Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 134/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 134/ Dosar nr-
Ședința publică din data de:- 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - --- - președinte secție
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorii, - a, )., G, C, -, și, toți prin Sindicatul Liber "tea" al salariaților - funcționari publici din Primăria Municipiului A I și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului A I, împotriva Deciziei civile nr.2059/06.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția comercială, în dosarul nr- (strămutat de la Curtea de Apel Cluj prin Încheierea nr.4499/03.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu nr-).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 februarie 2009, pentru când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării în baza art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20 februarie 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatorii, - a, )., G, C, -, și, toți prin Sindicatul Liber "tea" al salariaților - funcționari publici din Primăria Municipiului A I și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului A I, au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr.2059/29 septembrie 2008,pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea contestației în anulare, anularea acestei decizii și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului promovat împotriva Sentinței civile nr.579/25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Prin încheierea nr.4499 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de APEL BRAȘOV.
În motivare, contestatorii au invocat dispozițiile art.318, teza I Cod procedură civilă, susținând că instanța de recurs a reținut că Ordinul nr.275/2002 și Ordinul nr.496/2003 emise de Ministerul Administrației și Internelor au fost date în considerarea aplicării Legii nr.138/1999.
Contestatorii au susținut că Ordinul nr.496/2003 nu se referă doar la personalul militar și civil angajat în instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Art.1, alin.1 din nr.OUG62/2003 prevede că Ministerul Administrației și Internelor are competență, între altele, în domeniul funcției și funcționarilor publici.
Contestatorii au arătat că instanța de recurs a constatat ineficiența Ordinului nr.496/2003, raportându-se la nepublicarea acestuia în Monitorul Oficial, argument ce este rezultatul unei erori în condițiile în care acest Ordin este semnat de către ministrul administrației și internelor și de ministrul delegat pentru administrația publică, intrând în vigoare și respectiv în circuitul civil la data de 01.08.2003.
Contestatorii au mai susținut că instanța de recurs a fost inconsecventă în ce privește aptitudinea Ordinului nr.496/2003 de a produce efecte juridice, reținând incidența limitată a acestuia doar în ceea ce privește personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, ca beneficiare ale indemnizației de dispozitiv.
Contestatorii au invocat și faptul că există neconcordanță între data pronunțării deciziei contestate, trecute în practicaua hotărârii - 29 septembrie 2008, respectiv data consemnată în dispozitiv - 6 octombrie 2008.
Contestatorii au depus la dosar practică judiciară în susținerea cererii lor.
Analizând motivele contestației în anulare invocate, prin prisma dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.579/CAF/25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, - a, )., G, C, -, și, toți prin Sindicatul Liber "tea" al salariaților - funcționari publici din Primăria Municipiului A I și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului A I, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului A I și Consiliul Local A I, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților indemnizația de dispozitiv prevăzută de Legea nr.138/1999, începând cu data de 30 ianuarie 2005, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în funcția publică și în continuare, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
De asemenea, pârâtul Primarul Municipiului AIa fost obligat să dispună efectuarea mențiunilor necesare în Carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Primarul Municipiului A I și Consiliul Local al Municipiului A
Curtea constată că în speță recursul a fost soluționat de Curtea de Apel Cluj, instanță la care a fost strămutată soluționarea cauzei.
Analizând decizia prin care s-a soluționat recursul, Curtea constată că există o neconcordanță cu privire la data pronunțării acestei hotărâri judecătorești, astfel:
În practicaua deciziei apare consemnată data de 29 septembrie 2008, iar în dispozitivul acesteia este trecută mențiunea că decizia a fost pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2008.
Existând dubiu asupra datei pronunțării deciziei contestate, dubiu ce poate fi asimilat unei greșeli materiale, Curtea constată că în speță este incident motivul prevăzut de art.318, teza I Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr.2059/06 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, va anula această decizie și, pentru a respecta dreptul la apărare și principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, va stabili termen pentru soluționarea recursului declarat de recurenții Primarul Municipiului A I și Consiliul Local AIî mpotriva Sentinței civile nr.579/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-, la data de 31 martie 2009, dată pentru care se vor cita părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii, - a, )., G, C, -, și, toți prin Sindicatul Liber "tea" al salariaților - funcționari publici din Primăria Municipiului A I și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului A I, împotriva deciziei civile nr. 2059/6 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-.
Anulează decizia civilă nr. 2059/6 octombrie 2008 Curții de Apel Cluj și stabilește termen pentru soluționarea recursului declarat de recurenții Primarul Municipiului A I și Consiliul Local AIî mpotriva sentinței civile nr. 579/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- la data de 31 martie 2009, pentru când se citează părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - Pt.- - -- - -
eliberată din funcție, semnează
Președinte de instanță
Grefier
Red./ 20.03.2009
Dact./25.03.2009
- 2 ex.-
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara