Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 154/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 154/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 4 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă

- - - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta

- - -- - președinte de secție

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C prin B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR reprezentant de împotriva sentinței civile nr.1468 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2008, când părțile au lipsit.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 4 martie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, la data de 5 noiembrie 2007, reclamantele -, -, și au chemat în judecată pe pârâții: 1) Direcția Generală a Finanțelor Publice C și 2) Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata primelor de vacanță, pentru perioada 2001-2005, precizând cuantumul pentru fiecare reclamantă, suma care să fie actualizată, cu dobânda de referință a, la data plății, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare efectuării plății.

Acțiunea reclamantelor a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Covasna.

În acest dosar, instanța în urma probelor administrate a pronunțat sentința nr.1468/11 decembrie 2007.

Prin această sentință s-au dispus următoarele:

A admis cererea formulată de reclamantele -, -, și împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând prime de vacanță pe perioada 2001-2005 după cum urmează: - - 1.372 lei; - - 856 lei; - 1.349 lei; - 1.319 lei și - 955 lei.

Pârâta Caf ost obligată la plata dobânzilor legale aferente primelor de vacanță începând de la scadența fiecărei prime și până la plata efectivă.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile bănești necesare plății obligațiilor mai sus stabilite.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

În perioada de referință reclamantele au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Conform art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularului de drept, în speță reclamantelor, prerogative în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a da o anumită sumă de bani.

Aplicarea prevederilor legale care confereau dreptul la prima de vacanță au fost suspendate prin dispozițiile art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din legea nr.511/2004, art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005, ultima lege dispunând suspendarea până la 31.12.2006.

Suspendarea acordării primei de concediu prin actele normative susmenționate contravine însă prevederilor art.41 alin.2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială printre care "concediul de odihnă plătit - și alte situații specifice stabilite prin lege" precum și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.

Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care, de altfel, prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.

Totodată, normele de suspendare contravin și prevederilor art.16 din Constituția României care consacră principiul nediscriminării cetățenilor în fața legii, astfel că reclamantele nu pot fi discriminate în raport de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă.

Trebuie precizat că prevederile art.15 alin.2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.

Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la prime de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.

În fine, s-a mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.

În plus, instanța de fond a reținut și dispozițiile art.38 din Codul muncii care prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

În consecință, prima instanța a reținut că normele prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu sunt contrare Constituției, astfel că reclamantele își pot valorifica dreptul din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.

Reclamantele au depus la dosar o notă cu privire la primele de vacanță cuvenite pentru fiecare începând cu anul 2001 și până la încetarea raporturilor de serviciu, calcul efectuat de însăși pârâta

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta C la plata către reclamante drepturilor bănești constând în primele de vacanță cuvenite, în cuantumul arătat în dispozitivul de mai jos, precum și a dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective. A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile bănești necesare plății acestor sume.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice C - pârâte în cauză, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea pe fond a acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

Dispozițiile care dispun acordarea primelor de vacanță au fost suspendate inițial prin art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești.

Prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 Legea bugetului de stat pe anul 2003 " termenele prevăzute la art. III din nr.OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr.386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31.12.2003".

Prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, legea bugetului de stat pe anul 2004 se dispune: "aplicarea prevederilor din acte normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art.32 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004".

Prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, legea bugetului de stat pe anul 2005, fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.

Din cele prezentate mai sus rezultă că acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv în această perioadă prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând și pe anul 2006 prin aplicarea Legii nr.379/2005, legea bugetului de stat pe anul 2006.

Cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul având posibilitatea de a suspenda aceste măsuri pentru o durată de timp determinată, fără ca acest eveniment să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.

Legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțelor publice cu modificările ulterioare nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, recurenta a apreciat că sentința pronunțată în cauză este criticabilă, astfel încât se impune modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii.

În drept, recurenta a întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, și a solicitat judecata în lipsă a cauzei.

Față de recursul declarat de pârâte, intimata reclamantă - a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală, și a invocat prevederile nr.OUG146/2007, în apărarea drepturilor solicitate (14).

Recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr.1468/11 decembrie 2007 Tribunalului Covasna, în raport de criticile aduse în recurs, și față de prevederile legale aplicabile în cauză constată recursul nefondat.

Se constată, din întregul probatoriu administrat că în mod corect și legal a reținut instanța de fond situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

În ce privește criticile aduse de recurentă sentinței atacate se constată că:

Dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 reglementează drepturile reclamantelor în calitate de funcționari publici la pârâta C, la indemnizația de concediu de odihnă.

Faptul că aceste drepturi nu au fost acordate, deoarece prin acte normative succesive, au fost suspendate punerea în aplicare a dispozițiilor de plată a primei de concediu, nu poate fi reținut, deoarece suspendarea executării unui drept recunoscut de lege, nu înlătură dreptul respectiv.

Nici faptul că prin legile bugetului de stat pentru perioada 2001-2006, s-au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu până la 31 decembrie 2006, nu poate fi reținut deoarece art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 prevede acest drept, care trebuie respectat și nu se pune problema înlăturării dreptului la prima de concediu a funcționarului public.

Aspectul criticat de recurentă, în sensul că cererea de acordare a primelor de concediu este neconstituțională, nu poate fi reținut, deoarece neacordarea acestor drepturi reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale funcționarilor publici.

În ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, și că nicio cheltuială nu poate fi angajată din fonduri publice dacă nu este aprobată prin lege, critica recurentei nu poate fi reținută, deoarece există bază legală pentru efectuarea cheltuielilor cu prima de concediu, și anume prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.

Față de cele expuse mai sus, instanța de recurs urmează a înlătura toate criticile aduse sentinței atacate, ca fiind neîntemeiate, constatând că nu sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul fiind nefondat.

În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat, iar sentința atacată se va menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de B, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor și, în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C (pârâți), împotriva sentinței civile nr.1468/11 decembrie 2007 Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - --

Grefier,

Red.: /11.03.2008

Tehnored.: / 13.03.2008 /- 2 ex -

Judecător fond:

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Clara Elena Ciapă, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 154/2008. Curtea de Apel Brasov