Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 138/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 138/R-Cont
Ședința publică din 03 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată de, domiciliată în Rm.V,-, Bl.60,.A,.6, jud.V împotriva deciziei nr.1110/R-Cont din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns revizuienta personal și intimata prin consilier juridic în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată, prin anularea chitanței nr. -/19.01.2010, emisă de Primăria Rm. V, în sumă de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise cu exemplar care se comunică părții adverse. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Revizuienta, având cuvântul arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare, acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire față de dispozițiile art. 324 Cod procedură civilă și asupra cererii pe fond.
Revizuienta, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității arătând că cererea a fost formulată în termenul legal, întrucât față de data redactării hotărârii nu era în măsură să formuleze motivele cererii de revizuire.
Pe fond solicită admiterea cererii așa cum fost motivată în scris și pe care o susține oral în ședință publică. Precizează că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii - plata majorărilor de întârziere.
Consilier - juridic, având cuvântul pentru intimată, solicită în principal admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire și în subsidiar, dacă se va trece peste această excepție solicită respingerea cererii și menținerea deciziei nr. 1110/R-cont ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra cererii de față, deliberând:
Constată că la data de 08 decembrie 2009, s-a formulat de către, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V, cerere de revizuire a deciziei nr.1110/R-CONT din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, pentru motivul prevăzut de art.322 pct.2 Cod pr.civilă potrivit căruia revizuirea unei hotărâri dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s- pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. În respectiva cauză, a solicitat plata majorărilor de întârziere de 0,1%/zi conform art.120 alin.7 din Codul d e pr.fiscală pentru suma de 1785 lei reprezentând taxă primă înmatriculare pentru autoturisme, încasată nelegal pentru perioada 23.07.2007 - 23.04.2009. Instanța de recurs a considerat că solicitarea sa are ca obiect restituirea taxei de poluare, trimițând la dispozițiile Ordinului nr.360/2009 pentru aprobarea procedurii de restituire a acestor sume, confundând obiectul cererii și implicit nepronunțându-se asupra a ceea ce a cerut.
La data de 3 februarie 2010 s-au depus concluzii scrise din partea intimatei, care a arătat că împotriva deciziei nr.979/30.06.2009 a fost formulată contestație în anulare, respinsă prin decizia nr.39/R-CONT/13.01.2010, că prezenta cerere de revizuire este tardiv formulată raportat la termenul de o lună socotit de la pronunțarea deciziei, conform art.324 coroborat cu art.322 pct.2 Cod pr.civilă, că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.322 pct.2 Cod pr.civilă, pentru că plata a fost efectuată voluntar iar cererea de restituire a fost soluționată în termenul legal.
Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, Curtea constată că acestea sunt îndeplinite, pentru următoarele argumente:
Potrivit disp.art.322 pct.2 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin decizia nr.1110 din 30 octombrie 2009 Curții de APEL PITEȘTI - ce face obiectul prezentei cereri - s-a evocat fondul cauzei, în contextul admiterii recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice V împotriva sentinței nr.979/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în sensul modificării sentinței și respingerii acțiunii reclamantei .
În considerentele deciziei s-a făcut trimitere la disp.art.1.8 și art.1.9 din Ordinul nr.360/2009 privind aprobarea procedurii de restituire a unor sume reprezentând diferențe de taxe de poluare pentru autovehicule, deși se reținându-se în același timp că obiectul acțiunii privea obligarea la plata majorărilor de întârziere pentru suma de 1795 lei reprezentând taxe de primă înmatriculare.
După cum lesne se poate observa, instanța de recurs, soluționând fondul cauzei, s-a întemeiat pe dispozițiile unui act normativ care reglementează taxa de poluare și nicidecum taxa de primă înmatriculare, pentru aceasta din urmă existând sentința nr.1203/21 octombrie 2009 prin care Rm.V a fost obligată să restituie reclamantei suma de 1795 lei achitată nelegal cu acest titlu. Drept urmare, instanța de recurs a soluționat altceva decât s-a dedus judecății, situație care se circumscrie ipotezei avută în vedere de art.322 pct.2 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește existența unei alte decizii pronunțată în contestația în anulare împotriva sentinței modificată prin decizia ce face obiectul prezentei cereri, apărarea intimatei este lipsită de relevanță, cât timp în cauza de față este examinată o cerere de revizuire, deci o altă cale extraordinară de atac decât cea la care se face referire, și care trebuie soluționată prin prisma condițiilor speciale reglementate de art.322 și urm.Cod pr.civilă.
Excepția tardivității formulării cererii de revizuire nu poate fi primită. Deși, de principiu, susținerea intimatei referitoare la curgerea termenului de o lună de la data pronunțării deciziei instanței de recurs care evocă fondul este corectă, în împrejurările concrete ale speței se constată că nu se putea cunoaște survenirea motivului de revizuire reglementat de art.322 pct.2 Cod pr.civilă până la redactarea hotărârii respective. Doar după arătarea argumentelor care au condus la soluția instanței de recurs se putea observa confuzia făcută asupra obiectului cauzei deduse judecății, astfel că partea interesată trebuia să aibă posibilitatea recurgerii la promovarea acestei căi extraordinare de atac raportat la momentul cunoașterii temeiurilor soluției ci nu la data pronunțării deciziei. Cum considerentele unei hotărâri fac corp comun cu dispozitivul acesteia și argumentează soluția, reclamanta putea să cunoască intervenirea cauzei de revizuire doar după redactarea hotărârii judecătorești, altfel ar fi lipsită de conținut și finalitate norma de sub art. 322 pct. 2 Cod pr. civilă
Ținând seamă de faptul că părțile trebuie să aibă dreptul la un proces echitabil, particularitățile speței impun considerarea datei la care s-a redactat hotărârea ca fiind momentul de la care curge termenul de o lună pentru promovarea cererii de revizuire, pentru că în caz contrar ar fi încălcate disp.art. 6 paragr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO). În cazul Hornsby Greciei ( hotărârea din 13 martie 1997, paragr. 4) s-a reamintit jurisprudența constantă a Curții, potrivit căreia art. 6 paragr. 1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să ia cunoștință de orice contestație cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest mod "dreptul la un tribunal", din care dreptul la acces, adică dreptul de a sesiza un tribunal în materie civilă, constituie unul dintre aspecte.
În concluzie, în absența unei prevederi legale care să reglementeze expres și această situație, pentru a nu fi încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil reglementat de art.6 paragr.1 din CEDO, Curtea va admite cererea de revizuire, constatând că sunt îndeplinite cerințele prev. de art.322 pct.2 Cod pr.civilă, astfel că va desființa decizia nr.1110/R-CONT/30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr- și va fixa termen pentru soluționarea recursului la 3 martie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de de, domiciliată în Rm.V,-, Bl.60,.A,.6, jud.V împotriva deciziei nr.1110/R-Cont din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, intimată fiindADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICEA MUNICIPIULUI RM. V,cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V.
Desființează decizia și fixează termen pentru soluționarea recursului la 3 martie 2010, pentru când se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secia comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
TC/6 ex.
8.02.2010
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina