Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 134/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE A P
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR. 134
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
: - - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, cu sediul în B,-, județ B, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1277/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați reclamanți, -, TA, -, TA, -, -, -, -, -, A, -, - -, toți cu domiciliul ales în B,-, jud.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimați reclamanți personal, personal, Garea, a, a, a, a, scu, a, a, toți prin reprezentant, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin intermediul Serviciul Registratură s-a depus la dosar de intimați reclamanți o întâmpinare.
Intimata reclamantă în nume propriu cât și în calitate de reprezentant ai celorlalți intimați reclamanți, declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Intimata reclamantă personal având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile intimatelor reclamante și, că nu mai au alte cereri de formulat, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimata reclamantă în nume propriu cât și în calitate de reprezentant ai intimați reclamanți, Garea, a, a, a, a, scu, a, a, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică.
In continuare învederează faptul că dispozițiile legale care au stat la baza acțiunii reclamanților respectiv art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind funcționarii publici, republicată și modificările și completările ulterioare, respectiv, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, au fost suspendate pentru o perioadă limitată de timp, iar prin Legea nr. 251/2006, art. 14, acestea au reintrat în vigoare, de la data de 01.01.2007. De altfel mai arată faptul că potrivit disp.art. 64 alin. 2
din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Mai mult susține faptul că, dreptul funcționarului public de a primi salariul, respectiv, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, calculat i se cuvin, începând cu data nașterii acestor drepturi, adică 1.04.2004 și până la plata efectivă, suma actualizată cu coeficientul de inflație.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefundat.
Intimata reclamantă, având cuvântul face trimitere la prevederile Europene, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, în sensul susținerilor depune la dosar concluzii scrise din parte intimaților reclamanți și (2004) impuse de CEDO, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr. 1277 din 29.10.2008, Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea in contencios administrativ și fiscal având ca obiect litigiu privind funcționarii publici formulată de reclamanții, -, TA, -, TA, -, -, -, -, -, A, -, - -, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate
Prin aceeași hotărâre, a fost obligată pârâta să calculeze și să plătească drepturile bănești, reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzator treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pe perioada 1.01.2004 - 29.10.2008, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata drepturilor bănești solicitate în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu pentru fiecare persoană nominalizată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, acțiunea reclamantilor cu privire la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, este întemeiată deoarece drepturile reclamantilor sunt prevazute de disp. art. 31 lit. c și d din Legea 188/1999, privind funcționarii publici, republicată, drept ce a fost suspendat pe perioada 1.01.2004 - 31.12.2006, prin art. 44 din OUG nr 92/2004 și OG nr. 2/2006, dar aceasta nu echivalează cu înlăturarea dreptului și potrivit dispozițiilor art. 16 al., art. 41 și 53 din Constituția Romaniei, precum și a art. 38 și 39 din Codul Muncii, reclamanții nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, considerente pentru care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata acestor drepturi, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
In ce privește capătul de cerere privind acordarea pe viitor a drepturile bănești privind suplimentul postului și suplimentul corespunzator treptei de salarizare, se reține prin sentință că este neîntemeiat capătul de cerere, deoarece drepturile respective nu au caracterul certitudinii atâta timp cât pot fi influențate de modificarea raporturilor de serviciu ale reclamanților și de modificările legislative ce pot interveni.
Impotriva sentinței, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, aratând că în mod greșit a fost obligată la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25%, deoarece aplicarea prevederilor art. 31 al. 1 din Legea 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, a fost suspendată prin OUG 92/2004, iar începând cu anul 2004 măsura suspendării a fost menținută de legile bugetului de stat, respectiv Legea nr 76/2005 și OG nr 2/2006, astfel că recurenta nu putea proceda la plata acestor drepturi.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți.
Intimații reclamanti cu actul înregistrat sub nr 866/21.01.2009 la Curtea de Apel Ploiești, au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece dispozițiile legale în baza cărora instanța de fond a admis acțiunea sunt disp. art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, care prevăd că pe lângă salariul de bază, se prevede că ei beneficiază și de sporul pentru vechime în muncă precum și de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dispoziții care, chiar dacă au fost suspendate pe perioada 1.01.2006 - 31.12.2006, prin art. 44 din OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006, aceasta nu înseamnă că dreptul lor a fost înlăturat și potrivit disp. art. 16 al. 1, art. 41 și art 53 din Constituția Romaniei și art. 38 și 39 din Codul Muncii, ei nu pot renunța la aceste drepturi, iar limitarea drepturilor este lovită de nulitate.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrarile dosarului si de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constat recursul este fondat, pentru considerentele următoare:
Într-adevăr prin dispozițiile art. 31 lit c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, se prevede că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, precum și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, însă prin aceste dispoziții legale și nici prin alte acte normative, nu s-a stabilit cuantumul suplimentului postului și cuantumul suplimentului corespunzator treptei de salarizare, astfel încât greșit prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat recurenta la plata drepturilor bănești constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzator treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru stabilirea acestui procent de 25% prima instanță nu a avut nici un temei legal.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, recursul se privește ca fondat și în temeiul disp. art. 312 al. 1 și 2 civ. va fi admis ca atare și pe cale de consecință se va modifica în tot sentința în sensul că se va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, cu sediul în B,-, județ B, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 1277/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați reclamanți, -, TA, -, TA, -, -, -, -, -, A, -, - -, toți cu domiciliul ales în B,-, jud. B și în consecință:
Modifică în tot sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Red. EC/DD
3 ex/29.01.2009
nr- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu