Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 140/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.140
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.937/10.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și și pârâții - intimați TRIBUNALUL TIMIȘ și CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtul - recurent Ministerul Economiei și Finanțelor, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtului - recurent Ministerul Economiei și Finanțelor depune la dosar delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului - recurent Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.937 din 10 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților, TRIBUNALUL TIMIȘ, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
A obligat în solidar pârâții să plătească fiecărui reclamant c/v tichetelor de masa prevăzute de Legea nr.142/1998, indexate semestrial cu indicele prețului de consum înregistrat la mărfuri alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică și reactualizată în raport cu coeficientul de inflație de la data scadenței fiecărei sume indexate, începând cu data de 18.01.2004 și până la plata efectivă, precum și acordarea în continuare a tichetelor de masa prevăzute de aceiași lege.
A obligat în solidar pârâții să plătească fiecărui reclamant c/v tichetelor cadou cu ocazia sărbătorilor de C, de Paște și de Ziua Justiție, indexate semestrial cu indicele prețului de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică și reactualizate începând cu data de 23.05.2006 și până la plata efectivă și acordarea tichetelor cadou în continuare cu ocazia sărbătorilor de Paște, C și de Ziua Justiție prevăzute de Legea nr.193/2006, nr.HG1317/2006 și Legea nr.417/2006.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor publice să aloce și să vireze în contul Ministerului Justiției fondurile necesare executării acestor drepturi, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar și terțiar de credite în vedere achitării acestora către reclamanți.
A respins petitul cererii privind acordarea la plata c/v tichetelor de creșă și acordarea în continuare a acestora.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
În baza normei constituționale prevăzute de art.41 al.2 privind dreptul la protecția socială a muncii și măsurile de protecție vizând inclusiv alocații individuale de hrană, legiuitorul parlamentar a elaborat Legea nr.142/1998, unde la art.1 al.1 se statuează " salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", iar la alin 2 al aceluiași articol se arată că, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Apoi, Legea nr.193/2006, prevede la: art.1, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă; art.2 al.1, tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale, alin. 2, angajații care beneficiază de tichetele cadou pot beneficia și de tichetele de creșă.
Totodată, dispozițiile art.3 și art.4 din Legea nr.193/2006, statuează ă, tichetele de creșă se acordă angajaților din cadrul unităților prevăzute la art. 1, la cererea unuia dintre părinți și în limita prevederilor bugetului de stat în cazul unităților din sectorul bugetar, însă, a acelor angajați care nu beneficiază de concediu și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Probele cauzei atesta cu puterea evidentei că reclamanții sunt salariați funcționând în cadrul Tribunalului Timiș, îndeplinind diferite funcții, ca cea de manager economic, consilier, referent și expert birou de relații publice, adică, au calitatea de salariați în cadrul sectorului bugetar, TRIBUNALUL TIMIȘ fiind o instituție bugetară, făcând parte din sectorul bugetar, datorită finanțării de la bugetul de stat, împrejurare față de care și reclamanții aveau și au în continuare dreptul să primească o alocație individuală de hrană lunară sub forma unor tichete de masă așa cum acestea sunt stabilite prin Legea nr.142/1998 și Legea nr.193/2006, acte normative emise în executarea normei juridice prevăzută de art.41 al.2 din Constituția României, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații se asigura reclamanților o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-și asigura zilnic hrana la locul de muncă, în situația în care angajatorul nu poate oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Mai mult, reclamanții au dreptul și la încasarea unor bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, întrucât, acordarea acestor tichete reprezintă tot o formă de protecție socială a salariatului și se înscrie în categoria de situații specifice definită de art.41 al.2 din Constituția României și a cheltuielilor sociale prevăzute de art.2 din Legea nr.193/2006, în considerarea faptului că aceste tichete au drept scop, compensarea salariatului pentru activitatea desfășurată în anumite perioade în vederea acoperirii unor cheltuieli suplimentare cu ocazia unor sărbători tradiționale sau a celor specifice domeniului de activitate.
Împrejurarea că actele normative speciale, prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masa și cadou fără a stabilii în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, precum și faptul că sumele necesare nu au fost cuprinse în bugetul ordonatorului principal de credite, este irelevanta în pricină, deoarece acordarea tichetelor în cauză, reprezintă un drept ce decurge din lege, iar pârâții angajatori, aveau obligația la conturarea bugetului să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în vederea acordării acestor drepturi chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr.142/1998 și Legii nr.193/2006.
În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.14 din această normă internațională, se interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în speță sectorul bugetar.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea tichetelor de masa și cadou funcționarilor publici din cadrul Tribunalului Timiș, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsura nu poate fi apreciată ca ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici din alte segmente ale sectorului bugetar.
Așa fiind, în temeiul art.1 din Legea nr.142/1998, art.1 și urm. din Legea nr.193/2006, art.41 al.2, art.53 din Constituția României, art.5 din, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art.1, art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă pentru petitul cererii vizând tichetele de masă și tichetele cadou, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar creanța va fi actualizată în condițiile art.1084 civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamanți.
In schimb, instanța a respins petitul cererii privind obligarea în solidar a pârâților la plata c/v tichetelor de creșă și acordarea în continuare a acestora, ca neîntemeiat, în condițiile în care tichetele de creșă, nu reprezintă măsuri de protecție a reclamanților, ci, doar o formă suplimentară de compensare a părinților, care nu beneficiază la cerere, de concediu și de indemnizația acordată pentru creșterea copilului în vârsta de până la doi ani.
Cât privește, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a fost de asemenea respinsă, deoarece conform art.15 din nr.HG83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004, art.19, art.4 al.2 și pct.30 al.2 din Legea nr.500/2002, conținând de asemenea prevederi care obligă de a coordona, potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, context în care sunt reținute și prevederile cuprinse în nr.HG208/2005 și art.30, art.31, art.78 din Legea nr.72/1996, care a fost obligată să aloce și să vireze în contul, fondurile necesare executării acestor drepturi.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor și au solicitat modificarea sentinței, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Ministerul Justiției, a invocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă conform căruia se poate cere modificarea unei hotărâri dacă aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, se arată următoarele:
Din analiza dispozițiilor pe care intimații - reclamanți și-au întemeiat pretențiile și care au fost reținute în motivarea primei instanțe, rezultă, astfel cum s-a arătat și prin apărările formulate la judecarea fondului cauzei, că nu există un drept subiectiv la acordarea tichetelor de masă și cadou, în mod greșit prima instanță reținând că acesta este un drept garantat constituțional al salariaților, circumscris dreptului la protecție socială.
Dreptul subiectiv la acordarea tichetelor de masă cunoaște o dublă condiționare: pe de o parte, caracterul opțional al acordării acestor măsuri, pe de altă parte, condiția prevederii în bugetul de stat.
Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opțional "salariații pot primi (și nu primesc) o alocație individuală de hrană" potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instanțele judecătorești finanțate de la bugetul de stat de prevederea unor sume cu această destinație în buget, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Ținând cont de condiția prevederii în bugetul de stat, arată că în perioada de referință legile bugetare anuale (Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, legea nr.511/2004) au oprit aprobarea sumelor cu această destinație, întrucât nu erau prevăzute în buget.
Precizează că aceste dispoziții se mențin și pentru anul 2007, prin efectul art.3 din nr.OUG88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, care a stabilit în mod clar că: "instituțiile publice centrale li locale, așa cum sunt definite prin legea privind finanțele publice nr.500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007".
Câtă vreme aprobarea unor astfel de sume a fost și este oprită prin lege, apare cu atât mai surprinzătoare aprecierea instanței de fond care a reținut, în motivarea hotărârii criticate, că "acordarea tichetelor de masă și cadou nu este condiționată de cuprinderea sumelor necesare în bugetul anual în condițiile în care pârâții - angajatori aveau obligația, la conturarea bugetului, să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare plății acestor drepturi".
Arată că prevederile din Legea nr.142/1998 conțin în primul rând dispoziții privind disciplina exercițiului fiscal și nu creează nicio obligație în sarcina angajatorului de a acorda tichete de masă.
În concluzie, în lipsa îndeplinirii celor două condiții, nu există dreptul subiectiv al intimaților - reclamanți la acordarea tichetelor de masă.
În speță nu a existat o încălcare în fapt a dispozițiilor constituționale la care se face trimitere, în mod generic, în considerentele sentinței atacate.
Astfel, analizând dispozițiile art.41 alin.2 din Constituția României rezultă că salariaților le-au fost garantate prin legea supremă anumite măsuri de protecție socială care sunt enumerate, textul făcând trimitere și la "alte situații specifice, stabilite prin lege". Acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate în Constituția României, ci este o situație specifică, în care legea a stabilit reguli clare după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii, sub condiția prevederii în buget.
Nu rezultă în nici un fel din lectura textului constituțional invocat că măsurile de protecție socială garantate de legea supremă includ și acordarea tichetelor de masă. În consecință, acordarea acestor tichete nu poate reprezenta, așa cum în mod greșit a apreciat prima instanță, o formă de protecție socială garantată constituțional.
Câtă vreme, așa cum este evidențiat, actele normative aplicabile nu instituie un drept al salariaților în acest sens și o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii, nu se poate vorbi de restrângerea unui drept la protecție socială.
Existența unor discriminări sau privilegii nu poate fi pusă în discuție, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să acorde tichete de masă altor salariați care își desfășoară activitatea în condiții comparabile cu intimații reclamanți, astfel că nu există încălcare a dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituția României, dimpotrivă toți angajații care sunt încadrați la fel cu intimați reclamanți sunt tratați identic, neprevăzându-se în buget sume cu această destinație. În acest sens, arată că nicio categorie de personal din cadrul Ministerului Justiției, al unităților subordonate acestuia ori din sistemul judiciar nu primește asemenea beneficii suplimentare. vreme aceste categorii de personal sunt singurele care se află într-o situație similară sau comparabilă cu a intimaților recurenți, și în raport de care s-ar putea pune problema unei eventuale discriminări, per a contrario, nu există discriminare în raport cu alte categorii de personal.
Mai mult, față de personalul din alte sectoare bugetare nu poate exista discriminare, câră vreme prevederile legilor bugetelor anulare la care a făcut referire au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii. În plus, instanța a reținut în motivarea hotărârii criticate situații juridice diferite ale altor categorii profesionale, care se bucură de alte drepturi și obligații și a căror salarizare se asigură din bugete distincte.
Ministerul Economiei și Finanțelor, a susținut prin motivele de recurs, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art.18 și art.28 din Legea nr.500/2002, ale Legii nr.50/1996 și ale Legii nr.567/2004, în sensul că în mod nelegal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a cât și acordarea drepturilor salariale în situația în care prevederile Legii nr.50/2004 și Legea nr.567/2004 nu prevăd acordarea unor astfel de drepturi reclamanților.
Potrivit "art.18 din Legea nr.500/2002, se precizează că Guvernul asigură: - B) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege";
"Art.28 Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - E) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite; -".
Prin urmare, Ministerul Justiției este ordonator principal de credite bugetare, la fel ca și, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților Ministerului Justiției, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator de credite, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru salariații altor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui ordonator principal de credite bugetare.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul justiției și TRIBUNALUL TIMIȘ, fără ca să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Pentru aceste motive solicită a se constata lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul cauzei, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală, motivat de faptul că, acordarea unor astfel de drepturi suplimentare de natura acestor tichete este legală și posibilă numai dacă este prevăzută în mod expres și distinct în aceste acte normative privind Statutul și salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Or, aceste acte normative speciale privind statutul și salarizarea (Legea nr.50/1996 și Legea nr.567/2004) nu prevăd acordarea unor asemenea drepturi reclamanților din această cauză și în aceste condiții acțiunea este vădit nelegală și netemeinică.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar, și în mod legal a admis în parte acțiunea reclamanților.
Prima instanță, în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece, conform art.15 din nr.HG83/2000, se prevede că, toate unitățile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, astfel încât, acest minister este obligat să aloce și să vireze în contul Ministerului Justiției fondurile necesare pentru plata acestor drepturi.
Prima instanță a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1 din Legea nr.193/2006 și ale Legii nr.142/1998, emise în baza normei constituționale prevăzute de art.41 alin.2 privind dreptul la protecția socială a muncii și măsurile de protecție socială potrivit cărora reclamanții, în calitate de salariați din sectorul bugetar, au dreptul la tichetele de masă și la tichetele cadou cu ocazia Sărbătorilor de C, de Paște și de Ziua Justiției.
Împrejurarea că aceste acte normative prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masa și cadou fără a stabilii în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, precum și faptul că sumele necesare nu au fost cuprinse în bugetul ordonatorului principal de credite, este irelevanta în pricină, deoarece acordarea tichetelor în cauză, reprezintă un drept ce decurge din lege, iar pârâții angajatori, aveau obligația la conturarea bugetului să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în vederea acordării acestor drepturi chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr.142/1998 și Legii nr.193/2006.
În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.14 din această normă internațională, se interzice orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în speță sectorul bugetar.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea tichetelor de masa și cadou funcționarilor publici din cadrul Tribunalului Timiș, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsura nu poate fi apreciată ca ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici din alte segmente ale sectorului bugetar.
Rezultă din cele de mai sus, că motivele de recurs invocate de pârâți sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul prevederilor art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile ca nefondate și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - împotriva sentinței civile nr.937 din 10 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL TIMIȘ, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/10.03.08/TEHNORED:/11.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: TRIBUNALUL TIMIȘ Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
