Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1444/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1444
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.365/31.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții - intimați DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T și MINISTERUL T ȘI SPORTULUI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au depus la dosar întâmpinări din partea pârâților - intimați.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă de către pârâții intimați, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 28.10.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, cererea formulată de reclamanții, și, care au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză, în contradictoriu cu pârâții Direcția Pentru Sport a Județului T și Agenția Națională pentru Sport să dispună: obligarea pârâților la calcularea, acordarea și plata către reclamanți, pentru fiecare în parte, pe perioada în care sunt îndreptățiți, respectiv pentru de la 2006 până la soluționare, pentru de la 01.04.2004 până la soluționare, pentru de la 01.04.2004 până la soluționare, pentru de la 01.04.2004 până la soluționare și pentru de la 01.04.2004 până la soluționare conform legii, începând cu data pronunțării hotărârii prin care va fi soluționată prezenta acțiune, a sumelor cu titlu de drepturi salariale cuvenite reprezentând: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată; obligarea pârâților la calcularea, acordarea și plata către reclamanți, pentru fiecare în parte, pe perioada în care sunt îndreptățiți, conform legii, începând cu data de 01.04.2004, și în continuare, a sumelor restante cu titlu de drepturi salariale cuvenite, reprezentând: suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată; obligarea pârâților la plata diferențelor cuvenite, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Sport.
Începând cu data de 01.04.2004 și până în prezent, au beneficiat de drepturi salariale reprezentând salariul de baza, sporul de vechime (după caz) și indemnizație de conducere (după caz), fără însă a li se fi acordat și suplimentul postului (în procent de 25% din salariul de bază) și suplimentul corespunzător treptei de salarizare (în procent de 25% din salariul de bază).
Reclamanții au menționat că în perioada anilor 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 prevederile art.29 alin.(1) lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În concluzie, atât prin Legea nr.188/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251/23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Reclamanții au solicitat a se constata că norma legală de suspendare a prevederilor art.29 alin.1 (devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999) - prin art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din Legea nr.417/2006 - este neconstituțională și nelegală din următoarele considerente:
Prevederile art.38 din Codul Muncii (Legea nr.53/2003), ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, erau imperative statuând că orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate", salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, apreciază că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a debitorului ce nu dorește și nu voiește să-i execute obligația legală în mod voluntar.
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art.53 alin.1 din Constituția României, republicată.
Reclamanții au considerat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.471/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, nu Curții, întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor, rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine întrucât nici executivul nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate, așa cum au fost reglementate prin Legea nr.188/1999.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
În altă ordine de idei, reclamanții au arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, republicată,
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici."
Așadar, funcționarii publici au un statut legal, care se realizează în conformitate cu dispozițiile legii privind stabilirea unui sistem unitar de salarizare.
Elementele specifice acestei structuri salariale sunt sporul de vechime, suplimentul postului și cel al gradului, la care se pot adăuga prime și alte drepturi salariale, cu condiția ca acestea să fie prevăzute de lege.
Reclamanții au învederat că situația dedusă judecății este similară cu dreptul unor categorii de salariați la prima de concediu, drept prevăzut de lege, iar apoi suspendat prin diferite acte normative.
Ori soluționând recursul în interesul legii în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: "suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea lui, cât timp, prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să fie golit de substanță și practic să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege (în acest sens a se vedea Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite - nr. XXIII/12.12.2005, 111/16.01.2006, XII/05.02.2007, LXXVII/05. 11.2007).
S-a arătat că, potrivit art.329, alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept soluționate prin recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe. Este adevărat că temeiul de drept invocat în prezenta acțiune nu este identic cu cel avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în deciziile invocate, insă reclamanții au considerat că nu se poate face abstracție de considerentele hotărârilor menționate, câtă vreme chestiunea de drept pusă în discuție este de fapt identică și anume neacordarea unor drepturi salariale prevăzute de lege, care nu au fost nicicând abrogate, suspendate prin acte normative succesive pe perioada mai multor ani, iar apoi reintrate în vigoare de la 1 ianuarie 2007, dar nerespectate până în prezent.
De asemenea, este invocat faptul că pe perioada 2004 - 2006, fiind suspendat exercițiul dreptului, cursul prescripției a fost suspendat conform art.12 și 15 din Decretul nr.167/1960 și ca atare pretențiile reclamanților având ca obiect plata drepturilor salariale începând cu 01.01.2004 nu sunt prescrise încadrându-se în termenul general de prescripție de 3 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 coroborat cu dispozițiile art.3 lit. f) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr.251/2006 și a Codului muncii.
Legal citată, pârâta Direcția pentru Sport a Județului T, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată formulată de funcționarii publici ai instituției, pentru următoarele motive:
În primul rând, a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a Direcției Pentru Sport a Județului T în prezentul litigiu, având în vedere că pe perioadă menționată de pârâți, pârâta a avut calitatea de ordonator terțiar de credite, aflându-se în subordinea Primului - Ministru și ulterior a Cancelariei Primului - Ministru - ordonator principal de credite, conform nr.OUG64/2003 și a nr.OUG25/2007 și în subordinea Agenției Naționale Pentru Sport - ordonator secundar de credite.
În acest sens, pârâta a considerat că reclamanții aveau obligația să-și îndrepte acțiunea împotriva ordonatorului principal de credite și a ordonatorului secundar de credite, și nu împotriva Direcției pentru Sport a Județului T, ca ordonator terțiar de credite, având în vedere că aceasta are doar obligația prevăzută în art.21 alin.3 din Legea nr.500/2002 Legea finanțelor publice potrivit căruia: "Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."
În cazul în care excepția invocată nu va fi admisă, se solicită respingerea cererii introductive, pe fond, pentru următoarele motive:
Așa cum este prevăzut la art.31 din Legea nr.188/1999 republicată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime si alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Pârâta a arătat că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Drept pentru care în perioada menționată, pârâta nu a avut posibilitatea acordării acestor drepturi salariale.
S-a arătat că, este adevărat că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au reintrat în vigoare prin Legea nr. 251/2006 la data de 01.01.2007. dată de la care funcționarii publici ar fi avut dreptul la aceste sporuri, însă, în temeiul art.4 din Legea nr.500/2002 Legea finanțelor publice prin care se reglementează autorizarea bugetară, în temeiul art.21 (3) din legea menționată anterior, în conformitate cu art.21 (1) din Legea finanțelor publice și în temeiul art.22 (1) din aceeași lege care prevede responsabilitățile ordonatorilor de credite nu a avut posibilitatea acordării acestor drepturi salariale.
Pârâta a menționat că nerespectarea acestor prevederi privind angajarea, ordonanțarea și efectuarea de plăți, inclusiv drepturi salariale, în limitele stricte ale bugetului aprobat de ordonatorul principal de credite, atrage aplicarea prevederilor art.71 și 72 din Legea finanțelor publice care prevede sancțiunile și contravențiile aplicabile în caz de nerespectare a dispozițiilor legale.
În perioada 2004 - 2006 pârâta nu a acordat drepturile solicitate de reclamanți datorită suspendării aplicării dispozițiilor legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006 și nici nu are posibilitatea acordării acestora datorită principiului constituțional al neretroactivității legii.
În perioada 01.01.2007 până în prezent pârâta nu a acordat aceste drepturi datorită lipsei autorizării bugetare în acest sens și a amintitului principiu al neretroactivității legii.
Având în vedere pretențiile reclamanților de a se acorda suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare până la data soluționării litigiului, și în continuare, pârâta a considerat neîntemeiată în parte, această solicitare având în vedere următoarele motive:
Nu este posibilă acordarea sporurilor solicitate pentru viitor întrucât dreptul constând în aceste sporuri nu este născut și actual și în acest sens, nu se poate pretinde acordarea unui spor cu valoare de drept salarial în condițiile în care nu a fost încă prestată de către angajat munca ce justifică acordarea salariului.
Potrivit art.155 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Art.154 al aceluiași act normativ stipulează că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat și că pentru munca prestată fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Cum nu se poate dispune plata pentru viitor a salariului întrucât nu a fost prestată muncă, nu se poate dispune nici plata sporului întrucât acesta este o componentă a salariului.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii, Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.500/2002.
Pârâtul Ministerul T și Sportului a depus întâmpinare prin care a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.16 din Ordonata de Urgenta a Guvernului nr.221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 882 din 24 decembrie 2008, s-a înființat Ministerul T si Sportului, prin comasarea Autorității Naționale pentru Tineret cu Agenția Naționala pentru Sport, instituții publice care s-au desființat.
La data de 13.01.2009, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.26/2009, Hotărârea Guvernului nr.1721/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului T și Sportului, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează și asigură aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniile tineretului și sportului.
Pe fondul cauzei, Ministerul T și Sportului a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate de reclamanți.
S-a arătat că, în perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.1091 din 23 noiembrie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În bugetele Agenției Naționale pentru Sport (în prezent Ministerul T și Sportului) pe anii 2007 și 2008 nu au fost aprobate credite bugetare destinate efectuării cheltuielilor privind sporurile pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pârâtul a precizat faptul că, potrivit dispozițiilor art.22 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.
În acest sens, s-a precizat faptul că, potrivit prevederilor art.72 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, nerespectarea dispozițiilor art.21 și 22 alin. (2) constituie contravenție, care se sancționează cu amendă de la 20 milioane lei la 30 milioane lei, constatarea contravenției si aplicarea amenzilor se face de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor Publice și de alte persoane împuternicite în acest scop, contravențiilor prevăzute de actul normativ sus - menționat urmând a li se aplica și prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002.
Pârâtul a solicitat instanței să constatate faptul că dreptul reclamanților de a cere pe cale judecătorească obligarea Ministerului T și Sportului la plată s-a prescris, întrucât dreptul la acțiune nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit în lege, începând cu data de 01.04.2004, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost înregistrată de aceștia pe rolul instanței la data de 28.10.2008.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă.
La dosar au fost depuse adeverințe care atestă calitatea de funcționari publici a reclamanților.
Reclamanții au formulat o precizare de acțiune prin care au arătat că înțeleg să cheme în judecată în calitate de pârât Ministerul T și Sportului, în loc de Agenția Națională pentru Sport.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Sport a Județului Taf ost unită cu fondul prin încheierea de ședință din data de 24.02.2009.
Prin sentința civilă nr.365/31.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Sport a Județului
A respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Direcția Pentru Sport a Județului T și Ministerul T și Sportului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcției pentru Sport a Județului T:
În esență, pârâta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă deoarece în perioada 2006 - 2008 nu a fost decât ordonator terțiar de credite iar reclamanții trebuiau să se îndrepte împotriva ordonatorului principal.
Apărarea pârâtei este neîntemeiată iar excepția a fost respinsă deoarece, chiar dacă nu a avut calitate de ordonator principal de credite, pârâta a avut și are atribuții în ce privește acoperirea cheltuielilor de personal iar reclamanții sunt funcționari publici în cadrul acestei instituții. Așadar, pârâta Direcția pentru Sport a Județului T este, alături de Ministerul T și Sportului, titulara obligației corelative dreptului pretins de reclamanți referitor la salarizare.
Cu privire la fondul pricinii, instanța a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul pârâtei Direcția pentru Sport a Județului Dreptul acestora la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare (în reglementarea inițială, "suplimentul gradului") a fost introdus prin modificarea Legii nr.188/1999 prin Legea nr.161/2003 iar în perioada 2004 - 2006 dreptul la aceste suplimente a fost suspendat prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006.
Dreptul este reglementat de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Potrivit acestui text legal, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Tribunalul a observat că legea nu cuantifică aceste suplimente, respectiv nu prevede ce mărime trebuie să aibă fiecare. Reclamanții pretind că fiecare trebuie să fie în procent de 25 % din salariul de bază. Nu există însă nici un fel de temei legal pentru acest cuantum. Prevederile legale invocate de reclamanți (Legea nr.188/1999, Legea nr.251/2006) nu prevăd acest procent nici pentru suplimentul postului nici pentru suplimentul treptei.
În consecință, cererea, așa cum a fost formulată, este neîntemeiată (lipsită de temei legal). Tribunalul nu a putut cuantifica el aceste suplimente deoarece ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.
Se pune însă întrebarea dacă cererea nu ar putea fi admisă în parte, fără stabilirea cuantumului suplimentelor, de vreme ce, în mod evident, reclamanții au dreptul la aceste suplimente atât de la data de 01.01.2007 pe viitor (până la eventuala abrogare sau modificare a textului de lege), cât și anterior acestei date deoarece suspendarea dreptului nu înseamnă lipsirea lui de substanță ci doar neexecutarea, pe perioada suspendării, a obligației corelative acestui drept. Tribunalul a apreciat că răspunsul nu poate fi decât negativ deoarece, pe de-o parte, hotărârea judecătorească nu ar putea fi pusă în executare în condițiile în care un aspect esențial al litigiului (cuantumul suplimentelor) nu ar fi dezlegat iar pe de altă, s-ar depăși limitele sesizării deoarece această modalitate de a proceda nu reprezintă o admitere în parte ci o soluționare a altceva decât s-a cerut (constatarea existenței unui drept, chestiune necontestată de către pârâți). Admiterea în parte a cererii ar presupune obligarea pârâtelor la plata suplimentelor într-un cuantum mai mic decât cel solicitat și nu într-un cuantum nedeterminat (tribunalul a observat că un cuantum nedeterminat poate însemna nu numai mai puțin ci și mai mult de 25%, fără nicio limită maximă).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță, cu privire la fondul litigiului a apreciat că deși, în mod evident, reclamanții au dreptul la aceste sporuri de la data de 01.01.2007 pe viitor cât și anterior acestei date deoarece suspendarea dreptului nu înseamnă lipsirea lui de substanță ci doar neexecutarea, pe perioada suspendării a obligației corelative a acestui drept, a respins acțiunea pe motiv că acest cuantum de 25 % atât pentru suplimentul postului cât și pentru suplimentul treptei de salarizare nu este prevăzut în nici un act normativ menționat. Mai mult, a apreciat că nu se poate pune problema nici unei admiteri în parte a cererii deoarece ar presupune obligarea pârâtelor la plata suplimentelor într-un cuantum mai mic decât cel solicitat și nu într-un cuantum nedeterminat.
Se mai arată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază ale funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din nr.OG6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricărei alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Menționează că și legislația europeană prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv să le dobândească.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului d e procedură civilă, Legii nr.188/1999, republicată, a legislației interne și internaționale incidente în speță.
Direcția pentru Sport a Județului Taf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții-recurenți.
În considerentele întâmpinării se arată că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr.188/1999 republicată și ale Legii nr.251/2006.
Menționează că prin sentința atacată Tribunalul Timiș corect a observat că legea nu cuantifică aceste suplimente solicitate de reclamanți, respectiv nu prevede ce mărime trebuie să aibă fiecare din aceste sporuri, de altfel legal prevăzute de lege, dar nu cuantificate.
Deși reclamanții au pretins ca fiecare din aceste sporuri să fie în procent de 25%, nici un text legislativ invocat de aceștia nu prevede acest cuantum.
De asemenea, cu respectarea cadrului procesual în care a fost sesizată, instanța nu avea posibilitatea să admită în parte acțiunea, așa cum de altfel corect a motivat, caz în care nu ar fi existat posibilitatea efectivă de punere în executare a acestei sentințe sau în cazul în care nu ar fi determinat cuantumul acestor sporuri (cuantum nedeterminat) ar fi existat posibilitatea pentru reclamanți de a solicita aceste sporuri, în faza de executare silită, peste limita solicitată de 25%.
În temeiul principiului disponibilității reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, inclusiv temeiul în drept pe care își întemeiază acțiunea, instanța fiind obligată să judece în cadrul procesual stabilit de reclamant, culpa stabilirii greșite a cadrului procesual aparținând doar reclamanților în acest caz.
În drept au fost invocate prevederile Codului muncii, Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.500/2002.
Pârâtul Ministerul T și Sportului a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanții, solicitând respingerea recursului și pronunțarea unei decizii prin care să se mențină sentința atacată în sensul că acțiunea formulată de funcționarii publici pentru acordarea și calcularea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că prima instanță a apreciat corect că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, adică nu are un temei în drept, deoarece legea nu cuantifică aceste suplimente la salariu, cu toate că reclamanții le-au apreciat, în mod subiectiv, la un procent de 25 % din salariul de bază.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu poate da o hotărâre judecătorească în sensul solicitat de reclamanți și asta deoarece nu ar putea fi pusă în executare datorită lipsei unui element esențial al litigiului, și anume, cuantumul suplimentelor, iar procedând în sensul pronunțării unei hotărâri favorabile reclamanților, instanța și-ar fi depășit limitele sesizării.
Reclamanții, în motivele de recurs, atacă hotărârea instanței de fond în sensul că Tribunalul Timiș nu le-a recunoscut dreptul la aceste suplimente, dar se poate observa din cererea de investire a instanței de fond că reclamanții nu au cerut nicăieri recunoașterea dreptului la aceste suplimente, ci doar "calcularea, acordarea și plata" acestor suplimente, astfel că nu poate fi reținut de către instanța de recurs acest motiv de casare a hotărârii instanței de fond.
Conform dispozițiilor art.31 alin.(1) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Art.31 alin.(3) din același act normativ statuează în mod expres că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Întrucât nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, anual, prin Ordonanțe ale Guvernului, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
Se mai arată că procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr.188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară. Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată, atribuție ce revine, fie legiuitorului, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin adoptarea unei hotărâri, date în executarea prevederilor cuprinse în Legea nr.188/1999.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, nu este reglementată printr-un act infralegislativ, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind și imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008.
Or, instanțele de judecată nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.
Referitor la aprecierea reclamanților că suplimentele solicitate constituie "bunuri", s-a arătat că dreptul la cele două suplimente salariale nu poate fi apreciat ca fiind un "bun", în sensul art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât, în absența prevederilor legale referitoare la modul de stabilire a cuantumului dreptului de creanță pe care cele două suplimente salariale îl presupun, "bunul", nu este definit și deci nu poate naște, în privința reclamanților, nici o speranță legitimă de a-l obține.
De asemenea, este lipsită de eficiență soluția de a se dispune plata celor două suplimente salariale în mod generic, deoarece, față de lipsa unor criterii minime de cuantificare, în condițiile în care autoritatea publică pârâtă persistă într-o atitudine de pasivitate, hotărârile pronunțate ar fi imposibil de executat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.304 pct.9 din același cod l-a admis ca fiind întemeiat și a modificat hotărârea recurată în sensul că, admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T la plata către reclamanți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în formă actualizată la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant la pârâtă, dar nu mai devreme de 01.04.2004 și până la momentul pronunțării deciziei (24.11.2009).
Respinge acțiunea reclamanților în ceea ce privește acordarea procentului de 25 % a celor 2 sporuri și acordarea în continuare a acestor sporuri.
Respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul T și Sportului
În pronunțarea acestei soluții, Curtea a reținut că:
Reclamanții recurenți sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Sport T și au formulat acțiunea întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin. 1)" pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin Legea nr.251/2006, art.13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Este neîndoielnic că prin art.29 din Legea nr.188/1999, legiuitorul a reglementat mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici compus din cele 5 componente enumerate limitativ, respectiv salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, fiind la fel de relevant că reclamanții au un drept subiect recunoscut și ocrotit de Legea nr.188/1999.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004 - 31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca atare, este evident și de necontestat faptul că legiuitorul, prin norma legală pe care își întemeiază recurenții cererea, a recunoscut funcționarilor publici un astfel de drept salarial precum suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pornind de la izvorul însuși al dreptului invocat este incontestabil că ceea ce legea a reglementat este corect și obligatoriu a fi respectat și de către angajator, acesta având obligația legală de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.
În aplicarea principiului că norma legală trebuie aplicată în sensul în care legiuitorul a edictat-o și nu în sensul înlăturării acesteia, instanța constată că întrucât recurenții nu au primit până în prezent de la apariția actului normativ sporurile solicitate, acest drept tinde să fie lipsit de conținut, ceea ce contravine în mod vădit principiului enunțat în condițiile în care o normă legală reglementată, trebuie să producă efectele fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, ca acestea să aibă doar caracter formal lipsit de conținut.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul recurenților de a beneficia de sporurile salariale prevăzute de art.31 lit. a) și c) din Legea nr.188/1999 republicată, este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția CEDO, Secția II-a - Hotărârea din 16 sept. 2003, cauza Stockholms och Juridic, Suedia, contrar susținerilor pârâtelor intimate.
Conform art.41 din nr.OG6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, iar conform Anexei nr.3 lit. D din același act normativ, devin sporuri specifice. Personalul prevăzut în această anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.
Raportat la art.29 lit. c) și d), în prezent art.31 - ca urmare a republicării Legii nr.188/1999, la data de 29.05.2007, coroborat cu art.41, art.48 și Anexa 3 lit. D din nr.OG6/2007 instanța constată fără nici un echivoc că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de cele două sporuri salariale reglementate de actele normative invocate.
Însă nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.
Totuși, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe recurenții la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.
Chiar dacă cele două suplimente solicitate de recurenții se regăsesc în Legea nr.188/1999, această lege și nici alte acte normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici, nu le definesc, nu stabilesc modul și condițiile în care se acordă și nici cuantificarea lor, astfel că apare de neînțeles de unde rezultă procentul de câte 25% solicitat de către recurenți, având în vedere că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu stabilește cuantumul acestor suplimente.
De altfel nici reclamanții nu au preciza temeiul legal al solicitării procentului de 25%, și nu au indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25%, Decizia nr.820/2008 a Curții Constituționale a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea a respins și cererea reclamanților privind acordarea sporurilor pe viitor, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
De asemenea, Curtea a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul T și Sportului B, ca fiind îndreptată împotriva unei instituții fără calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât având în vedere pe de o parte, că între reclamanții - funcționari publici in cadrul Direcției pentru Sport și Ministerul T și Sportului B, nu exista nici o relație de serviciu, iar pe de altă parte, Ministerul T și Sportului B nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Pentru ca pârâtul Ministerul T și Sportului B să aibă calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, calitatea procesuală pasivă în acțiunile de contencios administrativ o are întotdeauna autoritatea publică ce vatămă printr-un act administrativ un drept recunoscut de lege pe seama reclamantului sau care refuză acordarea unui asemenea drept.
Deci raportul de serviciu, respectiv de muncă, există între reclamanți și pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T, aceasta având obligația legală de a acorda drepturile salariale reclamanților.
În cauză, cea care refuză acordarea unor drepturi salariale este pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T în calitate de angajator și nu pârâtul Ministerul T și Sportului
În consecință, calitatea procesuală pasivă în dosar aparține numai pârâtei DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T și nu pârâtului Ministerul T și Sportului B, motiv pentru care se va respinge acțiunea reclamanților față de această instituție pe excepția analizată.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.365/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că, admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâta DIRECȚIA PENTRU SPORT A JUDEȚULUI T la plata către reclamanți a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în formă actualizată la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant la pârâtă, dar nu mai devreme de 01.04.2004 și până la momentul pronunțării deciziei (24.11.2009).
Respinge acțiunea reclamanților în ceea ce privește acordarea procentului de 25 % a celor 2 sporuri și acordarea în continuare a acestor sporuri.
Respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul T și Sportului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.XI.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Cu opinie separată, în sensul
admiterii acțiunii și față de pârâtul
Ministerul T și Sportului.
GREFIER,
RED:/10.12.2009
TEHNORED:/11.12.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că pârâtul Ministerul T și Sportului are calitate procesuală pasivă în cauză.
Calitatea procesuală pasivă a acestui pârât este dată atât de calitatea de ordonator principal de credite cât și de modul de organizare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.22 alin 4 din OUG nr.221/2008, prin care s-a reînființat Ministerul T și Sportului, încadrarea în limita de cheltuieli stabilită este în responsabilitatea ordonatorului principal de credite.
Cum Direcțiile județene pentru sport sunt structuri care funcționează în subordinea ministerului, ca instituții finanțate integral din bugetul de stat, se poate concluziona că, în lipsa virării fondurilor de către ordonatorul principal de credite, direcțiile menționate nu au posibilitatea executării eventualelor hotărâri judecătorești prin care sunt obligate la plata drepturilor salariale ale funcționarilor publice.
Nu în ultimul rând, trebuie observat că dispozițiile art.3 din OG nr. 6/2007 stipulează că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite. În aceeași ordine de idei, art.4 din nr.OG22/2002 stipulează obligația ordonatorilor principali de credite de a asigura în bugetele instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, obligație care vine să confirme calitatea procesuală a Ministerul T și Sportului
Prin urmare, întrucât direcțiile sunt structuri aflate în subordinea Ministerului T și Sportului B și întrucât acestea nu au venituri proprii, fiind finanțate integral din bugetul de stat, calitate procesuală pasivă a autorității menționate apare ca fiind evidentă, astfel încât apreciez că cererea reclamanților ar fi trebuit soluționată pe fond și în raport de acest pârât, în sensul admiterii acțiunii și obligării Ministerul T și Sportului la plata drepturilor solicitate.
JUDECĂTOR
--- -
RED/TEHNORED:/MT
16.12.09/2.ex.
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
