Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 152/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 152/R-
Ședința publică din 19 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.1031 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosar nr-, intimați-pârâți fiind TRIBUNALUL VÂLCEA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimați-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Vâlcea.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Pe rolul Tribunalului Vâlcea Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată cauza sub nr-, prin care reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata unei despăgubiri egale cu prejudiciul încercat, ca urmare a neacordării salariului de bază nemajorat, cu 75%, în perioada 30.06.2006 până la data introducerii prezentei acțiuni, actualizate și indexate până la plata efectivă a acestora și să fie obligați ca pentru viitor să acorde salariul de bază majorat cu 75%, până la încetarea discriminării.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin art.25 alin.2 din Legea nr.188/1999, s-a statuat că este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase sau de orice altă natură, iar potrivit art.29, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Aceleași drepturi, sunt recunoscute prin dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii și art.20 din Constituție.
S-a mai arătat în motivarea cererii că, prin art.9 din OUG nr.30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, salariații Ministerului Finanțelor Publice, care vor verifica aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, beneficiază de salarii de bază majorate cu 75%, față de cele prevăzute de lege, iar prin art.1, pct.3 din Legea nr.479/2006, s-a statuat, că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Agenției și Județene, beneficiază de majorarea salariilor, cu 75%.
Reclamantul a mai arătat că, atâta timp cât salariații pe care îi reprezintă, îndeplinesc aceleași funcții cu cei menționați în actele normative indicate anterior, este firesc să primească un salariu egal cu aceștia, în caz contrar, existând o discriminare directă, prin încălcarea principiului egalității între salarii, pentru o muncă de aceeași valoare, consacrat de disp.art.2 pct.1, 23 și art.29 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și art.6 alin.2 din Codul muncii.
Potrivit art.21 din Legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, în speță prejudiciul creat salariaților din cadrul DGFP V, fiind consecința atitudinii culpabile a Ministerului Finanțelor Publice care a contrasemnat actul normativ, ce a generat această stare de fapt.
La fila 164 dosar, a formulat cerere de intervenție, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata unei despăgubiri egale cu prejudiciul încercat ca urmare a neacordării salariului de bază nemajorat cu 75% în perioada 01.02.2008, până la plata efectivă a acestora, actualizate și indexate și să fie obligați ca pentru viitor, să acorde salariul de bază majorat cu 75%, până la încetarea discriminării.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin Sentința nr.1031/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.
A admis acțiunea formulată de reclamanți și de intervenientul.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor, să le plătească reclamanților și intervenientului despăgubiri, în cuantum de 75% din salariul de bază lunar, calculate pentru perioada 30.06.2006, până la data introducerii acțiunii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și în continuare, până la încetarea discriminării.
Pentru a hotărî în această modalitate, a reținut în considerente, următoarele:
Excepțiile invocate de pârâți, prin întâmpinare sunt nefondate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a constatat, că prin calitate procesuală, se înțelege titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere, (traducerea procesuală a calității de titular al dreptului, puterea de a acționa în justiție, justificată de un interes personal și direct. C care acționează în justiție, o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are o obligație corelativă respectivului drept ( calitate procesuală pasivă).
Potrivit Legii nr.500/2002 și HG nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului, cu privire la sistemul bugetar cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cum dreptul dedus judecății, este un drept de natură salarială, obligația corelativă este dată de cheltuielile bugetare de personal, pe care pârâtul le execută în baza atribuțiilor legale.
Reținând că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, are obligații în legătură cu raportul juridic dedus judecății, instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității acțiunii, față de dispozițiile art.31 din OG nr.6/2007 a fost motivată, pe faptul că reclamanții, ar solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea unor dispoziții legale, reținând că este de asemenea nefondată.
Potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată, poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Față de dispozițiile acestui text de lege, a reținut, că instanța de judecată, poate fi sesizată fără îndeplinirea obligatorie a vreunei formalități prealabile și că în cauză, nu se pune problema extinderii printr-o hotărâre judecătorească a unor dispoziții din acte normative adoptate, fundamentul juridic (cauza) acțiunii, constituindu-l prevederile OG nr.137/2000.
A apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, este neîntemeiată, raportat la dispozițiile art.27 alin.3 din OG nr.137/2000 conform cărora" judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului".
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de judecată a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici.
Art.1 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, prevede că "prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".
Art.31 alin.1 din aceiași lege, reglementează, că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Art.3 al aceluiași articol, prevede că salarizarea funcționarilor publici, se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Din conținutul acestui text de lege a reținut, că salarizarea funcționarilor publici, trebuie făcută în cadrul unui sistem unitar de salarizare.
Prin OUG nr.30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, s-a stabilit că salariații ( funcționari publici) ai Ministerului Finanțelor Publice, care vor verifica procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, beneficiază de salarii de bază majorate cu 75% față de cele prevăzute de lege, iar prin Legea nr.479/2006, privind aprobarea OUG nr.71/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, s-a statuat că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul agenției și sucursalelor județene ale acesteia, beneficiază de majorarea salariilor de bază cu 75%.
Prin adoptarea și intrarea în vigoare a acestor acte normative, s-a creat o inegalitate vădită între nivelul salariilor totale ale reclamanților-funcționari publici - și cel al funcționarilor publici vizați de actele normative respective, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii prevăzut de art.16 alin.1 din Constituția României republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală, instituit prin art.23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări statuat prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Criteriul pe baza căruia s-a făcut această diferențiere în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a unor tipuri de activități pe care anumite categorii de funcționari publici sunt desemnați să le desfășoare, ceea ce nu a avut nici o justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți funcționarii publici și care sunt enumerate la art.2 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată, necesită aceiași specialitate și responsabilitate din partea fiecărui funcționar public, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea.
Îndeplinirea prevederilor art.1 alin. Din Legea nr.188/1999 conform cărora, scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial dintre diferite categorii de funcționari publici.
A mai motivat, că diferențierile care s-au făcut au fost fără justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie, în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile domeniilor în care s-au reglementat salarii mai mari.
Art.1 alin.2 din OG nr.137/2000, prevede că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, sunt garantate în exercitarea mai multor drepturi enumerate de text, printre care la lit.i, este prevăzut dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art.2 din aceiași ordonanță statuează, că prin discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, convingeri etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
A concluzionat că, pentru eliminarea oricărei discriminări între reclamanți și categoriile de funcționari publici, care au beneficiat de creșterea salarială cu 75% se impunea admiterea acțiunii, pe temeiul răspunderii pentru tratament discriminatoriu.
Au fost obligați pârâții, mai puțin Consiliul pârât, să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubiri egale cu 75% din salariul de bază lunar, calculate pentru perioada 30.06.2006 - data introducerii acțiunii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și în continuare până la încetarea discriminării.
Împotriva acestei soluții, a fost formulat recurs în termen legal de către pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL PITEȘTI, cât și de Ministerul Justiției și Libertăților.
Criticile invocate de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, se pot încadra în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și se referă la aplicarea greșită a legii de către instanța de fond, prin obligarea sa de a achita drepturile bănești, deși a invocat excepția lipsei calității procesuale - pasive.
A mai susținut, că instanța de fond a respins în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale pasive, în condițiile în care, art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3(56) din nr.HG2005, cuprind dispoziții, în sensul posibilității sale de a sta în justiție doar atunci când reprezintă interesele statului, când acesta este subiect de drepturi și obligații, sau când participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice.
În privința atribuțiilor sale, a precizat, că răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
A mai susținut, că nu se poate substitui ordonatorului de credite, Ministerul Justiției, neavând nici obligație de garanție, în raport de acesta.
Cu privire la fond, a mai evidențiat că legea bugetului de stat, prin care s-au aprobat credite bugetare pentru ordonatorii principali de credite, poate fi modificată conform legii, neavând atribuții în acest sens.
În recursul formulat de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a susținut, că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se puterii legiuitoare.
În concret, a susținut, că instanța de fond nu a respectat cele patru decizii ( nr.818, 819, 820, 821) adoptate de Curtea Constituțională, anterior pronunțării, soluției care stabilesc, că dispozițiile art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, sunt neconstituționale, în măsura în care, s-ar putea interpreta că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art.145 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale, sunt obligatorii, de la data publicării.
O altă critică, vizează nerespectarea de către instanța de fond dispozițiilor art.72 din Legea nr.188/1999, susținând că acestea sunt în concordanță cu deciziile Curții Constituționale amintite și că drepturile salariale, nu pot fi acordate potrivit acestora, nici prin acordurile colective de muncă, ce intervin între funcționarii publici și angajatorii lor.
De asemenea, s-a susținut, că reclamanții și intervenientul, nu desfășoară aceeași activitate, în condiții similare, cu activitatea funcționarilor, la care se referă strict nr.OUG30/2006, nefiind discriminare, prin raportare la dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000.
În cea de-a treia critică, recurenta, susține, că reclamanții și intervenientul, nu au realizat procedura administrativă, specială, la care se referă art.31 din nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007, iar instanța de fond, trebuia să constate inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
În recursul formulat de Ministerul Justiției, criticile se referă, la neaplicarea deciziei pronunțată de Curtea Constituțională (art.304, pct.4), cu privire la prevederile art.1, 2 alin.(3) și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, motivând, că acestea interzic instanțelor să instituie norme juridice nediscriminatorii sau să aplice dispoziții prevăzute în alte acte normative, aplicabile altor subiecte de drept.
Ce-a de-a doua critică a acestei recurente, se referă la aplicarea greșită a legii de către instanța de fond (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).
Sub acest aspect, a subliniat că interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, este în sensul permisivității distincției dintre astfel de situații, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă, diferențierea urmărind un scop legitim și respectând un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate. Prin dispozițiile nr.OUG30/2006 și Legea nr.479/2006, legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de funcționari publici, un beneficiu salarial, concretizat într-un salariu de bază, majorat cu 75%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu și de volumul de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.
A subliniat, că instanța de fond, nu și-a întemeiat concluzia pe probe, din care să rezulte identitatea activităților desfășurate de reclamanți și personalul care beneficiază de majorarea de 75%.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat, instanța apreciază recursurile ca fiind fondate, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, așa cum susțin recurenții, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției, instanța de fond, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aplicarea unei legi care se referă la anumite categorii de personal, care desfășoară un anumit tip de activitate, cu o anumită complexitate, la o altă categorie de personal, în speță, intimaților, care desfășoară o altă activitate distinctă, fără ca prin lege, să i se permită această modalitate de soluționare.
Între atribuțiile celor două categorii de personal, nu pot fi făcute comparații, iar intimații, nu au administrat probe sub acest aspectul similitudinii.
Instanța de fond, nu a luat în considerație Deciziile nr.818, 819, 820 și 821, adoptate de Curtea Constituțională la data de 03.07.2008, prin care se stabilește, că instanțele nu pot să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de legi, considerând că sunt discriminatorii sau să creeze alte norme sau să aplice prevederi, cuprinse în alte acte normative.
Instanța aplică legea, nu adoptă legi, iar stabilirea drepturilor salariale, revine legislativului.
Art.145 alin.4 din Constituția României, stipulează, că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, de la data publicării.
Instanța de fond, a interpretat în mod greșit dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000, în sensul că, ar exista discriminare între funcționarii, ce fac obiectul nr.OUG30/2006 și intimații din cauza prezentă, în condițiile în care, nu s-a aprobat că aceștia desfășoară activități similare, de aceeași complexitate, în aceleași condiții de muncă, etc.
Cea de-a treia critică, invocată de recurenta curtea de apel, se referă la faptul că instanța de fond, nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii, în raport de dispozițiile art.31 din nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007. Potrivit acestor dispoziții legale, intimații, trebuiau să formuleze mai întâi contestație la ordonatorii de credite, în termenul de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
Ordonatorii de credite, au obligația de a soluționa contestația în termen de 10 zile de la înregistrare, iar împotriva măsurilor dispuse, cei nemulțumiți, se pot adresa instanței, în termenul de 30 de zile de la data soluționării contestației:
Această critică, nu este fondată, întrucât intimaților, nu li se aplică aceste dispoziții legale, ci funcționarilor publici, ce fac obiectul acestei legi.
Prin urmare, instanța de fond, trebuia să stabilească mai întâi legea care se aplică și dacă aceasta prevedea o anumită procedură administrativă, să verifice, dacă aceasta a fost îndeplinită.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut aprecieri legate de situații comparabile, însă în speță, nu s-au realizat comparații, pe bază de fișe de atribuții și alte probe, deja amintite.
Recursul Ministerului Justiției, invocă aceleași critici prin urmare, se va însuși aceeași motivare.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul, se va preciza, că în raport de soluția de admitere a recursurilor, calea de atac a acestuia, devine lipsită de interes.
Totuși, se va preciza, că acesta, nu este ordonatorul de credite al intimaților, nu are obligația de a elabora bugetul acestora, în sensul includerii obligațiilor bănești pretinse, nu are raporturi juridice cu intimații și prin urmare, nici calitate procesuală.
Instanța de fond, trebuia să admită excepția formulată de recurent și să respingă acțiunea intimaților, față de această parte.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile, se va modifica sentința, în sensul, că pe fond, se va respinge, atât acțiunea, cât și cererea de intervenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței nr.1031 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosar nr-, intimați - pârâți fiind TRIBUNALUL VÂLCEA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimați fiind reclamanții, și intervenientul, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Vâlcea.
Modifică sentința, iar pe fond respinge acțiunea și cererea de intervenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
A Grefier,
Red.
/4 ex/27.02.2009
Jud.fond
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Andreea Tabacu
