Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 142/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.142
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.02.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de chemata în garanție DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.879/26.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTARTIVE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru chemata în garanție, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.02.2008, întâmpinare din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta chematei în garanție - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.879 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T; au fost obligați pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și Ministerul Administrației și Internelor, să calculeze și să plătească drepturile bănești cuvenite și neachitate reclamantului pentru anul 2005, respectiv, sporul de fidelitate în procent de 20% din salariul de bază, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și în consecință: a obligat Ministerul Finanțelor Publice să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Administrației și Internelor a sumelor bănești necesare achitării acestor drepturi, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T în vederea achitării acestora către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesionala ca și funcționar public cu statut special - polițist de frontieră - în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului, la pârâtul
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la sporul de fidelitate, fiind o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.6 din nr.OG38/2003, prevede că, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Conform Legii nr.188/1999, republicată, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003, republicată.
Este adevărat, ca dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, republicată, au fost suspendate prin nr.OUG118/2004, aprobată și completată prin Legea nr.28/2005, însă, suspendarea a operat pe perioada 01.01 - 31.12.2005, și nu a fost prelungită nici prin legea bugetului de stat pe anul 2006 și nici printr-un act normativ ulterior, astfel încât începând cu anul 2006, reclamanților le-a fost achitat sporul de fidelitate la care erau îndreptățiți, pentru perioada lucrata în anul 2006.
Așadar, nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.6 din nr.OG38/2003, republicată, nu există câtă vreme dispozițiile legale cel consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003, republicată, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare, neconținând vreo referire la eventualitatea desfințării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la sporul de fidelitate, nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării a acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se prevede că " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială ori apartenență la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul nr.OUG118/2004, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea sporului de fidelitate, sens în care s-a pronunțat prin decizia XXIII/12.12.2005 si Ja R omâniei, motiv pentru care în temeiul art.6 din nr.OG38/2003, art.164, raportat la art.1, art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de disp. art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în raport de disp. art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit. b, din Legea nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către între acesta și cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev. art.60-63.pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta - chemată în garanție T, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat modificarea sentinței și constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât sau chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că pârâtul sau chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici o relație de serviciu ori un raport de muncă.
Recurenta mai arată că în mod eronat prima instanță a admis cererea de chemare în garanție întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă. Cu privire la fondul cauzei, recurenta a mai invocat și excepția prematurității și a inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar, și în mod legal a admis acțiunea principală a reclamantului și cererea de chemare în garanție.
Motivele de recurs invocate de chemata în garanție prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca prematură și pe excepția lipsei calității procesuale pasive, sunt neîntemeiate și urmează să fie respinse, având în vedere că prima instanță a reținut în mod corect că pârâta are calitate procesuală pasivă, în acțiunea principală și cererea de chemare în garanție sunt întemeiate și se impune admiterea acestora, conform art.60 - 63 din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în conformitate cu prevederile art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul pârâtei - chemate în garanție ca nefondat și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr.879 din 26 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.II.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.03.08/TEHNORED:/06.03.08 2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
