Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1458/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1458

Ședința publică de la 24 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Alina Răescu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE împotriva sentinței nr. 1152 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal răspuns intimata reclamantă, personal și în calitate de reprezentant pentru intimații reclamanți -, lipsind recurentul pârât Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale și intimații pârâți AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ ().

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimata pârâtă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ () a depus întâmpinare, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Intimata reclamantă susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat acordarea primei de concediu de odihnă atât pentru anul 2005, cât și pentru anul 2006.

Depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamanții -, au chemat în judecată pârâții AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN D, AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ ( și MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anii 2005-2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

În motivarea acțiunii au arătat că potrivit art.33 alin.2 din Legea 188/1999 funcționarul public are dreptul, la plecarea în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Au precizat că prin OUG 33/2001 s-a suspendat aplicarea acestui articol, iar prin legile bugetului aferente anilor 2005 - 2006 acordarea acestei prime a fost suspendată succesiv până la 31.12.2005.

Au invocat de asemenea prevederile art.64 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, situație în care sunt în drept să primească primele de concediu suspendate.

Au susținut reclamanții că textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la "prima de vacanță" au fost emise în contradicție cu normele constituționale, întrucât prin plata concediului de odihnă se înțelege a fi inclusă pe lângă indemnizația de concediu și prima de vacanță, drepturi care nu pot fi suspendate prin ordonanța de urgență.

Au mai precizat că suspendarea prin acte normative succesive pe o durată de mai mulți ani a unui drept câștigat reprezintă o lipsire de drepturi subiectivă, arbitrară și abuzivă.

Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.1152 din 24 aprilie 2007, admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții la plata primei de concediu de odihnă pe perioada 2005 - 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs, s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, întrucât temeiul legal de acordare a primelor de concediu fost suspendat succesiv prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru perioada 2005-2006.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, care se impozitează separat.

Având în vedere prevederile textului enunțat, funcționarii publici sunt în drept să primească, prin efectul legii, prima de concediu de odihnă, în fiecare an la nivelul stabilit prin lege.

Prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi, până la finele anilor 2003, 2004, 2005 și 2006.

Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Ca urmare, pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

Drepturile prevăzute în art.34 alin.2 din Legea 188/1999 R trebuie să fie acordate reclamantei, întrucât legea produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial și până la ieșirea ei din vigoare, printr-un act normativ cu putere identică.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Având în vedere cele expuse anterior, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE împotriva sentinței nr. 1152 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn. 2ex/08.07.2008

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Alina Răescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1458/2008. Curtea de Apel Craiova