Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - lit. priv. funcț. publici -
- supl. post + supl. tr. salariz. -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1413
Ședința publică din 3 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în mun. S,-, jud., în nume propriu și în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 932 din 11 mai 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenții și reclamanta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursurile în stare de judecată și în considerarea disp. art. 150 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 06.03.2009, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 modificată, că prin OG 92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
A apreciat reclamanta că norma legală de suspendare contravine prev. art. 41 și art. 53 din Constituția României și că i se cuvin aceste sporuri, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga aceste drepturi, din perspectiva textelor constituționale menționate.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta DGFP S, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 09.03.2006, raportat la disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, solicitând admiterea acesteia.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că acest drept de creanță solicitat de reclamantă nu există și pe cale de consecință, nu poate susține că i-a fost îngrădit.
Pe de altă parte, a apreciat pârâta că, Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit acestora fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul.
Mai mult, Statutul funcționarilor publici nu prevede criterii concrete de determinare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, procentul de 25% indicat de reclamantă fiind stabilit în mod arbitrar, neavând susținere legală.
Prin sentința nr. 932 din 11 mai 2009, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții să acorde acesteia suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 06.03.2006 - 11.05.2009, data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație calculat la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, care prevede că funcționarul public are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv sporul privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, reclamanta nu a primit până în prezent sporurile respective și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâta nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
În fine, a reținut prima instanță că, dreptul reclamantei la sporurile salariale susmenționate este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, pârâta DGFP Sai nvocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 09.03.2006.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că în conformitate cu disp. art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
De asemenea, în completarea art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a stabilit prin alin. 3 al aceluiași articol că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Din interpretarea cumulativă a acestor două texte normative rezultă că cele două sporuri solicitate de reclamantă urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și cum această lege nu a fost adoptată până în prezent, funcționarilor publici le sunt aplicabile prev. OG nr. 6/2007.
Mai susține recurenta că, în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, pentru anul 2005 și prin OG nr. 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006, pentru anul 2006.
Solicită recurenta să se aibă în vedere și disp. Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc, pe de o parte, că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru cheltuiala respectivă.
În ceea ce privește cuantificarea la 25% a suplimentelor solicitate de reclamantă, apreciază recurenta că nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru aceste sporuri.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice arată, în esență, în plus față de pârâta recurentă DGFP S, că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, că în ce privește cuantumul stabilit de instanță, în mod greșit s-a invocat jurisprudența, neținându-se cont de faptul că mai multe instanțe din țară au respins astfel de acțiuni, reținând neincidența art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, precum și lipsa cadrului legal care să reglementeze și să cuantifice sporurile salariale solicitate.
Mai invocă recurentul și decizia Curții Constituționale pronunțată în ședința din 27 mai 2009, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul/Guvernul României, respectiv că ÎCCJ nu poate să instituie, modifice sau abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În fine, pârâtul recurent prezintă în ampla dezvoltare a motivelor de recurs, o serie de spețe judecate la CEDO, arătând, în esență, ce înțelege această instanță prin noțiunea de bun în sensul art. 1 din Protocolul art. 1 la CEDO sau prin drept de creanță.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiate recursurile.
Astfel, în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru drepturile solicitate pentru perioada 01.01.2004 - 09.03.2006, deși tribunalul nu s-a pronunțat expres în dispozitiv asupra acestei excepții, ea a fost de fapt admisă, reclamantei neacordându-i-se drepturile solicitate și pentru această perioadă.
Referitor la fondul cauzei, sentința tribunalului este legală și temeinică.
Astfel, potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanta nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Cât privește decizia Curții Constituționale invocată de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice, această decizie nu este aplicabilă în speță, câtă vreme nu se poate vorbi de o imixtiune a instanței de judecată în sfera legislativului, executivului sau a controlului de constituționalitate, instanța nefăcând altceva decât să facă aplicarea disp. art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Referitor la neprevederea în lege a cuantumului celor două sporuri, Curtea apreciază că suntem în prezența unui vid legislativ și pentru acest lucru nu îi poate refuza reclamantei niște drepturi stabilite prin lege, astfel ar deveni incidente disp. art. 3 din Codul civil, judecătorul putând fi "urmărit ca culpabil de denegare de dreptate", sub cuvânt că legea nu prevede sau că este întunecată.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ocrotește drepturi concrete și efective, nicidecum drepturi teoretice și iluzorii așa cum sunt reglementate în Legea nr. 188/1999.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondate recursurile pârâților.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MFP - ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în mun. S,-, jud., în nume propriu și în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, sector 5 împotriva sentinței nr. 932 din 11 mai 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. NV
Jud.
Tehnored. MM
2 ex. - 14.07.09
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Ududec Elena
