire; cod
In cauza a fost efectuat raport de expertiza contabilă de către expert contabil. Ec..
Prin sentința civilă nr. 490/04.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, a dispus anularea deciziei nr.171/50/13.03.2008 emisă de DGFP T, privind soluționarea contestației înregistrată sub nr. 3964/31.01.2008 precum și anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.4428/1/18.12.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de administrare fiscală - Activitatea de inspecție fiscală și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la 30.11.2007, înregistrat sub nr.4428/30.11.2007.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Din totalul celor 4 facturi la care se face referire în analiza fiscală și în dosarul cauzei, doua dintre ele, așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, îndeplinesc condițiile de document justificativ pentru deductibilitatea impozitului pe venit în totalitate.
Astfel, pentru facturile nr. -/31.01.2007 în sumă totală de 164.443,00 RON și nr. -/31.01.2007 în sumă de 306.777,00 RON, expertiza precizează că prin datele pe cere le conțin aceste facturi se identifică în totalitate cine este cumpărătorul deoarece CNP a fost și este criteriul de identificare a unei persoane fizice, cumpărătorul în cauză este persoana fizică, cu excepția împrejurării că este trecut CUI în loc de CNP, celelalte date sunt cuprinse în totalitate.
Documentele justificative prezentate în factura fiscala nr. -/31.01.2007 emisă de SC România SRL, privind achiziționare remorcii conțin și furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA". Factura avea completat la rubrica cumpărător (beneficiar) fiind înscris s care este aceeași persoană cu s persoana fizica(așa cum arată certificatul de înregistrare în scopuri de TVA pe care îl primește titularul în 12.01.2007) Nu consideră că este în mod eronat. Este aceeași persoană fizică, elemente verificabile și care nu a fost modificate de la emiterea facturilor până la data controlului.
Cod fiscal (CUI) 1.77042E+1, nu înseamnă că este greșit, el vrea să însemne CNP -, dar având în vedere că rubrica destinată codului fiscal era într-un câmp mai mic de 13 caractere, s-a comprimat și nu a rezultat întregul CNP, elemente verificabile și care nu a fost modificate de la emiterea facturilor până la data controlului.
In ce privește factura fiscală nr.- /31.01.2007 emisa de SC SA, privind achiziționare camionului Renault 460.19T singura eroare ar fi la Cod fiscal este trecut CNP - în loc de CUI RO-
Nu au fost considerate ca îndeplinind condițiile de drept de deducere factura nr.-/11.05.2005 și factura nr. 0-/16.02.2007 și nu au fost considerate documente justificative. Aceste două facturi, nu au toate rubricile completate, astfel încât TVA nu poate fi dedusă.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cătaxa pe valoare adăugata nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA ".
Ca urmare, în interpretarea instanței, faptul că în facturile fiscale nu au fost înscrise în toate cazurile adresa și/sau codul fiscal al cumpărătorului, lipsa acestor date nu este de natura să decadă pe contribuabil din dreptul legal de a deduce TVA, în condițiile în care nu s-a pus în cadrul inspecției fiscale problema realității operațiunilor din aceste facturi fiscale, datele lipsa putând fi verificate de inspecția fiscală și toate documentele aflându-se în original la beneficiar, astfel ca sub nici o forma o altă terță persoană nu ar fi putut exercita dreptul de deducere. Verificarea încrucișata i-ar fi dat posibilitatea inspectorului să se convingă că furnizorii au declarat vânzarea către reclamant și au colectat TVA, ceea ce-i da dreptul la beneficiar persoana impozabilă plătitor de TVA să-și deducă TVA din achiziții, iar bugetul de stat nu este în pierdere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale emise pe seama contestatorului.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentința pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală întrucât s-a dispus anularea în totalitate a Deciziei nr.171/50/13.03.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în soluționarea contestației, cu toate că instanța de judecată a admis în parte cererea de chemare în judecată, anulând în parte decizia de impunere.
Al doilea motiv de netemeinicie și nelegalitate invocat de recurentă este reprezentat de faptul că în considerentele sentinței se face referire la facturi fiscale care au/nu au calitatea de document justificativ pentru deductibilitatea impozitului pe venit, deși obiectul verificării fiscale l-a constituit doar taxa pe valoarea adăugată.
În al treilea rând, recurenta consideră că în mod nelegal dispozitivul sentinței civile nr.490/04.05.2009 se întemeiază doar pe Raportul de expertiză financiar-contabilă judiciară, instanța apreciind că acest raport face parte integrantă din sentința pronunțată, precum și fără a menționa în mod expres care parte din suma totală contestată (75.451 lei) reprezintă TVA deductibil și care TVA nu este deductibil.
Având în vedere că dispozitivul unei hotărâri judecătorești ar trebui să cuprindă un conținut cât mai complet, să arate în mod concret în ce constă soluția și care sunt limitele admiterii acțiunii pentru a fi pusă în executare, recurenta consideră că dispozitivul sentinței atacate este nelegal. Astfel, deși acțiunea a fost admisă în parte, în dispozitiv nu se stabilește care parte din suma contestată ce face obiectul acțiunii (TVA nedeductibil de 75.451 lei) este admisă și care este respinsă.
Privitor la fondul cauzei, recurenta arată că soluția de admitere în parte a acțiunii este pronunțată de Tribunalul Timiș cu încălcarea evidentă a prevederilor legale aplicabile în materia deductibilității TVA luând în considerare că din verificarea documentelor primare puse la dispoziția organului de inspecție fiscală privind achizițiile de bunuri și servicii s-a constatat faptul că facturile fiscale nr.-/11.08.2005, nr.-/16.02.2007, nr.-/31.01.2007 și nr.-/31.01.2007 în sumă totală de 472.561 lei, din care TVA în sumă de 75.451 lei, nu au calitatea de document justificativ deoarece nu cuprind elementele obligatorii prevăzute de art.155 din Legea nr.571/2003, actualizată, și anume: denumirea, codul d e identificare fiscală și sediul beneficiarului. Luînd în considerare aceste prevederi legale, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce dacă documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În concluzie, completarea cu omisiuni sau cu erori a facturilor de către furnizori și acceptate de către beneficiar așa cum au fost întocmite fără a conține cele prevăzute de textul de lege mai sus menționat nu dau dreptul de deducerea TVA.
Recurenta mai arată că din considerentele hotărârii recurate rezultă că în opinia instanței de fond facturile fiscale nr.-/31.01.2007 și nr.- din 31.01.2007 reprezintă documente justificative potrivit Codului fiscal, dar soluția Tribunalului Timiș este eronată deoarece în considerentele hotărârii instanța de judecată reține că cele două facturi sunt completate greșit în sensul că sunt completate cu CNP deși se impunea menționarea (RO-) având în vedere calitatea de persoană fizică autorizată.
Un alt motiv de netemeinicie și nelegalitate a sentinței atacate invocat de recurentă îl constituie faptul că instanța de fond a nesocotit Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.V/15.01.2007 cu privire la aplicarea dispozițiilor art.21 alin.4 lit.f și ale art.145 alin.8 lit.a și b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art.6 alin.2 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este adevărat că, anulând în parte decizia de impunere, aceeași soluție s-ar fi impus a fi pronunțată și cu privire la Decizia nr.171/50/13.03.2008 emisă de pârâtă în soluționarea contestației adresată acesteia, însă această inadvertență a primei instanțe este doar de ordin formal, din întregul hotărârii rezultând că actele administrativ - fiscale au fost anulate doar în ce privește facturile fiscale nr.-/31.01.2007, și nr.-/31.01.2007, reținându-se că în privința acestora reclamantul are dreptul de deducere TVA.
Prin urmare, anulând în parte decizia de impunere, prima instanță a avut în vedere aceeași soluție și pentru decizia de soluționare a contestației în procedura administrativă.
Apar de asemenea justificate criticile recurentei cu privire la referirile instanței de fond la impozitul pe venit, în cauză problema dedusă judecății constituind-o taxa pe valoare adăugată, iar nu impozitul pe venit, însă menționarea acestui impozit în considerentele hotărârii atacate constituie o greșeală de redactare, iar nu o denaturare a obiectului cauzei.
Tot astfel, apare ca fiind îndoielnică opțiunea instanței de a considera raportul de expertiză contabilă ca parte integrantă din sentința pronunțată, o astfel de soluție nefiind prevăzută de nicio normă procedurală, cu atât mai mult cu cât expertiza este un mijloc de probă iar nu rezultatul deliberării instanței. De asemenea, este criticabil și modul de redactare al dispozitivului întrucât, admițând în parte acțiunea, ar fi trebuit identificată și suma pentru care actele administrativ fiscale au fost anulate, pentru a se putea astfel evidenția și sumele reprezentând TVA nedeductibil.
Totuși, în pofida acestor neregularități, Curtea apreciază că nu se impune admiterea recursului, întrucât o astfel de soluție ar fi inechitabilă pentru reclamant, cu atât mai mult cu cât pe fond hotărârea pronunțată este corectă.
Astfel, din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod expres că reclamantul are drept de deducere TVA pentru sumele înscrise în facturile nr.-/31.01.2007, și nr.-/31.01.2007, doar cu privire la acestea dispunându-se anularea actelor fiscale și având drept de deducere TVA.
Cât privește celelalte două facturi, respectiv nr.-/11.05.2005 și nr.0-/16.02.2007, prima instanță a apreciat că acestea nu pot fi considerate documente justificative, neavând toate rubricile completate, astfel încât TVA nu poate fi dedusă. Prin urmare, cu privire la aceste două facturi actele fiscale atacate au fost menținute.
Considerând că primele două facturi reprezintă documente justificative, instanța de fond nu a reconsiderat dezlegarea problemei de drept de către ÎCCJ, realizată prin Decizia nr. V/15.01.2007, potrivit căreia documentele justificative prezentate trebuiesă cuprindătoate informațiile sausă furnizezetoate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Și aceasta întrucât facturile menționate cuprind și furnizează toate informațiile cerute de lege, inserarea CNP ului persoanei fizice autorizate în loc de CUI - ul acesteia nefiind de natură de denatureze sau să îngreuneze identificarea persoanei la care CNP -ul sau CUI - ul se referă.
Legat de acest aspect, Curtea subscrie argumentației primei instanțe potrivit căreia nu s-a pus în cadrul inspecției fiscale problema realității operațiunilor din aceste facturi fiscale, datele lipsă putând fi verificate iar documentele aflându-se în original la beneficiar, astfel că o altă terță persoană nu ar fi putut exercita dreptul de deducere, organul fiscal putând proceda la verificarea încrucișată cu privire la colectarea de către furnizori a TVA.
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1 Cod de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.490/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă PFA.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red./05.12.2009
Tehnored./10.12.2009/ Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Ionel
