Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 151/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 151/R-
Ședința publică din 19 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -., NA, G, G, -, -, și toți cu domiciliul procedural ales în Rîmnicu V,-, jud. V, împotriva sentinței nr.1168 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA, cu sediul în Râmnicu V,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 30 iulie 2008, reclamanții, -., -, Din, -, G, G, -, scu, -, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă V pentru a fi obligat la calcularea și plata retroactivă diferențiat, în raport de data numirii în funcția publică pentru fiecare, până la încetarea raporturilor de serviciu, a drepturilor reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul postului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, precum și obligarea efectuării acestor mențiuni în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii au susținut că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte și că în aplicarea art.29 din Legea nr.188/1999, devenit art.31 alin.1 lit.c și d, sunt îndreptățiți la primirea suplimentului postului și suplimentului de treaptă de salarizare de 25% din salariul de bază, drepturi suspendate până la data de 31 decembrie 2006 prin art.44 din nr.OUG92/2006 și art.48 din nr.OG2/2006.
Reclamanții au apreciat că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Codul muncii și Constituției, acte normative care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt conferite de lege, limitarea acestora fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, respectiv că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot fi îngrădite fără a atinge însăși esența dreptului la muncă.
De asemenea au susținut că o normă legală odată reglementată trebuie să-și producă efectele, ea neavând doar caracter formal și că îndreptățirea lor la cele două sporuri reprezintă un drept de creanță în sensul de bun prevăzut de art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, prin sentința nr.1168/17 octombrie 2008 a respins acțiunea.
S-a motivat că prin art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999, devenit art.31 după republicarea legii în anul 2007, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată, la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără a se preciza care este cuantumul celor două suplimente.
Urmare a modificării Legii nr.188/1999 la data de 17 iulie 2006, suplimentul gradului a fost înlocuit cu suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
A mai reținut că potrivit art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999, republicată, salarizarea funcționarilor publici se face potrivit dispozițiilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, însă până în prezent nu a fost adoptată o lege a funcționarilor publici, astfel că anual prin ordonanțe de guvern sunt reglementate drepturile salariale ale acestora în cadrul cărora sunt cuprinse sporuri, prime, premii etc.
În legătură cu cele două sporuri ce fac obiectul acțiunii, instanța a motivat că procentul de 25% la care se referă reclamanții nu a fost stabilit nici prin Legea nr.188/1999 și nici prin ordonanțele de guvern emise anual pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
De asemenea a motivat, că potrivit art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, prin decizia internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu, pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de 25% la salariul de bază brut lunar și la fel potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei funcției, beneficiind și de un spor pentru complexitate muncii de 25% din salariul de bază lunar.
Instanța a reținut însă că nu există similitudine între sporurile în discuție și sporul pentru complexitatea muncii de care beneficiază persoanele menționate, cele două categorii exercitând atribuții și competențe diferite, așa că funcționarilor publici reclamanți nu li se poate aplica procentul de 25% din salariul de bază solicitat, mai ales că legea cadru nr.188/1999 și nici un alt act normativ nu prevăd acest procent.
Reclamanții separat au formulat trei recursuri împotriva sentinței de mai sus pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul motivelor prev.de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, susținând în esență că a fost dată cu încălcarea legii și este rezultatul aprecierii greșite a probelor administrate.
În dezvoltarea motivelor de recurs au susținut că suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază au fost prevăzute prin art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, urmare a completării acesteia prin Legea nr.161/2003, iar prin nr.OUG92/2004, precum și în continuare a fost suspendată aplicarea lor până la sfârșitul anului 2006.
Reclamanții au apreciat însă, că suspendarea exercițiului dreptului la aceste suplimente nu echivalează cu înlăturarea însăși a dreptului, contravenind dispozițiilor art.38 din Codul muncii care prevăd că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, limitări sau renunțări și art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, orice persoană având dreptul la respectarea drepturilor sale.
De asemenea au invocat discriminarea lor față de alți funcționari publici care au beneficiat de sporurile respective, cu încălcarea art.16 din Constituție și art.14 din Convenție, art.1 din Protocolul nr.12 la aceasta, precum și practica judiciară a altor instanțe care au acordat aceste sporuri.
Recursurile sunt nefondate.
Conform art.31 din Legea nr.188/1999, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu, compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006, dispozițiile înscrise la lit.c și d din textul de mai sus, au fost suspendate prin acte normative succesive, nr.OUG92/2004, Legea nr.96/2005, nr.OUG2/2006 și Legea nr.417/2006.
Dar, deși a prevăzut expres că în compunerea salariului funcționarului public pe lângă salariul de bază și sporul de vechime intră și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legea nu a stabilit cuantumul acestor sporuri, precizând doar că suplimentul prevăzut la lit.d a art.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare.
Așa fiind, rezultă că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor la dispoziția administrației, a cărei activitate fundamentală este acea a organizării legii sau a executării ei în concret.
Prin urmare, este atributul exclusiv al administrației să execute efectiv dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, beneficiind de o largă marjă de apreciere, legiuitorul menționând doar criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Ca atare, în lipsa unui act normativ prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente ce fac obiectul analizei, instanța nu dispune de puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, pentru că s-ar substitui administrației cu încălcarea principiului separației puterii în stat prevăzut de art.1 alin.4 din Constituție.
Din această perspectivă, nu sunt incidente dispozițiile art.38 din Codul muncii și nici dispozițiile art.16 din Constituție, art.14 din Convenție și art.1 din Protocolul Adițional și nici nu se poate susține că a intervenit o discriminare între reclamanți și ceilalți funcționari publici invocați pentru care sporurile respective sunt cuantificate.
În concluzie, rezultă că prin hotărârea pronunțată, tribunalul a aplicat corect legea urmând a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanții, -., NA, G, G, -, -, și împotriva sentinței nr.1168 din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./26.02.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Andreea Tabacu
