Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1364/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1364
Ședința Publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Pokker Adina
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurenta B prin T împotriva sentinței civile nr. 473/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților intimați.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 02.01.2009 și precizată, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B au cerut să fie obligată pârâta să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.12.2004 până la zi și în continuare și obligarea pârâtei să înscrie aceste sporuri în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A și în această calitate aveau dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâții nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata acestor drepturi, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâtele au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 (1) din Legea nr.554/2004.
Pe fond pârâtele au solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată. Arată că reclamanții sunt funcționari publici, iar drepturile salariale pe care le pretind nu au fost acordate pentru că prevederile referitoare la acestea au fost suspendate prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006 intrând în vigoare la 01.01.2007 și ca urmare în perioada suspendării actului normativ dispozitivul privind suplimentele nu se aplică.
Prin sentința civilă nr. 473/11.03.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții și împotriva pârâtelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B, a obligat pârâtele să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-30.04.2006 pentru reclamantul și pentru perioada 01.04.2004-01.01.2007; 01.10.2007-01.11.2008 pentru reclamanta, actualizate cu indicele de inflație la data plății; a obligat pârâtele la înscrierea sporurilor în carnetul de muncă; a respins acțiunea cu privire la cuantumul sporului de 25 % fiecare din salariul de bază și a obligat pârâtele să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât acțiunea reclamanților se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, care nu prevede obligația îndeplinirii acestei proceduri în litigiile privind funcționarii publici altele decât cel prevăzut de art.106 (1) din Legea nr.188/1999.
De asemenea a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.04.2004 până în prezent nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art. 29 din Legea 188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare și este la fel de relevant că reclamanți au un drept subiectiv recunoscut și ocrotit de Legea nr. 188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază reclamanții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată.
Ca atare, dreptul subiectiv al reclamanților fiind recunoscut de legiuitor printr-o normă legală dincolo de competența constatatoare a instanței de judecată, instanța reține că reclamanții au dreptul la aceste drepturi salariale reglementate în art. 29 din Legea 188/1999 alături de celelalte sporuri și drepturi salariale.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% din salariul de bază, instanța va da eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or,aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată, acești fiind îndreptățiți la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și față de prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța de fond a acordat reclamanților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la data plății efective.
Referitor la cererea reclamanților privind acordarea despăgubirilor pe viitor, instanța de fond a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporul cerut de reclamanți, instanța de fond a respins acțiunea reclamanților pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtele să plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004-30.04.2006 pentru reclamantul și pentru perioada 01.04-01.01.2007; 01.10.2007-01.11.2008 pentru reclamanta, actualizată cu indicele de inflație până la data plății, iar în temeiul Decretului nr.92/1976 au fost obligați pârâții la înscrierea drepturilor în carnetul de muncă.
De asemenea în temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei onorar de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T atât în nume propriu cât și în reprezentarea Autoritatea Națională a Vămilor B solicitând modificarea sentinței recurate și în rejudecare să se procedeze la respingerea acțiuni reclamantului în principal pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Se arată în motivarea recursului faptul că hotărârea judecătorească este dată cu aplicarea greșită a legii câtă vreme nu a reținut obligativitatea efectuării procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei se arată că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei au fost suspendate pe perioada 2004-2006, iar aplicarea lor în prezent ar însemna de fapt aplicarea retroactivă a Legii nr.188/1999. Se mai arată că prin nr.OG6/2007 a fost reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici care nu face nici o referire la plata celor două suplimente, iar pe de altă parte, cuantificarea acestor suplimente nu este posibilă deoarece în cazul funcționarilor publici libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor nefiind posibilă o negociere individuală a acestor sporuri.
În drept s-au invocat disp. art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă, 3041și 312 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 17.11.2009 instanța de recurs a invocat din oficiu excepția privind lipsa calității procesual pasiv a B în litigiul având ca obiect plata drepturilor salariale pretinse de reclamanții și, iar în analiza acestei excepții ținând cont de dispozițiile art. 137 al.1 Cod procedură civilă, ce obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, reține faptul că așa cum rezultă din acțiunea depusă la prima instanță reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcția Regională Vamale A - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Potrivit art. 1 al.1 din Legea nr. 188/1999 republicată aceasta reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome, ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
Articolul 911din aceeași lege în vechea numerotare stabilea competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu. Cum în speță obligația directă de plată a drepturilor salariale ale reclamanților aparține unei instituții de nivel județean respectiv Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T pentru Direcția regională Vamală A, instanța reține că autoritatea pârâtă ce are calitate procesual pasivă în cauză o reprezintă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, instituție aflată direct și implicit în raporturi de serviciu cu reclamanții, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B neavând stabilite asemenea raporturi de serviciu directe cu reclamanții.
Hotărârea pronunțată de prima instanță cu privire la plata drepturilor salariale îi este opozabilă recurentei Autoritatea Națională a Vămilor B în calitate de ordonator principal de credite prin acea că face referire la o obligație de plată instituită în sarcina unei autorități subordonate ierarhic, dar aceasta nu înseamnă că aceasta pârâtă are calitate procesual pasivă în cauză întrucât așa cum s-a arătat anterior raporturile de serviciu al reclamanților sunt stabilite cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T ca instituție ce asigură direct plata drepturilor salariale.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept văzând și dispozițiile art. 312 al.1 și 3 Cod procedură civilă Curtea va proceda la admiterea recursului declarat de Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T procedând la modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, față de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.
În privința recursului declarat în nume propriu de către pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T instanța reține că acesta este neîntemeiat după cum urmează:
În privința drepturilor salariale pretinse de reclamanți privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în mod corect prima instanță a procedat la respingerea excepției privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, întrucât potrivit disp. art. 911Legea 188/1999 sunt de competența instanțelor de contencios administrativ cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimitere la instanța de contencios administrativ este o trimitere la aplicarea Legii nr.554/2004. Cu toate acestea prevederile art.7 din Lg.554/2004 nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ tipic la art.2 alin.1 lit.c Lg.554/2004, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamanții nu aveau obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 Lg.554/2004, astfel încât în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Direcția Regională Vamală A, calitate în care raportul de serviciu al acestora intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv, iar prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.
Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii reclamantului cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).
Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii.
Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamanților potrivit căreia cuantumul de 25 % este o creație a jurisprudenței fiind stabilită la nivel național întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.
Aceasta nu împiedică însă menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe de admitere în parte a acțiunii reclamanților referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.04.2004-30.04.2006 pentru reclamant și 01.04.2004-01.01.2007; 01.10.2007 - 01.11.2008 pentru reclamantă, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite. Ca o consecință a admiterii acestui petit, în mod corect prima instanță a obligat pârâtele și la înscrierea acestor sporuri în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta B prin T împotriva sentinței civile nr. 473/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații și.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâta
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de recurenta T în nume propriu împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Red./07.12.2009
Tehnored. /15.12.2009/2 ex.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Pokker Adina, Olaru Rodica
