Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 143/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 143/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - --- - președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.781/CA din data de 02 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect " litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise și a deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 20 februarie 2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 781/CA din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta prin întâmpinare.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate de reclamanți corespunzătoare perioadei 1.01.2004 - 23.10.2005, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, arbier udovica, elicia, asu, alerica, orfireanu p., uigia, umnea p., arcutean, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și în consecința:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 24.10.2005 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce urmează să fie actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească dobânda legală la sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare calculată de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să întreprindă demersurile legale în vederea asigurării fondurilor de natură salarială care să aibă ca destinație plata sumelor de bani de mai sus.
S-au respins pretențiile reclamanților pentru perioada 1.01.2004 - 23.10.2005, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
S-a respins cererea de anulare a adresei nr. 3671/06.10.2008 emisă de pârâtă, cererea de acordare a procentului de 25% din salariul de baza pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor.
Pentru pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente: asupra excepțiilor invocate de pârâta, excepții dirimante și absolute, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 Cod Procedură Civilă, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât dispozițiile art. 31 din nr.OG 6/2007 nu sunt aplicabile în speța de față, atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații în legătură cu stabilirea sporurilor. Or sporurile solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâta, ci nu au fost acordate de loc.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Examinând excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a constatat că reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi salariale începând cu data de 1.01.2004.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/10.04.1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Conform art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani.
In consecință, instanța de fond a constatat că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 1.01.2004 - 23.10.2005, întrucât acțiunea a fost promovată la data de 24.10.2008.
Ca urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 1.01.2004 - 23.10.2005 este întemeiata și a fost admisă, cu consecința respingerii pretențiilor reclamanților aferente perioadei respective.
Pe fondul cauzei instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici in cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, aspect necontestat de pârâtă, și care rezultă din adeverința nr.5593/17.11.2008 depusă la dosar.
Reclamanții au formulat anterior promovării prezentei acțiuni o cerere adresată pârâtei și intitulata,plângere prealabilă", prin care au solicitat aprobarea acordării plății sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pârâta a răspuns acestei solicitări prin emiterea adresei nr. 36871/06.10.2008, a cărei anulare se cere prin primul petit al acțiunii. Prin adresa respectivă se aduce la cunoștința reclamanților că aplicarea în practică a prevederilor art.31 lit. c și d din Legea nr.188/1999 nu poate fi realizată motivat de considerentul că fondul de salarii alocat instituției nu permite plata acestor drepturi.
Reclamanții nu au indicat motivele de fapt și de drept pentru care au solicitat anularea acestui act. Analizând legalitatea acestui act, instanța de fond constatat că acesta nu a fost emis cu nerespectarea vreunei dispoziții legale, iar emiterea sa nu a produs nici un prejudiciu reclamanților și, de asemenea, nu produce efecte juridice asupra acestora.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins capătul de cerere vizând anularea adresei nr.36871/06.10.2008.
Legea nr. 188/1999, inițial prin art. 29 al. 1 lit. c și și apoi prin art. 31, instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art. 29 și apoi 31 al. 1 lit. c,d din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, apreciază că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară, art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind admisă în parte.
Pârâta a fost obligată la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei actualizate cu indicele de inflație având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului. Actualizarea cu rata inflației reprezintă valoarea actuală a sumei datorate în trecut, ca urmare a scăderii valorii reale a acesteia și are ca temei legal dispozițiile art.1082 si 1084 Cod civil.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care este fondată, obligata pârâta fiind obligată în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.
Este nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având în vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Reclamanții au solicitat și acordarea procentului de 25% pentru cele două suplimente salariale, indicând ca temei de drept al acestei solicitări art.31 din Legea nr.188/1999. Întrucât Legea nr. 188/1999 în art. 31 alin.1 lit. c și nu prevede acest procent, iar nici un alt act normativ nu conține prevederi cu privire la cuantumul respectiv, instanța de fond a respins această solicitare. Nu poate fi avută în vedere practica judiciară invocate de reclamanți, ținând cont de faptul că în sistemul R de drept practică judiciară nu reprezintă izvor de drept.
În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, corespunzător perioadei de timp de când care au dobândit calitatea de funcționari publici sau până la data la care au încetat raporturile de muncă, pârâta a fost obligată și la întreprinderea demersurilor legale în vederea asigurării fondurilor de natură salarială care să aibă ca destinație plata sumelor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe,a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, susținând că adresa a cărei anulare s-a solicitat de către intimații reclamanți nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, nu modifică ori stinge raporturi juridice. Raporturile juridice care fac obiectul răspunsului menționat sunt născute în temeiul legii de salarizare a funcționarilor publici.
Pe fond, recurenta a arătat că ctul normativ care reglementează in prezent salarizarea funcționarilor publici este O G nr. 6/2007, iar nu Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, ordonanța care nu prevede acordarea suplimentelor solicitate de reclamanți.
Este de evidențiat aspectul potrivit căruia drepturile salariale ce se acordă oricăror persoane care desfășoară activitate remunerată se stabilesc și se acordă în conformitate cu dispozițiile imperative ale legii, numai legiuitorul având posibilitatea să stabilească ce anume sporuri sau suplimente se adaugă anumitor categorii de salariați. Acordarea pe cale judecătoreasca a unui drept trebuie făcută în temeiul unei norme de drept, fără înfrângerea legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea 188/1999 pentru activitatea desfășurata, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In completarea acestuia, legiuitorul a stabilit, la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ca "Salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Din interpretarea cumulativă a acestor doua texte normative, rezultă că, cele două componente solicitate de funcționarii publici, urmează sa fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Recurenta a susținut că Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 este un act administrativ distinct de legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, la care face trimitere in cuprinsul art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, prin care a fost reglementat un sistem de salarizare distinct (provizoriu), fapt pentru care funcționarii publici nu pot solicita, in limitele normative ale OG 6/2007, plata suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din 4 Legea nr.188/1999.
Având în vedere cele două texte de lege enumerate mai sus este evident că instanța de fond trebuia să ia în considerare faptul că această lege privind sistemul unic de salarizare urmează să reglementeze și această situație privind acordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare.
Prin urmare, interpretarea corectă este cea potrivit căreia suplimentele salariale, prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 puteau fi acordate numai sub condiția apariției Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Dispozițiile celor doua articole din Legea nr. 188/ 1999 au fost suspendate succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004, art. 44 pentru anul 2005 si Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. - pentru anul 2006.
Prin considerentele sale instanța de fond a apreciat că, aplicându - se teoria drepturilor câștigate în baza raporturilor de muncă și operand suspendările, dreptul subiectiv material subzistă și trebuie acordat funcționarilor publici reclamanți în cauză.
Recurenta a apreciat criticabilă sentința atacată și prin prisma faptului că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul procentului care a fost admis cu titlu de suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare, deși intimații reclamanți solicitaseră prin acțiunea introductiva acordarea celor două suplimente în cuantum de 25% fiecare. Având în vedere faptul că prevederile legale care privesc salarizarea funcționarilor publici nu stabilesc cuantumul celor două procente instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe și cu privire la cuantumul sporurilor acordate.
Recurenta a precizat că nu se justifică acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.
Intimații, arbier udovica, elicia, asu, alerica, orfireanu p., uigia, umnea p., arcutean au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat
Aceștia au susținut că nstanța de fond în mod corect s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată a excepției inadmisibilității acțiunii, reținând ca dispozițiile art.31 din Nr.OG6 2007 nu sunt aplicabile in speța atât timp cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații în legătură cu stabilitatea sporurilor, ori sporurile solicitate prin acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâta, ci nu au fost acordate deloc.
Adresa a cărei anulare s-a solicitat în fata instanței de fond și anume adresa nr.36781/6.10.2008 reprezintă cererea în baza căreia reclamanții s-au adresat instituției angajatoare pentru obținerea celor doua suplimente, cerere care fiind soluționata negativ face ca acțiunea să fie admisibila fata de refuzul paratei de soluționare a cererii in temeiul dispozițiilor art.2 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ. Prin adresarea intimaților reclamanți instituției angajatoare cu privire la acordarea celor doua sporuri a fost îndeplinita procedura prealabila prevăzuta de art.7.alin.l din Legea nr.554 2004.
Pe fond, intimații au arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice B și că aceștia sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, beneficiază potrivit prevederilor art.29 alin. l, lit. c și d și apoi prin art.31 din Legea nr. 188/1999 la un salariu compus, pe lângă salariul de baza și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederile art.29 alin. l (devenit 31, alin. l) din Legea nr.188/1999, republicată, au fost suspendate până la data de 31.12.2005 prin art.44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 ( aprobată prin Legea nr.76/2005), și până la data de 31.12.2006 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2006.
Prin considerentele sale instanța de fond a apreciat ca, aplicându - se teoria drepturilor câștigate în baza raporturilor de muncă și, operand suspendările, dreptul subiectiv material subzistă și trebuie acordat funcționarilor publici reclamanți, suspendarea având ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, acest drept neputând fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică potrivit art.53 din Constituție.
Intimații reclamanți nu au primit până în prezent, de la apariția Legii nr.188/1999 și nici după încetarea suspendării sporurilor menționate și acest drept tinde sa fe lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire recurenta pârâtă nu are nici o justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Este de principiu ca o norma legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista să aibă doar caracter formal.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 781/CA din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov este nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și reiterată în recurs.
Acțiunea a fost promovată de reclamanți ca urmare a refuzului pârâtei de a le acorda suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții, arbier udovica, elicia, asu, alerica, orfireanu p., uigia, umnea p., arcutean, în calitate de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, sunt îndreptățiți la acordarea suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 lit. c și d din Legea nr.188/1999, republicată, (fostul art. 29, lit. c și d).
Aceste drepturi au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 și Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, însă nu au fost abrogate expres sau implicit.
Aceste suplimente sunt, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, motiv pentru care se impune acordarea acestora odată cu încetarea motivelor care au dus la suspendarea acestora.
Susținerile recurentei potrivit cărora aceste drepturi puteau fi acordate numai în situația în care se adoptă legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, sunt neîntemeiate atâta timp cât dispozițiile art. 31 alin. c și d din Legea nr. 188/1999, prevederi legale care instituie aceste sporuri ca și elemente componente ale salariului funcționarilor publici nu prevăd o asemenea condiționare. Or, o adăugare la lege este inadmisibilă.
Referitor la cuantumul acestor sporuri, Curtea constată că art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, republicată nu prevăd un cuantum de 25% sau o grilă de stabilire a acestui procent, motiv pentru care în mod corect instanței de fond nu a indicat un asemenea cuantum, în caz contrar s-ar fi substituit legiuitorului, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat.
Critica formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu privire la acordare acestor sporuri, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale este nefondată.
Prejudiciul cauzat reclamanților prin neacordarea acestor sporuri trebuie reparat integral, adică atât prejudiciului efectiv - damnum emergens -, cât și beneficiului nerealizat - lucum cessans - astfel, cum prevede art. 1084 Cod civil.
Astfel, actualizarea sumelor cu indicele de inflație reprezintă acoperirea prejudiciului efectiv, iar acordarea dobânzii legale echivalează cu beneficiul nerealizat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1088 Cod civil.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin, 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 781/CA din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în B, str. B,-, împotriva sentinței civile nr. 781/CA din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi20 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- - -
eliberată din funcție
semnează președinte instanță
Grefier,
Red. C- 5.03.2009
Dact. - 16.03.2009/2 ex.
Jud. fond. - A
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Clara
