Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1383

Ședința publică de la 24 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul -PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.1908 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât - PRIMARUL COMUNEI, asistat de avocat și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul recurentului pârât solicită instanței să dispună efectuarea unei adrese către Primăria comunei pentru a se depune Hotărârea Consiliului Local de revalidare a reclamantului în funcția de consilier local.

Intimatul reclamant lasă la aprecierea instanței cu privire la efectuarea adresei.

Instanța respinge cererea formulată de recurentul pârât prin apărătorul ales și apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților asupra recursului de față.

Avocat pentru recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul pârât, iar pe fond solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că prin sentința nr.1312/2006 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1624/24.04.2007 a fost anulat Ordinul nr.269/2006 și a fost repus în funcția de consilier local.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.1908 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat împotriva pârâtului PRIMARUL COMUNEI -, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.943 lei reprezentând diferența indemnizație consilier neîncasată aferentă perioadei 25.09.2006 - 27.06.2007, a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Ordinul Prefectului nr.269/2006 s-a dispus încetarea mandatului de consilier al reclamantului sub motivul că acesta s-ar afla în stare de incompatibilitate, fiind în același timp și directorul Cultural.

Prin Sentința nr.1312/31.10.2006 a Tribunalului Dolj, definitivă și irevocabilă prin decizia 1624/24.04.2007 a Curții de APEL CRAIOVAa fost anulat acest ordin, motiv pentru care, prin care HCL nr.61/31.10.2007 reclamantul a fost revalidat în funcția de consilier fără a i se achita drepturile bănești cuvenite.

Reclamantul a participat în perioada 25.09.2006-27.06.2007 la ședințele Consiliului Local, fără a încasa indemnizația cuvenită, deși a solicitat primarului comunei achitarea drepturilor bănești cuvenite.

Din adresa nr.2437 din 12.09.2008 a Primăriei s-a reținut că reclamantul a participat la ședințele Consiliului Local în perioada 25.09.2006-27.06.2007, respectiv la 9 ședințe și o comisie de specialitate. De asemenea din adresă rezultă că drepturile cuvenite acestuia pe perioada menționată anterior reprezintă suma de 2018 lei RON din care a primit 75 RON.

Conform art.34 din Legea 393/2004 "pentru participarea la lucrările Consiliului și ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la o indemnizație de ședință".

Având în vedere dispozițiile legale, precum și faptul că reclamantul a participat efectiv la ședințele consiliului, a fost admisă acțiunea în ceea ce privește acest capăt de cerere și va fi obligat pârâtul la plata sumei de 1943 lei reprezentând diferență indemnizație consilier neîncasată eferentă perioadei 25.09.2006-27.06.2007.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, instanța a apreciat că nu este întemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că nu mai are calitatea de primar al comunei din iunie 2008, iar menționarea de către reclamant a numelui său nu trebuie să-și producă efecte în patrimoniul său ca persoană fizică.

S-a mai arătat că suma la care a fost obligat primarul a fost prevăzută în bugetul local ca indemnizație pentru consilieri și poate fi plătită din acel fond.

S-a mai susținut că nu are calitate procesuală pasivă în raportul dedus judecății și că indemnizația de consilier se plătește pentru participarea la ședințele de consiliu, iar reclamantul nu a fost convocat să participe de la data emiterii ordinului și până la revalidarea sa.

S-a mai susținut că hotărârea consiliului local de invalidare a reclamantului în funcția de consilier local s-a emis în executarea Ordinului 269/21.09.2006, act de autoritate ce trebuia executat, neavând relevanță că primarul a participat la ședința în care a fost invalidat reclamantul.

La data de 03.07.2009 intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

În motivarea acestei cereri, s-a arătat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent, în raport de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care cererile în justiție pot fi formulate și personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, în cazul admiterii persoana respectivă putând fi obligată la plata despăgubirilor solidar cu autoritatea publică respectivă, iar în speță recurentul este cel care a refuzat să pună în executare sentința nr. 1312/31.10.2006 și să aprobe plata indemnizației de consilier.

S-a mai susținut că nu are relevanță faptul că recurentul în prezent nu mai îndeplinește funcția de primar al comunei, relevanță având faptul că cererea adresată Instituției Primarului nu a fost soluționată favorabil, impunându-se ca recurentul să fie obligat în solidar cu instituția primarului la plata indemnizației de consilier aferentă perioadei 25.09.2006 -27.06.2007.

Cu privire la critica recurentului vizând absența culpei sale, ci a Instituției Prefectului care a emis Ordinul nr. 269/21.09.2006, având în vedere că drepturile sale rezultă din hotărârea judecătorească nefiind nevoie de un alt act administrativ de punere în executare.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de pârât și a dispozițiilor art.3041proc. civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat în judecată pârâtul Primarul com., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să achite drepturile bănești pentru perioada încetării activității de consilier, în sumă de 3.300 lei, precum și daune morale pentru refuzul nejustificat de a-i achita drepturile acordate de instanță, în sumă de 50.000 lei.

Prin cererea formulată la data de 03.03.2008 pârâtul a solicitat scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză a Prefecturii D, având în vedere că acesta este emitentul actului ce a fost anulat prin sentința nr. 1312/31.10.2006 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 1624/24.04.2007 a Curții de APEL CRAIOVA.

Pe parcursul procesului desfășurat în primă instanță în fața Tribunalului Dolj, a fost conceptat și citat în calitate de pârât Primarul com., în com, jud.

Potrivit art.129 alin.4 Cod procedură civilă "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare".

În speță, în aplicarea acestor dispoziții legale, instanța de fond avea obligația de a solicita reclamantului lămuri cu privire cadrul procesual, respectiv cu privire la persoana pârâtului, Instituția Primarului com. și/sau, cu privire la temeiul de drept al acțiunii, în raport de dispozițiile art. 16 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și de a pune în discuția părților cererea formulată de pârât la data de 03.03.3008, prin care s-a solicitat scoaterea sa din cauză și introducerea Instituției Prefectului D, în vederea calificării acesteia și a aplicării dispozițiilor art. 161din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Curtea apreciază că instanța de fond a nesocotit aceste dispoziții legale pronunțându-se asupra cererii de chemare în judecată apreciată drept ambiguă de către instanța de recurs, deși se impunea cu prioritate lămurirea cadrului procesual dedus judecății sub aspectul părților și al cauzei, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Procedând în acest mod, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate potrivit art.105 alin.2 din Codul procedură civilă fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 din Codul procedură civilă.

În rejudecare instanța de fond va solicita lămuriri părților cu privire la raportul juridic litigios dedus judecății, sub aspectul cauzei, obiectului și părților, potrivit art. 129 alin. 4 din Codul procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, ulterior pronunțându-se asupra obiectului cererilor formulate de părți, cu luarea în considerare a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.1908 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

Tehnored./2ex/ 24 aprilie 2009

Jud. fond.

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1383/2009. Curtea de Apel Craiova