Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1384
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 734 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI, intimatul reclamant și intimații pârâți TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că DGFP D pentru intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, iar recurentul pârât a depus note scrise.
S-a referit că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod pr. civilă.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.734 din data de 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul O l t, Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Au fost obligați pârâții Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Înaltei C de Casație și Justiție B și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative ale celorlalte instanțe judecătorești, pentru perioada 1 septembrie 2005 - 1 martie 2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective și în continuare.
S-a respins acțiunea reclamantului față de pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepțiile ridicate de pârâtele MEF și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugete proprii ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In cauza de față, calitatea de ordonator principal de credite o are Ministerul Justiției, acesta având obligația legală de a depune diligențele necesare pentru obținerea creditelor necesare plății drepturilor bănești aferente perioadei solicitate prin acțiune, de a le fundamenta și a le cere Ministerului Economiei și Finanțelor, odată cu propunerile de rectificare a bugetului de stat.
Drept urmare, Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul O l t, în calitate de ordonatori de credite, au obligația plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, situație în care, este justificată doar calitatea procesuală pasivă a acestora în cauză, nu însă, și, a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a reținut că art. 16 din nr.137/2002, republicată, conferă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, competențe și atribuții în materie de nediscriminare, nu insă și calitate procesuală pasivă în această cauză, nefiind instituția publică care să poată fi obligată la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanții neavând raporturi juridice de funcție cu aceștia.
S-a apreciat astfel că în speță, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că recrutarea, încadrarea și atribuțiile managerului economic și ale personalului din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative, indiferent dacă funcționează la Înalta Curte de Casație și Justiție sau la celelalte instanțe judecătorești, sunt reglementate unitar prin dispozițiile art. 126 -130 din Legea nr. 304/2004.
Raportat la aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că aceste categorii de personal desfășoară activități de natură financiar-contabilă și activități administrative în cadrul unor departamente cu atribuții similare, cu același conținut - indiferent de gradul de jurisdicție al instanței - însă, beneficiază de o salarizare diferită, discriminatorie, față de cea prevăzută pentru personalul care este încadrat în muncă la departamentul economico-financiar și administrativ al Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economic-financiar și administrativ al Inaltei Curți de Casație și Justiție a fost stabilită prin Anexa nr.I la Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcției publice, în timp ce, funcționarii publici din departamentele economico-financiare și administrative ale celorlalte instanțe de judecată au fost salarizate conform Anexei nr.III, din acela i act normativ, cu salarii mai mici.
Ulterior, aceeași situație discriminatorie, prin înscrierea unor funcționari în Anexa nr.I și a celorlalți în Anexa nr.III, s-a perpetuat prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005,Ordonanța Guvernului nr.2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, Ordonanța Guvernului nr.6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, precum și, prin Ordonanța Guvernului nr. 9 din 30 ianuarie 2008, pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Așadar, un astfel de tratament, nefiind justificat de un scop legitim, situează funcționarii publici din departamentele economico-financiare și administrative ale tribunalelor și curților de apel într-o situație defavorabilă în raport cu funcționarii publici care, având aceleași atribuții, își desfășoară activitatea în departamentul economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând fără o justificare obiectivă principiul egalității stabilit dispozițiile din Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și celelalte tratate internaționale din domeniu drepturilor omului ratificate de România.
Astfel, dispozițiile art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România la data de 14.12.1956 prevăd că: "toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta declarație împotriva oricăror provocări la o astfel de discriminare", iar, potrivit art. 23 "orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală".
De asemenea, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, ratificat de România în anul 1974, stabilește că "Statele părți la prezentul recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi: remunerația care asigură cel puțin un salariu echitabil și o remunerație egală pentru muncă de valoare egală, fără nici o distincție" iar, potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/19994, "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Și legislația internă, Constituția prin art. 41 alin.(2) stabilește că salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar, art. 5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
De asemenea, art. 2 alin.(1) din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prevăd că: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice"iar art.2 alin. (3) prevede că: " Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare ".
Raportat la aceste prevederi legale, stabilirea unor salarii diferite pentru funcționarii publici încadrați în departamentul economico-financiar și administrativ al Inaltei Curții de Casație și Justiție față de salariile de încadrare ale funcționarilor publicii încadrați la departamentele economico-financiare și administrative ale tribunalelor și curților de apel fără nici o altă justificare - privitoare la atribuțiile și îndatoririle de serviciu ale acestora, condiții de studii, recrutare și încadrare în muncă - decât nivelul ierarhic al instanței în structura cărora funcționează, creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții, tratament discriminatoriu căruia nu-i corespunde o justificare obiectivă de un scop legitim în condițiile art. 2 alin.(3) din OG nr.137/2000, republicată.
Tribunalul a constatat că această împrejurare atrage aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, potrivit cărora persona discriminată are dreptul la despăgubiri și la anularea situației create prin discriminare, respectiv, la diferența de salariu dintre încadrarea pe care o au la tribunal și salariul acordat funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Inaltei Curți de Casație și Justiție, pe perioada 1 septembrie 2005 până la 1 ianuarie 2007 sume actualizate potrivit art. 1084 cod civil cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor până la plata efectivă a lor.
Tribunalul a reținut și faptul că prin Hotărârea nr.262 din 21 iunie 2007 - pct.1 din dispozitiv - Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că "faptele prezentate în petiția nr.5833/9.11.2006 - cauză similară cu prezenta acțiune - cu privire la salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată, reprezintă tratament discriminatoriu".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul pârât în motivele de recurs a arătat că, hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești întrucât instanța de fond, adăugând la lege, a creat un nou sistem de salarizare a funcționarilor publici.
S-a mai arătat că prin decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în sensul în care instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu norme de aplicare generală.
S-a mai arătat că în cauză nu a avut loc o discriminare, funcționarii fiind retribuiți în raport de nivelul autorități în care prestează activitatea.
Examinând motivele de recurs și legislația aplicabilă în speță, Curtea reține următoarele:
Reclamantul intimat este funcționar public în cadrul Tribunalului Olt și a solicitat prin acțiune obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariul acordat aceleiași categorii de funcționari din cadrul Înaltei de Casație și Justiție și salariul care li se acordă acestora efectiv.
Curtea arată că salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare ale parchetelor a fost reglementată prin OUG 92/2004, apoi prin OG 2/2006 și OG 6/2007.
Ordonanța 6/2007 a reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În cuprinsul acestei ordonanțe, la art.4 s-a instituit principiul salarizării funcționarilor publici, în sensul că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, nivelul studiilor, gradul profesional al funcției, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor 1- 6.
Se constată din enunțul textului că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea salariului de bază, între alte elemente, și nivelul central sau local la care se prestează activitatea.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate să acorde funcționarilor publici alte drepturi decât cele prevăzute în lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr.821/3 iulie 2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art.147 alin.4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr.262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr.997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării funcționarilor publici din cadrul Parchetelor teritoriale se aplică prevederile OG 6/2007 conform anexei corespunzătoare acestor categorii de funcționari.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art.11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art.20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 6/2007 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art.14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu implică aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării presupune egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art.1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza, atât a art.14 din Convenție, cât și a art.1 din Protocolul nr.12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că de asemenea nu se mai poate pune în discuție aplicarea grilelor de salarizare consacrate în legislația română pentru alte categorii de funcționari ținând seama și de prevederile Deciziei 821 /3 iulie 2008 Curții Constituționale, cu aplicabilitate la data pronunțării prezentei hotărâri.
În raport de considerentele enunțate în prezenta hotărâre, motivele de recurs sunt întemeiate, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă se va admite recursul, se va modifica sentința și se va respinge acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 734 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/31.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu
