Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 144/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 144/
Ședința publică din 10 februarie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în B,-, județul B, împotriva Sentinței civile nr. 448/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, nefiind timbrat, deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
De asemenea, se mai constată că cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de recurentă a fost soluționată prin Încheierea nr. 2/CC pronunțată în Camera de Consiliu din data de 05.02.2009 în dosarul nr-, în sensul respingerii ei ca tardiv formulată.
Instanța, revine asupra dispoziției cu privire la obligativitatea achitării taxelor judiciare de timbru de către pârâtul - recurent M, constatând că din eroare recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului.
In raport de actele existente la dosar instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 488/29.10.2007 a Tribunalului Mureș, dos. nr-, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanții, G, a, a, și în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și, în consecință, a obligat pârâta să aloce fonduri, să calculeze și să achite reclamanților contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 începând cu data de 01.09.2004 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, urmând ca sumele să fie actualizate în raport cu indicele de inflație calculat pe perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, se arată în considerentele hotărârii atacate, au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, motivând că în calitate de funcționar public, angajat al pârâtei, trebuia să beneficieze de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 ce reglementează pentru salariații din unitățile bugetare dreptul de a primi tichete de masă, drept de care nu a beneficiat. De asemenea, mai invocă principiul non-discriminării, susținând că acest principiu a fost încălcat, fără, însă, să precizeze în ce constă această discriminare.
Pârâta, arată în continuare prima instanță, a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea cererii reclamantului, argumentând că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat pentru unitățile din sectorul bugetar, iar potrivit legii finanțelor publice cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, cheltuielile neputând fi angajate și efectuate dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, iar prin legile bugetului de stat pentru perioada aferentă solicitării nu s-au prevăzut sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Instanța de fond, analizând pe fond cauza, reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de către angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Prima instanță a apreciat că acordarea tichetelor de masă nu poate fi condiționată de cuprinderea sumelor necesare în bugetul anual în condițiile în care pârâta avea obligația la proiectarea bugetului să solicite și să cuprindă fondurile necesare plății acestor drepturi.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea integrală a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii motivând că reclamanții intimați nu se încadrează în categoriile expres și limitativ prevăzute de art. 1 din Legea nr. 142/1998. de asemenea, invocă și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, motivând că intimații sunt numiți de către autoritatea centrală,
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și în virtutea rolului devolutiv, instanța de recurs reține următoarele:
Într-adevăr, în acord cu instanța de fond, și instanța de recurs reține că art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 ("(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator.(2) Tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.")nu poate fi interpretat în sensul că rămâne la latitudinea angajatorului, în cazul de față specific: ordonatorul de credit bugetar, de a acorda dreptul sau nu, drept concretizat în acordarea tichetelor de masă.
Dimpotrivă, norma de la aliniatul 1 al art. 1 din Legea nr. 142/1998 este o normă imperativă, ea fiind una de ordine publică.
Este adevărat că legiuitorul a prevăzut prin sintagma" pot primi"o posibilitate pentru ordonatorul de credite bugetar de a acorda tichete de masă, însă această posibilitate este prevăzută de legiuitor în corelație cu aliniatul 2 al aceluiași articol 1 din Legea nr. 142/1998, în sensul în care posibilitatea se reflectă în prevederea bugetară fie prin lege, dacă instituția sau autoritatea publică este finanțată de la bugetul de stat, fie prin dispoziții legale specifice (hotărâri ale consiliului județean sau local etc.) în cazul în care acestea sunt finanțate de bugetele locale (a se vedea în acest sens art. 1 și urm. din Legea nr. 500/2002 în primul caz și art. 1 și urm din Legea nr. 273/2006 în cel de-al doilea caz).
Este clar, nu numai din dispozițiile specific bugetare, reglementate de cele două legi, dar chiar și din cuprinsul aliniatului 2 al articolului 1 din Legea nr. 142/1998, că pentru a fi acordat dreptul concretizat în tichetele de masă este nevoie să existe angajamentul legal în care să se prevadă acest drept.
Or, reclamanții - recurenți nu au solicitat instanței obligarea ordonatorului de credite de a adopta angajamentul legal (art. 2 pct. 3 din Legea nr. 500/2002 și din Legea nr. 273/2006) în baza căreia să se prevadă o obligație pe seama fondurilor publice și conform căreia să se angajeze bugetar suma alocată dreptului reprezentat de tichetele de masă, ci doar obligația subsecventă de a-i fi achitate sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
Cu alte cuvinte, în lipsa unui angajament legal, așa cum este el prevăzut de art. 2 pct. 3 din Legile nr. 500/2002 și 273/2006, și în lipsa angajamentului bugetar, potrivit art. 2 pct. 2 din aceleași legi, la care să fie obligate pârâtul-recurent, nu poate fi cerut pur și simplu obligarea pârâtului de a-le fi satisfăcute drepturile concretizate de tichetele de masă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile alin. 3 ale art. 4 din Legile nr. 500/2002 și 273/2006 prevăd că angajarea cheltuielilor bugetare nu se pot face decât în limita creditelor bugetare. Or, fără angajamentul legal și bugetar aceste plăți nu pot fi făcute.
Nu în ultimul rând, este corect argumentul invocat în recurs de către pârâtă, potrivit căruia funcționarii publici nu intră în categoria salariaților bugetari enumerați exhaustivi de art. 1 din Legea 142/1998. astfel, este de observat că o condiție esențială și, în același timp, imperativă este ca angajatul bugetar să aibă încheiat un contract individual de muncă, contract ale cărui caracteristici și modalități sunt configurate de Legea 53/2003 ( Codul Muncii ).
Or, raporturile juridice dintre autoritățile și instituțiile publice la care funcționează funcționarii publici și aceștia din urmă sunt denumite de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici ca fiind "raporturi de serviciu", iar funcționarii sunt numiți în acord cu art. 2 alin. 2 din același act normativ.
Așadar, funcționarul public nu are încheiat contract individual de muncă cu unitatea publică la care funcționează astfel că nu intră în categoriile enumerate de art. 1 din Legea 142/1998.
Așadar, nici din acest punct de vedere acțiunea introductivă de instanță nu este întemeiată.
În ce privește pretinsa excepție de necompetență materială, art. 10 alin. 1 prevede competența de atribuțiune a instanțelor pe scară ierarhică: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Or, în dreptul pretins de reclamanți nu se înscrie în niciuna din tezele expres arătate în art. 10, întrucât nu este vorba de un act administrative emis sau încheiat, și nici de taxe, impozite etc. ci de refuzul acordării unor drepturi salariale. Deși nu se prevede expres competența pentru asemenea cauze, în Legea nr. 554/2004, este evident că se vor aplica regulile de generală aplicare prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. d din Codul d e procedură civilă, în sensul în care instanța de drept comun este tribunalul în măsura în care nu se prevede, ca primă instanță, curtea de apel. Astfel, excepția, invocată și în fața primei instanțe, nu poate fi primită.
Pentru toate aceste argumente, instanța va admite recursul formulat în cauză, va modifica integral hotărârea atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamanții intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul, prin reprezentant Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în B,-, județul B, formulat împotriva Sentinței civile nr. 448/29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică integral hotărârea atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea introductivă formulată de reclamanții, G, a, a, și, toți cu domiciliul ales în,-/C, județul
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./20.02.2009
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
