Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 151/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 151

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M împotriva sentinței nr.4466 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, intimatul reclamant, intimatul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art.302 c Cod Penal și este scutit de taxa de timbru.

S-a referit că intimații nu au depus întâmpinare.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2

Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului M și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, acordarea primelor de concediu de odihnă legale pe anii 2004 - 2006, conform art.37 pct.2 din OG nr.38 din 30 ianuarie 2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor aprobată prin Legea nr.353/2003 publicată în MO nr.65 din 2 februarie 2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși legal avea dreptul, la plecarea în concediu, să beneficieze de prima de concediu de la intrarea în vigoare a OG 38/2003, în realitate, de la data când s-a născut acest drept și până în prezent nu s-a acordat.

Suspendarea dreptului de a beneficia de prima de concediu susține reclamanta că echivalează cu anularea însăși a dreptului și încalcă flagrant dispozițiile art. 36 din Constituția României.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.41 alin.2 din Constituția României, revizuită, art.28 lit."e" din Legea 360/2002 și art.37 pct.2 din OG 38/2003.

În apărare, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție M au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât exercițiul dreptului la prima de concediu prevăzut de art.37 alin.2 din OG 38/2003 este suspendat prin Legea bugetului de stat pe anii 2004 și 2005, iar pârâții nu dispun de fonduri bănești pentru acordarea acestor drepturi.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în ipoteza admiterii acțiunii acesta să fie obligat să vireze Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți deoarece instituția este finanțată integral de la bugetul de stat.

Prin sentința nr. 4466 din 12 septembrie 2007, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2004 - 2006, actualizate la data plății.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru pronunțarea soluției, tribunalul a reținut că dispozițiile art.37 alin.2 din OG 38/2003 sunt suspendate numai dacă aplicarea lor se suspendă anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul IPJ M, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, recurentul IPJ Maa rătat că la pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.9 alin. 7 din Legea 507/2003 și dispozițiile art.8 alin.7 din Legea 511/2004, în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la primele acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004 și respectiv 31 decembrie 2005, precum și faptul că acordarea drepturilor bănești se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual, suspendarea drepturilor pretinse fiind menținută de Legea bugetului pe anul 2006, nr.379/2005.

A mai susținut recurentul IPJ M că invocarea de către prima instanță a prevederilor art.41 din Constituție care consacră dreptul la concediul de odihnă este greșită, întrucât neacordarea primei de concediu nu aduce atingere acestui drept, prima constituind un beneficiu în plus față de drepturile bănești stabilite de art. 37 alin.1 din OG 38/2003.

Recursul este nefondat.

Raportul de serviciu al polițistului este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale polițistului, înscriindu-se în prevederile art.37 din OG 38/2003.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale polițistului.

Prin legea specială nu este prevăzută o normă de competență materială derogatorie de la dreptul comun, care în acest caz îl constituie dispozițiile Legii 188/1999, așa încât în speță competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios administrativ.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată și greșita invocare art. 41 din Constituția României, nu pot fi reținute.

În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Din cuprinsul art.60 al Ordonanței, rezultă că aceasta a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2004.

Ca urmare, de la această dată, polițiștii trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Astfel, în Legea 507/2003 se prevedea în art.9 alin.7 că prima de concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004.

Apoi, prin art.8 alin.7 din Legea 511/2004 s-a suspendat acordarea primei de concediu de odihnă până la 31 decembrie 2005și prin art. 5 din legea 379/2005,până la 31 decembrie 2006.

Din expunerea de mai sus rezultă că dreptul la primă de concediu de odihnă este prevăzut de lege și că prin legi speciale a fost suspendat temporar, respectiv până la finele anilor 2004 și 2005.

La data pronunțării soluției de către Tribunalului Mehedinți, Legile 507/2003 și 511/2004 nu mai erau în vigoare și în plus chiar din cuprinsul lor rezultă că efectul suspensiv era limitat în timp.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.

Dreptul polițistului de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.

În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.

OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care se produs pe toată perioada cât este în vigoare.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.

De altfel, art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.

Nici motivul privind lipsa fondurilor bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2006, nu poate fi reținut.

Art.37 alin.2 din OG 38/2003, care a instituit acest drept de natură salarială, nu conține nici un fel de condiționare a acordării primelor de concediu de odihnă de existența fondurilor respective.

În situația în care Curtea ar însuși acest punct de vedere ar însemna ca judecătorul să adauge condiții noi, să se substituie legiuitorului.

In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M împotriva sentinței nr.4466 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud.

Tehn. 2ex/28.01.2008

Jud. fond /

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 151/2008. Curtea de Apel Craiova