Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 149/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Sentința nr. 149/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8 2008

PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga judecător

- - - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Curtea de APEL BACĂU,având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la cea de-a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care se constată că Ministerul Justiției a depus la dosar cerere prin care solicită comunicarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, precum și note de ședință cu privire la excepția necompetenței materiale a curții de apel dea soluționa cauza în primă instanță.

Constată că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

În ceea ce privește comunicarea cererii de chemare în judecată, cerere formulată de Ministerul Justiției, instanța constată că este neîntemeiată având în vedere că aceasta i-a fost comunicată pârâtului, de către Tribunalul Bacău (inițial investit cu soluționarea cauzei), la 21.04.2008, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 22 dosar fond)

CURTEA

.Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Bacău sub nr. 2144/110/18.04.2008 reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BACĂU în contradictoriu cu care au solicitat următoarele:

- recalcularea drepturilor salariale reprezentând indemnizație de conducere pentru pentru anii 2007-2008 și pe viitor și pentru anii 2005-2007; spor de vechime pentru anii 2005-2008 și pe viitor pentru, și, pentru anii 2006-2008 și pe viitor, pentru pentru anii 2007-2008 și pe viitor pentru; spor de fidelitate pentru pentru anii 2005-2008 și pentru viitor; spor pentru condiții deosebite pentru anii 2005-2008 și pe viitor pentru, și, pentru anii 2006-2008 și pe viitor pentru, pentru anii 2007-2008 și pe viitor pentru; premiul anual pentru anii 2005-2007 pentru, și pentru anii 2006-2007 pentru, pentru anul 2007 pentru; prima de vacanță pentru anii 2005-2007 pentru, și;

- actualizarea, cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, a drepturilor bănești cuvenite și neachitate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective;

- efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.

Pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile solicitate mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca nefondate.

La termenul din data de 17.09.2008 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale față de dispozițiile G nr. 75/2008.

Prin sentința civilă nr. 417/17.09.2008 Tribunalul Bacăua admis această excepție, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BACĂU. pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut aplicabilitatea art. alin. 1 și art. II alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008, precum și dispozițiile art. 2, art. 3 și art. 158 din Codul d e procedură civilă.

La Curtea de APEL BACĂU cauza a fost înregistrată sub nr. 732/7.11.2008. Pentru termenul de astăzi părțile au fost citate cu mențiunea de a formula concluzii cu privire la competența materială în primă instanță a Curții de APEL BACĂU.

Atât reclamanții, cât și pârâtul Ministerul Justiției au formulat concluzii scrise prin care au solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU, susținând că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 nu se aplică funcționarilor publici care sunt salarizați potrivit Ordonanței Guvernului nr. 9/2008.

Verificându-și, la rândul său, competența de a soluționa acțiunea în primă instanță, curtea de apel constată următoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici la Curtea de APEL BACĂU, fiind salarizați potrivit Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 și Ordonanței Guvernului nr. 9/2008.

Prin art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției a fost stabilită competența de soluționare, în primă instanță, a curților de apel doar pentru cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivitOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivitOrdonanței Guvernului nr. 8/2007privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare.

Niciunul din cele două acte normative vizate de textul menționat nu reglementează salarizarea funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 reglementează, potrivit art. 1 alin. (1), salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari; Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, ersonalul p. auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni, iar conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.

Constatând, așadar, faptul că funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești nu le sunt aplicabile, în domeniul salarizării, actele normative la care se referă art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 și ținând seama de faptul că acest din urmă text instituie o competență materială specială - neputând fi extinsă aplicarea sa unor situații care nu sunt prevăzute expres - curtea de apel își va declina, în temeiul art. 158 coroborat cu art. 159 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În conformitate cu art. 20 pct. 2 din Codul d e procedură civilă constată că între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență, iar pentru soluționarea lui, curtea de apel va sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță superioară celor două instanțe aflate în conflict.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină, în favoarea Tribunalului Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții,și pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BACĂU.

Constată că între Tribunalul Bacău și Curtea de APEL BACĂUs -a ivit un conflict negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare în ceea ce privește declararea necompetenței.

Pronunțată în ședința publică din 8.12.2008.

PREȘEDINTE: Gabriela Mona Ciopraga

Grefier,

red. sent.

tehnored. /2 ex.

16.12.2008

Președinte:Gabriela Mona Ciopraga
Judecători:Gabriela Mona Ciopraga, Magda Vișan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 149/2008. Curtea de Apel Bacau