Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 145/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NUMĂRUL 145/
Ședința publică de la 21 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta () DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în G,-, împotriva sentinței numărul 1775/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind reprezentantul recurentei pârâte () DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE și intimatul
HGProcedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor G solicitând plata primei de concediu de odihnă pe anii 2001-2004, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 1775 din data de 21 august 2007, Tribunalul Galați a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prima de vacanță actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective pentru perioada 2001- iunie 2004.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei, în calitate de funcționar public in perioada 2001-2004.
Potrivit dispozitiilor art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală, a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2005 prin următoarele texte legale: art. 3 al. 1 din OUG 33/2001, art. 12 al. 4 din Legea nr. -, art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004.
Deoarece normele legale de suspendare mai sus invocate, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivi t art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond.
Astfel, instanța apreciază că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție. Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art. 53 din Constituție, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică,
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pentru perioada 2001-2006, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Dreptul reclamantului la plata primei de vacanta, prevazut de art. 34 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat anual pana la data de 31.12.2005, prin acte normative succesive, fiind aplicabile disp. art. 15 alin.1 din Decretul nr.167/1958 care prevad ca dupa incetarea suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare. Prin urmare va fi respinsa ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune formulat de parata.
Față de aceste considerente, instanța vazand si dispozitiile art. 34 al.2 si 91 ind.1 din Legea nr. 188/1999 apreciază ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță pentru anii 2001-2004, urmand sa admita actiunea si sa oblige parata la plata drepturilor salariale catre reclamant reprezentand prima de vacanta pentru perioada 2001-2004, sume ce vor fi actualizate in functie de rata inflatiei la data platii efective.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G, invocând că prescripția dreptului material la acțiune, conform disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, dacă nu există alte prevederi derogatorii.
În același sens sunt și prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii care dispune în sensul că cererile în vederea stingerii unui conflict de muncă, al căror obiect îl formulează plata unor drepturi salariale, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul reclamantului la prima de concediu aferentă anului 2001 fost suspendat pe cursul anului 2001, însă suspendarea nu a fost menținută și pe cursul anului 2002, 2003 și următorii pentru acest an.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantului pentru prima de concediu aferentă anului 2001 s-a născut la 1 ianuarie 2002.
Situația este similară pentru toți anii în care plata primelor de concediu a fost suspendată prin legile bugetului de stat.
Solicitarea reclamanților de acordare a drepturilor salariale constând în prima de concediu pe anii 2001-2004, formulată în anul 2007, fiind tardivă, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii excepției și, pe cale de consecință, constatarea prescrierii dreptului material la acțiune.
Pe fond, Tribunalul Galația reținut că suspendarea drepturilor reprezentând primele de vacanță constituie o limitare a drepturilor prevăzute de lege, iar normele de suspendare contravin dispozițiilor art. 15 alin. 2, art. 16, art. 41 și art. 53 din Constituție.
Instanța de fond a omis faptul că drepturile prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat prin acte normative cu valoare juridică egală, astfel încât această normă nu și-a mai produs efectele.
Prin nr.OUG 33/06.02.2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, s-a dispus suspendarea până la 1 ianuarie 2002 primelor de concediu prevăzute de legea funcționarului public.
Prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/06.12.2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 termenele prevăzute de nr.OUG 33/2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 386/2001, au fost prelungite până la data de 31.12.2002.
Conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003 termenele privind plata primelor de vacanță au fost suspendate până la data de 31.12.2003.
Prin art.9 din Legea nr. 507/2003 - legea bugetului de stat pe anul 2004 plata primelor în discuție a fost suspendată până la data de 31.12.2004.
Având în vedere faptul că începând cu anul 2001 și până la 31.12.2006 plata primelor de vacanță a fost suspendată prin acte normative, de aceeași valoare legislativă cu cele care prevedeau acordarea acestei prime, a considerat că în mod nelegal a admis instanța de fond acțiunea.
Suspendarea dreptului privind acordarea primei de vacanță a respectat întocmai dispozițiile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care "În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea,precum și durata ei determinată".
Legea nr. 24/2000 conferă posibilitatea prelungirii suspendării, modificarea sau abrogarea dispoziției ce face obiectul suspendării.
De asemenea, instanța de fond a omis faptul că beneficiul primei de vacanță nu constituie un drept salarial fundamental, astfel încât legiuitorul poate să acorde, să suspende, să modifice, să abroge sau să stabilească o altă perioadă pentru care acest drept poate fi acordat, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională, care, prin Deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005, nr. 278/2005 și nr. 398/2005 a statuat ca drepturile suplimentar,cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în acte normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 33 alin. 2 din. nr. 188/1999 ce reglementează statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Prin urmare, dreptul la prima de vacanță s-a născut prin lege ca un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv care conferă titularilor acestui drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic, născut să efectueze o anumită prestație pozitivă și anume aceea de a plăti suma de bani cu titlu de primă de vacanță, începând cu data la care a expirat termenul.
Faptul că ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea exercițiului acestui drept, nu echivalează cu stingerea dreptului.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanții beneficiari. În cazul în care am accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care dreptul se suspendă pe o perioadă nedefinită, succesiv, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să îl exercite niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
Mai mult decât atât, suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță, face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Astfel art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
În acest context, hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv în baza disp.art.33 al.2 din Legea nr.188/1999, iar, așa cum am arătat mai sus, dreptul reclamanților intimați este născut și actual putând fi exercitat.
Sub aspectul pretinsei prescripții a dreptului la acțiune aparținând recurentei reclamante, Curtea apreciază că suspendările succesive prevăzute pentru acordarea primelor de vacanță au avut ca efect inclusiv suspendarea termenului de prescripție extinctivă.
O altă interpretare aduce atingere, așa cum s-a mai arătat, însuși dreptului, ceea ce este în totală contradicție cu principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, se impune a se considera că dispozițiile art. 10 al.3 din Legea nr.631/2002,art.9 al.7 din Legea nr.507/2003,art.8 al.7 din Legea nr.511/2004 și art.5 pct.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat inclusiv cursul prescripției dreptului la acțiune a cărei aprobare fost suspendată prin acte normative temporare emise datorită unor condiții financiare deosebite.
În aceste condiții criticile formulate de pârâtă nu pot fi primite, neîcadrându-se în nici unul din aspectele de modificare sau casare prev. de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
CURTEA
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta () DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în G,-, împotriva sentinței numărul 1775/21.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /19.03.2008
Tehnored. 20.03.2008
Fond:
Președinte:Angelica CiobotaruJudecători:Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile, Vasile Susanu
