Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 139/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.139
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE B și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B, împotriva sentinței civile nr.811/06.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, R, -, A, -, -, și pârâții - intimați AGENȚIA REGINALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T, AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.811 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- s-a respins excepția anularii cererii ca netimbrată; s-a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI; s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților; s-a respins excepția prescripției acțiunii privitor la anii 2001-2003; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor; s-a admis acțiunea formulata de reclamanții, R, -, A, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MEDIULUI ȘI DEZVOLTĂRII DURABILE AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T PENTRU REGIUNEA 5 VEST, AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data de 31.12.2006, precum și a diferenței rezultate în urma reactualizării acesteia până la momentul plății efective, raportat la perioada în care fiecare dintre reclamanți au avut raporturi de serviciu cu pârâții.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată întrucât termenul de prescripție de 3 ani a fost prorogat prin efectele art. 3 alin 1 din nr.OUG 33/2001 pe termen de 1 an, actul normativ invocat suspendând plata primei de concediu, suspendare menținută în continuare prin legile bugetare subsecvente privind bugetul de stat până la data de 31.12.2005, data de la care curge termenul pentru promovarea unei acțiuni în pretenții salariale. Reclamanții nu ar fi putut apela la instanță întrucât demersul lor ar fi fost prohibit. Prescripția nu curge atât timp cât o dispoziție legală sau o împrejurare mai presus de voința părții o împiedica pe aceasta sa acționeze. În speță, cursul prescripției a fost suspendat prin efectul nr.OUG 33/2001 sub imperiul căreia acțiunea reclamanților nu putea fi primită.
Potrivit art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.
Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel ca, fiind suspendată plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamanților ci de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, situație în care, acțiunea trebuie considerată introdusă în interiorul termenului de prescripție și pentru prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002 și 2003 inclusiv.
Reținând cele expuse instanța a respins excepția prescripției acțiunii privitor la anii 2001 - 2003.
Față de prevederile legale mai sus invocate, raportându-ne la obiectul cererii de chemare în judecată instanța a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului față de împrejurarea că potrivit art. 2 alin. 1 și 3 din nr.HG 459/2005 agențiile județene pentru protecția mediului au trecut din subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, fiind instituții publice cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cu statut de servicii publice deconcentrate, finanțate de bugetul de stat.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, față de prevederile art. 1 alin 1 din nr.HG 459/2005 conform cărora Agenția Națională pentru Protecția Mediului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, se reorganizează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, cu competențe în implementarea politicilor și legislației în domeniul protecției mediului.
Instanța a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, față de împrejurarea că aceștia au avut raporturi de serviciu atât cu pârâta AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T PENTRU REGIUNEA 5 VEST, cât și cu pârâta AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI T, începând cu anul 2005 când în acord cu prevederile art. 20 alin1 din nr.HG 459/2005 agențiile județene pentru protecția mediului cu sediul în județele în care sunt organizate agenții regionale pentru protecția mediului se reorganizează și se separă de structura agențiilor regionale pentru protecția mediului.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții, au calitatea de angajați și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționari publici în cadrul pârâților Agenția Regională pentru Protecția Mediului T pentru Regiunea 5 Vest, Agenția pentru Protecția Mediului T.Potrivit art.34 al.2 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așadar, dreptul la prima de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv care conferă titularului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv a raportului juridic născut sa efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plătii suma de bani ce reprezintă prima de concediu.
Apoi, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată.
Aplicarea prevederilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, republicată, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.3 al. din nr.OUG33/2001, art.12 al.4 din Legea nr. 743/ 2001, art.10, al.3 din Legea nr.631/2002, art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 al.5 din Legea nr.379/2005.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacantă pentru anii 2001 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării a acestui, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Totodată în acord cu prevederile art. 53 din legea fundamentală restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertatea poate fi dispusa numai daca este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
În acest sens, art. 18 din Constituție prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Astfel fiind, suspendarea prin acte normative succesive a unui drept câștigat nu poate reprezenta în nici un caz o restrângere a dreptului, ci are efectul unei lipsiri de drepturi, arbitrară și abuzivă.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta normă internațională, se statuează în mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din Codul Muncii, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
De asemenea, dispozițiile de suspendare contravin și art. 38 din Codul Muncii care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și nici nu pot să-și limiteze, prin convenții, aceste drepturi.
Dispoziția menționată din Codul Muncii se aplică și funcționarilor publici, astfel cum rezulta din art. I alin 2 din cod.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în cinci rânduri succesive, aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001 - 2006. Instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, urmând a actualiza și sumele solicitate, în vederea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului, conform art. 1088 și 1094 Cod civil.
Reținând situația de fapt prevăzută, văzând și prevederile mai sus menționate raportate la art.34 al.2 din Legea nr.188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data de 31.12.2006, precum și a diferenței rezultate în urma reactualizării acesteia până la momentul plații efective, raportat la perioada în care fiecare dintre reclamanți au avut raporturi de serviciu cu pârâții.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Agenția Națională pentru Protecția Mediului solicitând modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că dreptul de a cere restituirea primelor de concediu pe perioada 2001 - 2003 este prescris, și că, pe fond, acțiunea este neîntemeiată deoarece aplicarea prevederilor legale la primele de concediu a fost suspendată prin acte normative succesive. De asemenea s-a invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile deoarece, între reclamanți și nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă.
Recursurile sunt nefondate.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
De menționat în acest context decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Drept urmare, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite, se impune ca prezenta decizie să-i fie opozabilă și acestui pârât.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 dinO.nr.38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamanții intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, împotriva sentinței civile nr.811 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/04.03.08
TEHNORED:/04.03.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
