Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1551/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 26.08.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1551
Ședința publică din 07 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Diana
GREFIER
S-a luat în examinare recursul declarat de către recurentul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar T, împotriva sentinței civile nr.318/CA/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B și Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei intimate T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâtei A B, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta pârâtei T - consilier juridic.
Reprezentanta pârâtei T - consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare, întâmpinare, copie de pe bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2009 și dovada comunicării hotărârii recurate, la adresa indicată în acțiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării recursului și asupra fondului.
Reprezentanta pârâtei T - consilier juridic solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de recurent, admiterea excepției tardivității formulării recursului și respingerea recursului ca fiind tardiv introdus iar pe fond, respingerea recursului pentru considerentele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.534/30/15.01.2008 reclamanta SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUI SANITAR VETERINAR a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B, DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A JUDETULUI T, obligarea acestora la acordarea tichetelor de masa sau echivalentul în lei calculate la valoarea din ziua neacordării începând cu 16.01.2005 pana la data rămânerii definitive a hotărârii.
In motivare se arată că potrivit art. 1 al. 1 din L 142/98 salariații din cadrul sectorului bugetar pot primi o alocație de hrană individuală acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral de angajator iar al 2 prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și in limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Reclamanta apreciază ca în condițiile în care unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept încă de la apariția legii iar alte categorii printre care și reclamanții, nu beneficiază această presupune existența unui tratament diferențiat și discriminatoriu contrar Constituției și prevederilor legale în materie. Astfel potrivit OG 137/2000 prin discriminare se înțelege - orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Potrivit art. 38 din Codul muncii orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate iar potrivit art.53 din Constituție exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru anumite situații speciale. Din interpretarea sistematică a acestor texte rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă, neputând fi abrogate prevederile legale ce instituiau acest drept.
Dreptul la tichetele de masă constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
In drept acțiunea s-a întemeiat pe disp.art.1 și urm din L 142/98.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Tas olicitat constatarea lipsei calității procesual pasive a acestuia arătând că acest pârât nu are nici o relație de serviciu cu reclamanții și de vreme ce nu are calitatea de ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata pretențiilor reclamanților iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulate de către reclamant în numele și pentru membrii sindicatului ca fiind neîntemeiată.
Pârâtul Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor T prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat, în principal anularea acțiunii ca fiind introdusă de o parte fără calitate de reprezentant.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în condițiile în care legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2004-2007 nu au prevăzut în bugetele instituțiilor publice sume pentru acordarea tichetelor de masă. În consecință nefiind cuprinse sume în bugetul ministerului, acesta s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare prin neacordarea nici unui funcționar public din aparatul propriu sau din unitățile subordonate a tichetelor de masă.
Pârâta B prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat de asemenea pe cale de excepție lipsa calității procesual pasive a acestei instituții iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a reiterat considerentele legate de neprevederea în legile bugetare anuale a cheltuielilor legate de acordarea tichetelor de masă.
La data de 16 mai 2008 reclamanta si-a precizat acțiunea solicitând introducerea in cauza a 5 membrii de sindicat, funcționari publici ai DSVSA.
La data de 12 iunie 2008 reclamanta și-a precizat din nou acțiunea cu privire la perioada pentru care a solicitat acordarea tichetelor de masă. Printr-o altă precizare de acțiune reclamanta a arătat că înțelege să-și restrângă perioada pentru care a solicitat acordarea tichetelor de masă sau echivalentul lor în lei și tot printr-o precizare de acțiune reclamanta a arătat că înțelege să-și raporteze pretențiile salariale la perioada 11.01.2005 până la rămânerea definitivă a hotărârii și în continuare.
La data de 24.11.2008 s-a depus o precizare de acțiune prin care s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului, decedat la data de 28.09.2005, depunându-se în acest sens certificatul de deces. La acest termen de judecată reprezentanta reclamanților a solicitat și disjungerea capătului de cerere privind personalul contractual față de personalul funcționari publici, urmând ca acest capăt de cerere să fie judecat de Tribunalul Muncii.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că deși această instituție nu se află în raporturi de serviciu cu reclamanții și deci nu poate fi obligată la plata directă către aceștia a drepturilor pretinse, nu se poate face abstracție de faptul că resursele financiare ale unei instituții publice există numai în măsura în care sunt alocate în bugetul sau propriu sumele necesare, Ministerul Economiei și Finanțelor având astfel competență conform art.19 al.1 din L 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare privind întocmirea și rectificarea bugetului public. în judecată a MEF vizează în fapt asigurarea executării eventualei hotărâri de admitere a acțiunii.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici dar și de personal contractual fiind angajați ai pârâtei DSVSA T.
Prin sentința civilă nr. 318 din 23 martie 2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUI SANITAR VETERINAR T, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B și DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR A JUDETULUI
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 4/20.12.2007 reclamanții au solicitat acordarea tichetelor de masă în baza art.1 din Legea nr.142/98 iar prin adresa nr.291/08.01.2008 pârâta a refuzat să dea curs solicitărilor reclamanților arătând că prin legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001-2006 în bugetul instituțiilor publice nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Reclamanții au invocat prev. art.1 al.1 din L 142/98 potrivit cărora salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primii o alocație individuală de hrană acordate sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator.
2 al aceluiași articol prevede că tichetele de masă se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz al bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și in limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din interpretarea celor două dispoziții legale rezultă că dreptul reclamanților la acordarea tichetelor de masă nu este un drept pur și simplu ci este un drept afectat de o condiție ca și eveniment viitor și nesigur că se va produce, de care depinde însăși existența raportului juridic obligațional. In speță condiția este reprezentată de faptul că pentru tichetele de masă este necesară prevederea în bugetul de stat sau după caz în bugetul local a sumelor necesare în acest scop iar până la îndeplinirea acestei condiții adică până la data la care în bugetul instituției vor fi prevăzute sumele respective prin legile bugetare anuale obligatorii,se presupune că nu există încă obligația angajatorului de acordare a acestor tichete și în consecință nu curge nici prescripția extinctivă potrivit art.1885 al.1 cod civil astfel încât instanța a reținut că nu se poate analiza nici prescripția extinctivă pe perioada 1.01.2001-19.12.2004.
Dispozițiile art.1 al.1 si 2 din L 142/98 trebuie coroborate în mod esențial cu prevederile din legile bugetului asigurărilor de stat aferente perioadei pretinse de reclamanți în care se arată că pentru acordarea tichetelor de masă nu se prevăd sumele necesare în bugetele instituțiilor publice. Astfel potrivit art.46 al.4 din L 507/2003 " In bugetele instituțiilor publice indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu aceasta destinație." Această prevedere este reiterată prin disp.art.40 din L 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 precum și prin disp.art.24 din l 319/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Instanța a mai apreciat și faptul că prin art. III din OUG 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, se interzice în mod expres acordarea tichetelor de masă. Chiar dacă dispoziția legală mai sus menționată nu vizează perioada pretinsă de reclamanți, este totuși de observat că legiuitorul și în anul 2007 insistat pentru nealocarea sumelor necesare tichetelor de masă,interzicând în mod expres acordarea acestora. In condițiile în care aceste sume nu au fost alocate în bugetul pârâților în mod corect instanța a constatat că aceștia s-au conformat dispozițiilor legale prin neacordarea tichetelor de masă.
Susținerea reclamanților că există categorii de personal bugetar care beneficiază de acest drept încă de la apariția L 142/98 situație în care reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu contrar prevederilor OG 137/2000 prin neacordarea acestor tichete, nu pot fi reținute în cauză, întrucât noțiunea de discriminare presupune acordarea unor drepturi diferite în situații egale. Ori, în speță, însăși art.1 al.1 din L 142/98 cu raportare la legile bugetului pe anii 2002-2006 realizează o distincție între categoriile de personal bugetar de vreme ce prin legile bugetare se prevede că nu sunt acordate tichetele de masă pentru bugetele instituțiilor publice cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii. Ca atare, pentru a se constata existența unei discriminări reclamanții trebuiau să indice categoriile de personal bugetar cărora le sunt acordate aceste drepturi iar în analiza bugetului instituțiilor angajatoare instanța a constatat că dacă acestora le sunt sau nu aplicabile aceleași prevederi din legile bugetare anuale ( L 473/2001, L 631/2002, L 507/2003, L 511/2004, L 380/2005) ca și reclamanților.
Legiuitorul a prevăzut o distincție prin însăși art. 1 al.1 și 2 din L 142/98 câtă vreme a stabilit că pentru salariații din sectorul bugetar se pot acorda tichetele de masă în limita prevederilor acestor cheltuieli în bugetul de stat sau după caz în bugetele locale. In consecință instanța a apreciat că prezenta acțiune trebuia precedată de un demers al reclamanților a cărei finalitate era aceea de obligare a pârâților MEF și B la alocarea în bugetele asigurărilor de stat a sumelor necesare acordării acestor drepturi, pentru ca astfel să se îndeplinească condiția de a cărei existență depinde însăși dreptul reclamanților.
Instanța nu a reținut nici susținerea reclamanților potrivit căreia dreptul la tichetele de masă face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munca, ce nu poate fi restrâns potrivit art. 53 din Constituție întrucât acordarea tichetelor de masă reprezintă o facilitate pentru salariații din sectorul bugetar și nu este inclusă între drepturile enumerate de art. 41 din Constituția României.
Nu au relevanță în cauză nici susținerile reclamanților potrivit cărora un drept derivat dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulat și ca atare dispozițiile din legile bugetare anuale prin care s-a anulat acest drept sunt contrare Constituției întrucât așa cum s-a arătat și anterior dreptul la tichetele de masă pentru salariații din sectorul bugetar nu poate intra în categoria dreptului odată câștigat de vreme ce s-a specificat în mod expres condiția prevederii acestor sume în bugetul de stat. Mai este de reținut totodată și dispoziția cuprinsă în art. 5 din Normele Metodologice de aplicare a L1 42/98 unde se arată că pentru instituțiile publice, tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu aceasta destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, fiecărui ordonator de credite la articolul bugetar "tichete de masă".Această dispoziție legală justifică totodată și apariția unor situații diferite între salariații din sectorul bugetar câtă vreme precizează că sumele trebuie prevăzute pentru fiecare ordonator de credite la un anumit articol bugetar astfel încât există posibilitatea ca pentru unii ordonatori de credite reprezentând instituții ce se finanțează integral din venituri proprii să existe prevăzute în bugetele proprii sume necesare acordării tichetelor de masă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar T solicitând în principal repunerea în termenul de recurs iar ulterior casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât sunt incidente dispozițiile art. 304 teza a III-a c Cod Penal pe motiv că instanța, deși a constatat că în cauză au cuprinși și reclamanți care aveau calitatea de personal contractual, nu a procedat la disjungerea cauzei în privința acestea ci a procedat la soluționarea cauzei.
În subsidiar recurenții au solicitat modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.
Referitor la motivarea cererii de repunere în termenul de recurs se arată că, membri de sindicat ce au avut calitatea de reclamant în prezenta cauză își desfășoară activitatea în cadrul instituției angajatoare iar comunicarea hotărârii instanței de fond s-a realizat la sediul acesteia, recepția comunicării fiind realizată de un angajat al instituției așa cum rezultă din mențiunea filei de comunicare însă, reclamanții nu au fost înștiințai cu privire la comunicarea hotărârii și apreciază astfel că este vorba despre interese contrare cu cele ale autorității angajatoare. Mai arată totodată faptul că mandatul liderului sindical a fost revocat în fața instanței de fond. Iar luarea la cunoștință despre hotărârea recurată s-a realizat la 23.06.2009, astfel încât se impune admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.
În ceea ce privește motivarea recursului se arată că prima instanță a încălcat dispozițiile legale în ceea ce privește competența materială câtă vreme a soluționat un fond acțiunea unor reclamanți ce aveau calitatea de personal contractual. Pe de altă parte, soluția instanței este nelegală și pe fondul cauzei întrucât, în speță sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii 435/2006, angajatorul având obligația să acorde 20 tichete de masă, obligație care nu este afectată de vreo condiție. Cu toate acestea instanța a apreciat că dispozițiile OUG nr. 88/2006 care interzice acordarea tichetelor de masă sunt incidente în speță deși acesta este un act normativ subsidiar Legii 435/2006 iar prin natura sa nu poate eluda aplicarea unei legi.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 .p. c, Legea 435/2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata DGFP T în reprezentarea MEF Bai nvocat în principal tardivitatea declarării recursului prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea 554/2004, solicitând totodată respingerea cererii de repunere în termenul de recurs întrucât comunicarea hotărârii s-a realizat în mod legal iar reclamantul nu a dovedit că a fost împiedicat să declare recurs dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Pe fondul cauzei se arată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică câtă vreme Jap ronunțat Decizia nr. 14/18.02.2008 soluționând recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că funcționarii publici nu beneficiază de tichetele de masă, decizie ce este obligatorie conform art. 329 alin. 3,p.
Intimata B prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat de asemenea excepția tardivității formulării recursului față de momentul comunicării hotărârii la 23.06.2009, iar pe fondul cauzei, au fost reiterate argumentele prezentate în fața instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ca nefondate pentru incidența în speță a dispozițiilor cuprinse în OUG 88/2006.
Analizând cererea de repunere în termen formulată de reclamant Curtea reține că potrivit art.103 alin. 1.c Cod Penal neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării iar în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.
În speță, prin acțiunea introductivă reclamantul Sindicatul Liber al personalului Veterinar T prin reprezentantul legal a indicat sediul în T-, acesta fiind atât sediul sindicatului cât și sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Același sediu a fost indicat atât în cererea de amânare formulată la termenul de judecată din 21.04.2008,în precizarea de acțiune și răspunsul la întâmpinare depuse la 19.05.2008, la 16.06.2008 cât și în concluziile scrise depuse în fața primei instanțe.
Hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 19.05.2009 la sediul indicat, astfel încât nu se poate reține concluzia recurentului legată de conflictul de interese cu carte s-ar afla cu autoritatea angajatoare, câtă vreme pe tot parcursul derulării procesului în fața instanței de fond reclamantul a fost citat la acest sediul și nu a invocat vreun motiv privind nelegala citare.
Susținerea potrivit căreia nu se putea realiza o comunicare legală a hotărârii pronunțate către liderul de sindicat întrucât în fața instanței de fond reclamanții au renunțat la mandatul acestuia nu are relevanță juridică întrucât instanța observă pe de o parte faptul că în conformitate cu înscrisul aflat la filele 114-118 dosar fond, reclamanții - funcționari publici membri de sindicat - au înțeles să renunța la reprezentarea în instanță de către d-nul, dar aceasta nu a avut nici o consecință asupra sediului procesual indicat în speță. Pe de altă parte, comunicarea s-a realizat la sediul instituției angajatoare, confirmarea de primire fiind semnată de angajatul ce a procedat la aplicarea ștampilei instituției iar nu personal reprezentantului pentru a reține astfel nelegala comunicare a hotărârii față de o persoană ce nu mai avea calitate de reprezentant.
În aceste condiții, Curtea reține că recurentul nu se poate prevala de o greșită comunicare a hotărârii întrucât aceasta s-a realizat la sediul indicat iar repunerea în termenul de recurs presupune în mod esențial ca recurentul să facă dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa deci a unei împrejurări ce exclude culpa părții respective și care a împiedicat-o astfel să-și exercite dreptul procedural în termenul legal peremptoriu iar în speță reclamantul nu a dovedit existența unei asemenea împrejurări fiind mai mult o neglijență a acestuia în exercitarea căii de atac în termenul legal.
Pentru aceste considerente Curtea va respinge cererea de repunere în termen și în consecință va reține ca tardiv introdus recursul declarat de reclamant ținând cont de dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea 554/2004 care stabilesc că termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, iar în fapt comunicarea s-a realizat la data de 19.05.2009 iar recursul a fost declarat la data de 06.07.2009.
Văzând și prevederile art. 101 alin. 1 și 102 alin. 1.c Cod Penal privind modul de calcul al termenelor procedurale precum și ale art. 103 alin 1.pc. care prevăd sancțiunea ce intervine pentru neexercitarea căii de atac în termenul legal, instanța în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a c Cod Penal va respinge recursul ca tardiv introdus iar în condițiile în care a soluționat recursul prin reținerea acestei excepții în conformitate cu art. 137 alin. 1.Cod Penal nu va mai proceda la analizarea celorlalte considerente de fond invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar T, împotriva sentinței civile nr.318/CA/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații DSVSA T, B și MEF
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. AP- 21.12.2009
Tehnored LM - 21.12.2009
2 e4xpl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Diana
