Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publicii
Legea nr. - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1461
Ședința publică din 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Primăria Orașului - prin primar, cu sediul în com., jud. B,împotriva sentinței nr. 836 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul în com., jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit atât pârâta recurentă cât și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Luând act că pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 19.05.2009 reclamanta a chemat în judecată pârâta Primăria orașului - prin Primar, pentru ca în contradictoriu cu aceasta prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2005, sumă reactualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a avut calitatea de funcționar public începând cu data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2005, și a solicitat pârâtei acordarea acestor drepturi bănești însă i s-a comunicat că sporurile solicitate nu pot fi acordate deoarece nu există un act normativ care să reglementeze cuantumul și criteriile în funcție de care se acordă.
În dovedire reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta Primăria orașului a depus întâmpinare și a invocat pe cale de excepție prescrierea dreptului la acțiune.
Prinsentința nr. 836 din 25 iunie 2009,Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescrierii dreptului la acțiunea și a admis acțiunea reclamantei obligând pârâta să-i acorde reclamantei, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și până la data de 01.01.2005, sumă reactualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond reține următoarele:
Temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Prin urmare, instanța a considerat că sporurile cerute prin acțiune sunt întemeiate începând cu data de 01.01.2004 - și până la data de 01.01.2005, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii.
În ce privește prescrierea dreptului la acțiune se reține că prin efectul suspendării sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, instanța a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă. Prin urmare, instanța a constatat că excepția invocată de pârâtă este nefondată.
Lipsirea reclamantei de aceste componente ale salariului reprezintă un prejudiciu cert atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare.
Actualizarea sumelor solicitate pentru sumele neîncasate are natura juridică a despăgubirilor pe un criteriu unic și exact de actualizare calculat pe baze științifice, și anume rata inflației.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Primăria Orașului, criticând-o sentința ca fiind nelegală.
În motivarea recursului a arătat că deși Legea nr. 188/1999 prevede la art. 31 alin. 1. lit. c) și d), că aceste suplimente au fost incluse în salariul funcționarului public, nici o prevedere legală nu specifică care este cuantumul acestor drepturi.
Totodată mai învederează că acest procent de 25% trebuia negociat prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, dar, menționează recurenta că la nivelul Primăriei nu a fost încheiat nici un contract colectiv de muncă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâtul recurent admite, reclamanta nu a primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâta corect a fost obligată la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Este adevărat că art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, însă corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Orașului - prin primar, cu sediul în com., jud. B,împotriva sentinței nr. 836 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta, cu domiciliul în com., jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/5.10.2009
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Grosu Cristinel, Surdu Oana