Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 144/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 144
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții, C, G, G, ,., G, intervenineta și pârâta MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE - INSPECȚIA împotriva sentinței 290/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți av. - și pentru recurenta - pârâtă MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE - INSPECȚIA consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamanților nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată, depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cauzei precum și acte din care rezultă că la alte instituții în țară aceste sporuri s-au acordat.
Reprezentantul pârâtei - recurente nu mai are alte cereri de formulat consideră cauza în stare de judecată, depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cauzei.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurenților reclamanți susține oral motivele recursului declarat împotriva sentinței nr. 290/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-. Pe excepție lipsei calității procesuale active a Inspecției arată că prin cererea de chemare în judecată au arătat că sunt funcționari publici și au raporturi de serviciu cu Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județului B, această instituție având calitate procesuală pasivă și nu Inspecția, instituție care nu a fost parte în dosar, solicitând admiterea excepției. Pe fondul cauzei solicită menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul recurentei - pârâte MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE - INSPECȚIA arată că recursul a fost formulat pentru Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, la dosar fiind depusă împuternicire în acest sens, solicită respingerea excepției.
Pe fondul cauzei, pentru motivele prezentate pe larg în cerere solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila, reclamanții, C, G, G, ,., G, au solicitat obligarea B la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 1 ianuarie 2004 - 1 august 2008, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 290//15.10.2008 a admis acțiunea în parte, dispunând ca plata acestor drepturi să fie făcută până la data pronunțării sentinței, respectiv 15 octombrie 2008 și respingând cererea de acordare pentru viitor și de asemenea și cererea de intervenție în interes propriu în aceleași condiții.
S-a reținut în motivarea sentinței că reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați conform Legii 188/1999, respectiv art. 31, având dreptul să primească cele două sporuri astfel cum acestea au fost reglementate prin art. 41 al. 1 lit. c din actul normativ citat.
Drepturile au fost suspendate în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007, fiind recunoscute apoi prin nr.OG 2/2006, modificată și completată prin. nr. 232/2007.
Așa fiind o normă legală odată emisă trebuie să-și producă efectele, în situația contrară având doar un caracter formal.
În aceste condiții, acțiunea a fost admisă și la fel și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, dar numai pentru perioada limitată la intervalul de timp 01.01.2004 - 15.10.2008, apreciindu-se că pentru viitor ele nu pot fi acordate, neputându-se anticipa asupra modificărilor legislative ce ar putea interveni.
Împotriva sentinței au declarat recurs Inspecția, reclamanții și intervenienta în nume propriu, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, constând în insuficienta analiză a situației de fapt și greșita aplicare a legii.
În recursul Inspecției se susține că salarizarea funcționarilor publici a fost stabilită prin acte normative succesive, grila actuală de salarizare fiind prevăzută de nr.OG 9/2008 pentru modificarea nr.OG 6/2007 care în art. 4 prevede că "salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice precum și în raport cu nivelul actual sau local.
Se mai susține că până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, salarizarea acestora este reglementată prin acte normative menționate și în care nu sunt prevăzute suplimentele cerute de reclamanți și cu atât mai puțin procentul acestora.
Soluția instanței de fond este greșită și pentru că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că instanțelor judecătorești nu le-a fost recunoscută competența de a desființa norme juridice instituite prin legi și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu alte norme, în acest sens pronunțându-se Decizii ale Curții Constituționale.
În recursul reclamanților și a intervenientei în nume propriu, se invocă netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, în sensul că instanța nu a obligat intimatul la plata drepturilor constând în cele două suplimente și pentru viitor, până la modificarea actului normativ sau până la suspendarea sau încetarea raporturilor de muncă.
Recursurile sau declarat în termen legal și au fost legal timbrate.
Recursul declarat de Inspecția urmează a fi respins pentru lipsa calității procesuale active.
Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că Inspecția a formulat recurs pentru Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, care a avut calitate de parte în litigiul pendinte în fața Tribunalului Brăila și în care s-a pronunțat sentința nr. 290//2008, a cărei reformare se solicită.
În aceste condiții se deduce că Inspecția a acționat în calitate de reprezentant al
Curtea apreciază că, Inspecția nu a făcut dovada în cauză în ce privește reprezentarea B cu respectarea art. 67 și următorii Cod proc.civ. la dosar neexistând un înscris n acest sens.
Așa fiind întrucât în fața primei instanțe calitate de parte în proces a avut B, care nu a înțeles să recureze sentința pronunțată, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că a acceptat să fie reprezentată de Inspecția, aceasta din urmă acționând fără a avea mandat de reprezentare, pentru exercitarea căii de atac a recursului, se va aprecia că nu are calitate de parte în proces, motiv pentru care recursul va fi respins pentru acest considerent.
Recursul reclamanților și intervenientei în nume propriu este nefondat.
În mod corect a apreciat instanța de fond, în raport de convingerea sa că pentru o perioadă anterioară și până la data pronunțării sentinței, drepturile solicitate au fost cuprinse în actele normative la care a făcut referire, că pentru viitor acestea nu pot fi acordate, fie că ar putea fi influențate ulterior de modificări legislative, fie ale raporturilor de serviciu care ar putea fi suspendate sau care ar înceta.
Față de cele expuse, Curtea văzând și art. 312.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE recursul declarat de Inspecția împotriva sentinței 290/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- pentru lipsa calității procesuale active.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, G, G, ,., G, intervenienta împotriva sentinței 290/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 10.03.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu