Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1527/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 22.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1527
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței civile nr.139/CA/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâții - recurenți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului - intimat depune la dosar copia nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolulTribunalului Timiș sub nr- la data de 08.10.2008, reclamantul, a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Politiei Romane solicitând plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce i se cuvin pentru anii 2002 și 2003 în calitate de polițist - funcționar public din cadrul
În motivare, reclamantul a învederat că în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil, iar acest statut i-a fost conferit începând cu data de 24.08.2002. Având statutul de funcționar public, polițiștii trebuiau să beneficieze de prima de vacanță prevăzuta de Legea nr.188/1999. Acest drept nu le-a fost acordat întrucât prin Legile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, fost suspendată aplicarea acestor prevederi. Polițiștii nu au beneficiat deloc de prevederile referitoare la primele de vacanță, acest drept fiind suspendat încă de la intrarea în vigoare a dispozițiilor legale respective. În urma acțiunilor din instanțe o parte din polițiști au intrat în posesia primelor de vacanta pentru perioada 2004 - 2006. reclamantul a mai arătat că la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 360/2002, aceasta prevedea la art.78 alin. (1), că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului, iar Legea nr.188/1999 la art. 35 alin. (2), prevede ca "Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat". Prin OG38/2003, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, s-a stabilit ca la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, reclamantul considerând că până la admiterea acestui act normativ sunt aplicabile prevederile art.35 alin. (2) din Legea nr.188/1999 în conformitate cu prevederile art.78 alin. (1) din Legea nr.360/2002. Cu privire la termenul de prescripție a dreptului la primele de concediu pe anul 2002 și 2003, apreciază faptul ca acest termen s-a întrerupt pe perioada suspendării dreptului la prima de concediu, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea acestuia. Dreptul la prima de vacanță exista în prezent, întrucât el nu a fost înlăturat de legiuitor și nici nu s-a prescris, iar garantarea realizării lui este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate. Prima de concediu, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, nu putea fi anulat prin dispozițiile legale care au suspendat acordarea lui. De altfel, aceste prevederi nu fac nici o referire la desființarea dreptului la prima de concediu. Ori, neacordarea dreptului nu înseamnă nicidecum desființarea lui, atâta timp cât nici o dispoziție legală nu prevede în mod expres înlăturarea existentei acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat într-o cauză similară, s-a pronunțat în acest sens. De aceea "respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de drepturile pentru perioada în care au fost prevăzute de lege". (Decizia nr. XXXIII din 12 decembrie 2005 și Decizia 77/2007). În același sens s-au pronunțat și o serie de instanțe din țară care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat, în toate cazurile, pârâtele la plata reactualizată a acestor sume.
Întrucât drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cauze sunt determinate reprezentând o sumă raportată la salariul fiecărui polițist, reclamantul a apreciat că nu se impune depunerea de către pârâți a unui tabel cu sumele pe care le are de recuperat, fiind suficient să se constate dreptul la prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu în 2002 și 2003, iar A, prin structurile sale de poliție urmând a calcula și achita sumele cuvenite.
Potrivit art.91 ind. 1 din Legea nr.188/1999 republicată cu modificările și completările ulterioare "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe".
În drept, reclamantul a învederat dispozițiile art.41 alin.2, art.51 alin.1, art.53 din Constituția României, Legea nr.360/2002 cu modificările și completările ulterioare, art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
La data de 21.10.2008 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus întâmpinare, prin care a apreciat acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, motivând că față de pretențiile reclamantului de a-i fi achitată prima de concediu pentru anii 2002 - 2003, potrivit art.78 alin. (1) din Legea nr.360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului". Așadar, polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile Legii nr.360/2002, care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr.188/1999. Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art.22 alin. (5) din Legea nr.360/2002, care prevede: "Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi." În temeiul acestei prevederi, a fost emisă nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, la art.37 instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004. Însă în perioada 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor nu a constituit un "domeniu nereglementat" în înțelesul art.78 alin.(1) din Legea nr.360/2002 - caz în care salarizarea acestei categorii profesionale s-ar fi putut realiza în condițiile Legii nr.188/1999 - deoarece exista o dispoziție expresă în cuprinsul Legii nr.360/2002 care stabilea modul de salarizare a polițiștilor pentru acest interval de timp. Art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002 prevede că "Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu. De altfel, salarizarea polițiștilor se realiza în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, perioadă în care aveau calitatea de militari, și nu de funcționari publici cu statut special. Așadar, pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr.138/1999 și nu cele ale Legii nr.188/1999 iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Față de aceste considerente reclamantul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
La data de 10.12.2009 pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței de judecată să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, pentru a fi parte în proces, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului (Inspectoratul General al Poliției Române) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Față de aspectele teoretice expuse, instituția pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel s-a solicitat a se constata că reclamantul este angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu al Inspectoratului General al Poliției Române. Motivul pentru care instituția nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are ca temei dispozițiile art.12 alin.(2) din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică, iar conducătorul acestora (inspectorul-șef), este ordonator terțiar de credite. De asemenea, conform prevederilor art.21 alin. (3) din Legea nr.500/2002, privind Finanțele Publice, "ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale", iar la alin. (4) se prevede că ordonatorii principali de credite vor repartiza, creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral. Astfel plata drepturilor bănești privind primele de concediu și sporul de fidelitate cad în sarcina Serviciului Financiar al inspectoratului de poliție județean, care întocmește statele de plată ale angajaților.
În aceste condiții, trebuie constatat că obligația de plata a drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii nu poate fi reținută în sarcina, motiv pentru care s-a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii față de instituția pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române Baî nvederat, pe fondul cauzei, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru perioada anilor 2004, 2005 și 2006, că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 733/30.10.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii, promovat de Procurorul general și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art.37 alin (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr.38/2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată". Conform dispozițiilor art.329 alin. (3) din Cod procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept judecate (în recurs în interesul legii) este obligatorie pentru instanțe". De asemenea, în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, act normativ, care recunoaște inclusiv dreptul polițiștilor de a li se acorda primele de concediu de odihnă restante, în două tranșe (în luna iunie - pentru anul 2004 și în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006).
Față de aceste aspecte pârâtul a învederat faptul că în conformitate cu prevederile art.275 din Cod procedură civilă, instituția pârâtă recunoaște dreptul polițiștilor de a beneficia de plata primelor de concediu cuvenite pentru perioada anilor 2004, 2005 și 2006.
În temeiul art.1169 Cod Civil, pârâtul a solicitat reclamantului să facă dovada calității de polițist pentru întreaga perioada pentru care solicită plata primelor de concediu.
Pârâtul a învederat că în ceea ce privește plata primei de concediu pentru perioada anilor 2002 - 2003, trebuie observat că reclamantul solicită acordarea unui drept care în anul respectiv nu era reglementat în favoarea polițiștilor. Actul normativ care a statuat dreptul polițiștilor la acordarea primelor de concediu, nr.OG38/2003, a intrat în vigoare la data de 01.01.2004 (conform art.60), fără ca anterior acestei date să fi existat prevederi legale care să fi instituit acordarea dreptului solicitat. Înainte de intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, salarizarea polițiștilor a fost reglementată de Legea nr.138/1999, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului cât și ulterior până la intrarea în vigoare a nr.OG38/2003 (conform prevederilor art.78 alin. 2 din Legea nr.360/2002 care dispun că "până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională"), act normativ care nu prevedea dreptul la primă de concediu.
Față de aceste aspecte, pârâtul a solicitat respingerea cererii de acordare a primei de concediu aferente anilor 2002-2003.
Conform art.137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Prin sentința civilă nr.139/04.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
A obligat pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2002 și 2003.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, excepție invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca nefondată întrucât instituția la care este angajat reclamantul este subordonată pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române B și pentru opozabilitatea hotărârii acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constatat că reclamantul este încadrat la.A, ca ofițer de poliție în cadrul IPJ
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art.37 pct.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art.40 din nr.OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2002 și 2003.
Instanța nu a putut primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art.37 alin.(2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 202 și 2003 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art.53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Pentru considerentele și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2002 și 2003.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
Inspectoratul General al Poliției Române în motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că normele din cuprinsul Legii nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată, referitoare la acordarea primelor de concediu, nu sunt aplicabile polițiștilor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române se arată că excepția se întemeiază pe prevederile art.12 alin. (2) din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că inspectoratele de politie județene au personalitate juridică, iar conducătorul acestora, respectiv inspectorul-șef este ordonator terțiar de credite.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune se arată că în conformitate cu prevederile cu art.47 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare. "Drepturile neachitate polițiștilor și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite se prescriu."
De asemenea, conform art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.
În acest context, se solicită a se observa că motivația reclamantului cu privire la neaplicarea prescripției în acest caz este neîntemeiată și nelegală, deoarece raționamentul juridic corect este următorul: dreptul la prima de concediu aferent anului 2002 fost suspendat pe tot parcursul acestuia, însă dreptul de revendicare a acestuia se naște la data de 1 ianuarie 2003. Apreciază că același raționament se aplică și în cazul dreptului la prima de concediu aferent anului 2003, astfel că dreptul de revendicare a acestuia se naște la data de 1 ianuarie 2004.
Având în vedere aceste aspecte, consideră că prescripția drepturilor bănești solicitate trebuie să se raporteze la cele două date, respectiv: 1 ianuarie 2003 și 1 ianuarie 2004. Din această perspectivă, prescripția este împlinită la alte două momente: 1 ianuarie 2006 și 1 ianuarie 2007.
Cu privire la fondul cauzei se arată că întrucât reclamantul are calitatea de polițist în cadrul M, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, acesta făcând parte din categoria funcționarilor publici cu statut special. Salarizarea polițiștilor este reglementată de nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, dreptul acestuia la primă de concediu fiind instituit de dispozițiile art.37 alin. (2) teza 1 din nr.OG38/2003.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004 (conform art.60), fără ca anterior acestei date să fi existat prevederi legale care să fi instituit dreptului solicitat.
Înainte de intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, salarizarea polițiștilor a fost reglementată de Legea nr.138/1999, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului cât și ulterior până la intrarea în vigoare a nr.OG38/2003 (conform prevederilor art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002 care dispun că "până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională"), act normativ care nu prevedea dreptul la primă de concediu.
Astfel, se solicită a se constata că în domeniul drepturilor salariale ale polițistului nu pot fi aplicate prevederile art.78 alin. (1) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică a polițistului" deoarece, salarizarea polițiștilor nu reprezintă un domeniu nereglementat.
Reclamantul a menționat faptul că face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, astfel că acestuia nu i se pot aplica prevederile actelor normative referitoare la categoria funcționarilor publici și altor categorii de personal din sectorul bugetar așa cum face referire G nr.146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
Având în vedere prevederile OG38/2003 și ale art.72 din Legea nr.360/2002 orice pretenție întemeiată pe normele din cuprinsul Legii nr.188/1999 care reglementează dreptul la primă de concediu nu poate fi admisă întrucât respectivele prevederi nu sunt aplicabile reclamantului ce a avut calitatea de polițist în cadrul
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat acordarea unui drept care în anii 2002-2003 nu era reglementat în favoarea polițiștilor ci în favoarea altor categorii de funcționari publici.
De asemenea, art.1 alin. (1) din nr.OUG146/2007 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006, iar polițiștii nu au avut în perioada 2002 - 2003 un act normativ care să le acorde acest drept și care să fi fost suspendat.
Se solicită a se avea în vedere și Decizia nr.818/3.07.2008 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României nr.537/16.07.2008 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin. (3) și art.27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor în motivarea recursului a arătat că intimatul - reclamant a solicitat instanței de fond obligarea pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române la plata drepturilor salariale reprezentate de primele de concediu aferente anilor 2002 - 2003.
Consideră că se impun următoarele precizări cu privire la două perioade distincte, astfel: - perioada 01.01.2002 - 24.08.2002: în această perioadă, instituția purta denumirea de Ministerul d e Interne, organizarea și funcționarea ei fiind reglementate prin Legea nr.40/1990.
Potrivit art.4 din acest act normativ "Din Ministerul d e Interne fac parte: poliția, trupele de jandarmi, trupele de pompieri, unitățile de pașapoarte, controlul trecerii frontierei și evidența străinilor, precum și arhivele statului".
În ceea ce privește personalul acestei instituții, art.8, prevede că "Personalul Ministerului d e Interne se compune din militari și salariați civili" iar art.22 stabilește că militarii din Ministerul d e Interne au drepturile și obligațiile prevăzute în normele legale pentru militarii forțelor armate ale României iar salariații civili sunt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte norme legale referitoare la drepturile și îndatoririle acestora.
Așadar, în perioada respectivă, în structura Ministerului d e Interne sau a Poliției Române nu existau funcționari publici.
Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militare de ofițeri și subofițeri, iar drepturile și obligațiile lor erau cele stabilite de Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare și Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit prevederilor Legii nr.26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, s-a prevăzut că polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, însă totodată, în acest act normativ se mai prevede la art.54 că "în termen de 90 de zile de la adoptarea prezentei legi, Guvernul va prezenta Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind statutul polițistului".
Așadar, se dorea ca Legea nr.26/1994 să prefațeze noua reglementare a statului polițiștilor, în cuprinsul căreia urma să se reglementeze demilitarizarea poliției.
Însă Legea nr.360/2002, care a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special nu a intrat în vigoare decât la data de 24.08.2002, iar până la această dată intimatul - reclamant a avut calitatea de militar, a purtat grade militare și a beneficiat de drepturile salariale aferente acestei categorii profesionale.
Pentru perioada 24.08.2002 - 31.12.2003 se arată că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002, polițiștii care aveau calitatea de cadre militare - au dobândit calitatea de funcționari publici cu statut special, realizându-se inclusiv o echivalare a fostelor grade militare deținute cu noile grade profesionale, conform art. 73 din Legea nr. 360/2002.
Potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Așadar, polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile Legii nr.360/2002, care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr.188/1999.
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art.22 alin.5 din Legea nr.360/2002, care prevede că "Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
n temeiul acestei prevederi, a fost emisă nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, la art.37 a instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004.
Pentru perioada 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor era cel stabilit de Legea nr. 360/2002.
Astfel, potrivit art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002 " la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
De altfel, salarizarea polițiștilor se realiza în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2002, perioadă în care aveau calitatea de militari, și nu de funcționari publici cu statut special.
Așadar, pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr.138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut faptul că intimatului - reclamant, în calitate de funcționar public cu statut special, îi erau aplicabile în perioada respectivă dispozițiile din cuprinsul Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care instituiau dreptul la prima de concediu, precum și dispozițiile nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Se solicită a se observa faptul că prin această modalitate de soluționare a cauzei, se constituie drepturi noi printr-o hotărâre judecătorească unei categorii de personal căreia nu îi sunt aplicabile actele normative reținute de instanța de fond.
Totodată, în mod paradoxal, instanța de fond a mai reținut faptul că intimatului - reclamant, pentru perioada solicitată, îi sunt aplicabile și prevederile nr.OG38/2003 deși, așa cum s-a arătat mai sus dispozițiile acestei legi au intrat în vigoare la data de 01.01.2004.
Se arată că interpretarea instanței de fond este greșită, întrucât dreptul la prima de concediu reprezintă un aspect al salarizării, iar salarizarea reprezintă un domeniu reglementat.
Reiterează faptul că acordarea primei de concediu polițiștilor a fost dispusă prin nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2004, până la această dată polițiștii fiind salarizați potrivit Legii nr.138/1999 care nu prevedea acordarea acestui drept.
În sprijinul celor expuse sunt și prevederile nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 -2006.
În cazul polițiștilor, data intrării în vigoare a actului normativ cu caracter special, care instituie dreptul acestei categorii profesionale la primă de concediu este 01.01.2004 (data intrării în vigoare a nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor), în consecință, polițiștii au beneficiat de acordarea primelor de concediu, în temeiul nr.OUG146/2007, doar pentru perioada 2004 - 2006.
Reclamantul - intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul - domnul - are calitatea de polițist, în perioada anilor 2002-2003 desfășurându-și activitatea la Centrul Zonal T din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În această calitate, domnia sa a solicitat obligarea Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului General al Poliției Române la plata primei de concediu aferentă anilor 2002-2003, iar instanța de fond a admis cererea de obligare a instituțiilor pârâte la plata primei de concediu aferentă acestei perioade.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
În rezolvarea acestei chestiuni, instanța observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
De asemenea, instanța reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Din deciziile menționate anterior rezultă că polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Reclamantul solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menționate în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pentru anii 2002 și 2003, invocând dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Reclamantul susține că dispozițiile din Statutul funcționarilor publici îi sunt aplicabile, întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special.
Așadar, problema în discuție este dacă până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003, sunt aplicabile polițiștilor dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcționarilor publici.
În soluționarea acestei chestiuni, Curtea observă că statutul reclamanților este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul polițistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; și prin Legea nr. 24/2005.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, "polițistul estefuncționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".
De asemenea, potrivit art. 78 alin. 1 din aceeași lege, "dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare".
Art. 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, prevede însă că " până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare lasalarizarea și alte drepturi ale personalului militardin instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
În raport cu dispozițiile 78 alin.2 din Legea nr. 360/2002, instanța constată că reclamantului îi sunt aplicabile - până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, respectiv a Ordonanței de Guvern nr. 38/2003 - dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Așadar, instanța reține că pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamantului dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât dispozițiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile reclamantului pentru perioada 2002-2003, iar dispozițiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanța constată caracterul nefondat al cererii formulate de reclamant.
Prin urmare, față de cele arătate anterior, Curtea reține că soluția Tribunalului Timișa fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, instanța de fond a dispus în mod netemeinic obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2002 și 2003.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 139/CA/4.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, având ca obiect obligarea pârâților la plata către reclamant a primelor de concediu aferente anilor 2002 și 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr.139/CA/4.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr.139/CA/4.02.2009 a Tribunalului Timiș în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române,având ca obiect obligarea pârâților la plata către reclamant a primelor de concediu aferente anilor 2002 și 2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.01.2010
TEHNORED:/05.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Rodica Olaru
