Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 148/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 148/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 4 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - -- - președinte de secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE împotriva sentinței civile nr.1319 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când părțile au lipsit.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 4 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că, la data de 15 noiembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele: 1) Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C și 2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - B, solicitând instanței de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
1.obligarea pârâtelor la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță cuvenite pentru perioada 01.01.2002 -31.12.2004, potrivit anexei 1, precum și plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective;
2. obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov.
În acest dosar, instanța în baza probelor administrate a pronunțat hotărârea nr.1319/13 noiembrie 2007.
Prin această sentință instanța a dispus următoarele:
A admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C, și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
A obligat pârâții să aloce fondurile necesare și să plătească reclamantului suma de 1.737 RON reprezentând prime de concediu pentru perioada 2002-2004, precum și dobânda legală aferentă sumei sus menționate, calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 4,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
În perioada de referință, reclamantul a fost funcționar public.
Conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Dreptul s-a născut din lege ca drept subiectiv și conferă titularului, în speță reclamantului prerogative în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.
Aplicarea prevederilor legale care confereau dreptul la prima de vacanță fost suspendată prin dispozițiile art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, ultima lege dispunând suspendarea până la 31.12.2006.
Suspendarea acordării primei de concediu prin actele normative susmenționate contravine însa prevederilor art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială printre care "concediul de odihnă plătit - și alte situații specifice stabilite prin lege", precum și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care, de altfel, prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.
Totodată, normele de suspendare contravin și prevederilor art.16 din Constituția României care consacră principiul nediscriminării cetățenilor în fața legii, astfel că reclamantul nu poate fi discriminat în raport de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă.
Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.
Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
În fine, se mai reține că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art.34 alin.(2) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.
În plus, instanța reține și dispozițiile art.38 din Codul muncii care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În consecință, instanța reține că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu sunt contrare Constituției, astfel că reclamanta își poate valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Reclamantul a depus la dosar (5) o notă cu privire la primele de vacanță cuvenite pe perioada 2002-2004, notă emisă de pârât, după cum urmează: 499 lei pentru anul 2002, 601 lei pentru anul 2003 și 637 lei pentru anul 2004.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții să aloce și să plătească reclamantului drepturile bănești constând în primele de vacanță cuvenite pentru perioada 2002-2004, în cuantum total de 1.7.37 lei, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâții să plătească reclamantului și cheltuieli de judecată în sumă de 4,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța a ignorat dispozițiile Decretului-Lege nr.167/1958 (art.1 alin.2 ) privind prescripția dreptului la acțiune.
Dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris, pentru anii 2002-2003 și acțiunea trebuia respinsă pentru această perioadă ca prescrise drepturile solicitate.
Recurenta a mai invocat faptul că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății deoarece instanța nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001 - 2006, dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, au fost suspendate.
Față de acest aspect, efectele juridice nu se pot produce până la încetarea cauzei de suspendare, care a fost dispusă prin legi succesive până la 31.12.2006.
Având în vedere aceste prevederi legale, prin acte normative succesive au fost suspendate dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la prima de concediu. Suspendarea acestor dispoziții legale a fost dispusă în acte normative de același nivel cu Legea nr.188/1999.
Potrivit art.3 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2002 - 2004 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Conform prevederilor actelor normative prin care s-a dispus suspendarea plății sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2002 - 2004, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația legală să respecte aceste dispoziții, obligație prevăzută la art.42 din Legea nr.188/1999, potrivit căreia, funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304, 3041Cod procedură civilă, pe prevederile Legii nr.188/1999 republicată și pe prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului față de criticile aduse și respingerea acțiunii reclamantului.
Față de recursul declarat în cauză, intimatul reclamant a formulat întâmpinare (9-11 dosar), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat a fost legal timbrat (13 dosar).
În recurs nu s-au administrat probe.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr.1319/13 noiembrie 2007 Tribunalului Covasna, în raport de criticile aduse prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, și față de prevederile legale aplicabile în speță, constată recursul ca nefondat.
Din întreg probatoriu administrat în cauză, se constată că, instanța de fond a reținut în mod corect și legal, situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Referitor la prima critică, adusă prin recursul declarat în sensul că acțiunea reclamantului este prescrisă cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 2002-2003, instanța de recurs constată că această critică este neîntemeiată deoarece în cauză nu operează prescripția câtă vreme acordarea dreptului de primă de concediu a fost suspendată succesiv prin actele normative, astfel încât nu sunt incidente prevederile art.1 alin.2 din Decretul-Lege nr.167/1998.
Ca atare, hotărârea atacată sub aspectul criticat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă nu poate fi reținută în cauză, urmând a fi înlăturate pentru considerentele de mai sus.
De altfel, se constată că sub acest aspect instanța de fond s-a pronunțat în mod corect și argumentat prin hotărârea dată.
În ce privește critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că nu a ținut cont de prevederile Legilor bugetului de stat aferent anilor 2001-2006 instanța de recurs constată că în cauză nu este vorba de o interpretare greșită a dispozițiilor legale invocate de recurentă și că dimpotrivă prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 - sunt în favoarea reclamantului și că suspendarea punerii în executare a acestui text de lege, nu conduce la înlăturarea dreptului legal la prima de vacanță.
Acest aspect a fost corect reținut de instanța de fond prin hotărârea dată și ca atare critica adusă nu se justifică urmând a fi înlăturată.
Celelalte aspecte și argumente aduse de recurentă, nu pot fi reținute, deoarece legea cadru privind statutul funcționarilor publici reglementează dreptul la prima de vacanță, drept ce trebuie respectat de angajator, nefiind necesar analizarea aspectelor privind profesionalismul, imparțialitatea, îndeplinirea sarcinilor de serviciu, aspect invocat de recurentă, făcând trimitere la art.42 din Legea nr.188/1999.
În concluzie, față de considerentele expuse, instanța constată că nu sunt incidente în speță prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, sens în care se vor înlătura toate criticile formulate de recurentă cu privire la sentința Tribunalului Covasna.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se constată recursul ca nefondat, iar în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge și se va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Se reține ca justificată apărarea intimatului reclamant formulată în recurs, prin întâmpinare în sensul respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - B, împotriva sentinței civile nr.1319/13 noiembrie 2007 Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - --
Grefier,
Red.: /11.03.2008
Tehnored.: / 12.03.2008 /- 2 ex -
Judecător fond:
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta
