Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1578/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--26.08.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1578
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Olaru
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții recurenți Ministerul Internelor și reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției T, împotriva sentinței civile nr. 687 din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect, litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către reclamantul intimat, întâmpinare.
Instanța pune în vedere reprezentantului reclamantului intimat să facă precizarea cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului d e Interne.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că pârâtul recurent Ministerul d e Interne are calitate procesuală având calitate de ordonator principal.
Nemaifiind formulate cereri instanța acordă cuvântul părții în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, reclamantul Gas olicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI T, obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2002 si 2003, conform art.37 al.2 din OG nr.38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
Prin sentința civilă nr. 687 din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respinsă exceptia tardivitatii invocată de pârâta T prin întâmpinare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției
Au fost obligați pârâții la plata către reclamat a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2002 și 2003 sume actualizate cu indicele de la data plății efective.
Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii reclamantului constă în plata primelor de vacanță așa cum sunt ele stabilite de art. 35 din Legea 188/1999, dispoziții legale care până la data de 31 decembrie 2006, au fost suspendate succesiv prin diverse acte normative.
Cum prin actele normative susmenționate s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 35 din Legea 188/1999, dreptul la acțiune pentru plata primelor de vacanță s-a născut la data de 01.01.2007, astfel încât acțiunea este formulată în cursul termenului general de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 republicat, motiv pentru care excepția tardivității a fost respinsă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, care atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componență a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede că " la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, rep.
Este adevărat că dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, însă nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Prima instanță a făcut de asemenea trimitere la Declarația Universală a Drepturilor Omului care statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egală, precum și la art.5 din Codul Muncii, care interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă și la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
A apreciat astfel prima instanță că, prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care legea 188/1999, prevede prima de concediu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții intimați Ministerul Administrației și Internelor B și Inspectoratul de Poliție al Județului T, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului intimat ca neîntemeiată.
În motivarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T se arată că în perioada 01.01.2002 - 24.08.2002, instituția recurentă purta denumirea de Ministerul d e Interne, organizarea și funcționarea ei fiind reglementată prin Legea nr. 40/1990.
Potrivit art. 4 din acest act normativ "Din Ministerul d e Interne fac parte: poliția, trupele de jandarmi, trupele de pompieri, unitățile de pașapoarte controlul trecerii frontierei și evidența străinilor, precum și arhivele statului".
În ceea ce privește personalul acestei instituții, art. 8 prevede că "Personalul Ministerului d e Interne se compune din militari și salariați civili" iar art. 22 stabilește că militarii din Ministerul d e Interne au drepturile și obligațiile prevăzute în normele legale pentru militarii forțelor armate ale României iar salariații civili sunt supuși dispozițiilor Codului muncii și celorlalte norme legale referitoare la drepturile și îndatoririle acestora.
Așadar, în perioada respectivă, în structura Ministerului d e Interne sau a Poliției Române nu existau funcționari publici.
Polițiștii aveau calitatea de cadre militare, aveau grade militare de ofițeri și subofițeri, iar drepturile și obligațiile lor erau cele stabilite de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturile ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Se dorea ca Legea nr. 26/1994 să prefațeze noua reglementare a statutului polițiștilor, în cuprinsul căreia urma să se reglementeze demilitarizarea poliției.
În Legea nr.360/2002, care a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special nu a intrat în vigoare decât la data de 24.08.2002, iar până la această dată reclamanții au calitatea de militari, au purtat grade militare și au beneficiat de drepturile salariale aferente acestei categorii profesionale.
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art.22 aliniatul 5 din Legea nr. 360/2002, care prevede "funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Pentru perioada 24.08.2002 - 01.01.2004 modul de salarizare a polițiștilor era cel stabilit de Legea nr. 360/2002.
Potrivit art. 78 aliniatul 1 din Legea nr. 360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Potrivit art. 78 aliniatul 2 din Legea nr. 360/2002 "Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din acest instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu.
Așadar pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999, iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Se mai precizează că în sprijinul celor expuse sunt și prevederile nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
În cazul polițiștilor, data intrării în vigoare a actului normativ cu caracter special care instituie dreptul acestei categorii profesionale la primă de concediu este 01.10.2004. În consecință, polițiștii au beneficiat de acordarea primelor de concediu, în temeiul nr.OUG 146/2007, doar pentru perioada 2004 - 2006.
La dosar s-a depus de către reclamantul intimat, întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de prima instanță, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată în esență următoarele:
Instanța de fond în mod just a reținut că potrivit art. 37 punctul 2 din nr.OG 38/2003, republicată, s-a prevăzut că funcționarii publici, la plecarea în concediu de odihnă, au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar la data intrări în vigoare a nr.OG 38/2003, republicată pârâtele recurente nu au respectat această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate interpreta că acest drept nu a existat, suspendarea neechivalând cu înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție nu i-a fost înlăturată existența în perioada anilor 2004 - 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 78 aliniatul 2 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Astfel începând cu data de 24.08.2002 și până la intrarea în vigoare a nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv până la data de 01.01.2004, polițiștilor le-au fost aplicabile dispozițiilor referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională iar nu dispozițiile privind salarizarea prevăzută de Legea nr. 188/1999.
Față dispozițiile legale invocate, rezultă că prima de concediu este o component a drepturilor salariale ce se circumscriu raportului de serviciu al polițistului, fiind incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 188/1999, că actele normative care au suspendat acest drept nu pot avea efect anularea lui, așa cum a reținut prin Decizia nr. XII/05.02.2007, pronunțată în nr.OUG 146/2007, act normativ care reconfirmă dreptul polițiștilor la prima de concediu, prin reglementarea plăților restante, plăți pe care pârâtele recurente nu înțeleg să le facă, ignorând pur și simplu aceste dispoziții legale, pentru ca cei îndreptăți să fie nevoiți să apeleze la instanțele de judecată.
Intimatul precizează că prin soluții pronunțate anterior, aceste drepturi au fost acordate, pentru marea majoritate a polițiștilor și ar fi nedrept ca pentru cei care s-au adresat ulterior, pentru acordarea acestor drepturi să fie neacordate.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acestea sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Reclamantul a susținut prin acțiunea sa că, întrucât Legea nr.360/2002, în baza căreia era salarizat în perioada 2002-2003, nu prevedea dreptul la prima de concediu pentru polițiști, pentru această perioadă s-ar aplica dispozițiile art.34 alin 2 din Legea nr.188/1999, care reglementează dreptul la prima de concediu pentru funcționarii publici.
Însă, așa cum arată și recurenții pârâți în cererile de recurs, acte normative la care face trimitere recurentul, respectiv Legea nr.360/2002, care reglementează Statutul polițiștilor și Legea nr.188/1999, care reglementează drepturile și obligațiile funcționarilor publici, sunt acte normative adresate unor categorii socio-profesionale distincte.
Este adevărat că art.78 din Legea nr.360/2002 face trimitere înalineatul 1la dispozițiile Legii nr.188/1999, însăalineatul 2al aceluiași articol trimiteîn ce privește salarizareala dispozițiile Legii nr.138/1999 privind salarizarea militarilor, acest din urmă act normativ neprevăzând dreptul la prima de concediu ci alte drepturi suplimentare față de restul categoriilor socio profesionale.
Astfel, în măsura în care Statutul polițiștilor prin art.78 alin.2 (Legea nr.360/2002) face trimitere, în ceea ce privește salarizarea, la o lege specială, respectiv la Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor, se impune a concluziona că trimiterea generică (art.78 alin.1) la dispozițiile Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici se referă la toate aspectele pe care nu le cuprinde Statutul polițiștilor, excluzând însă salarizarea. Concluzia se impune întrucât, dacă legiuitorul ar fi intenționat să acorde polițiștilor și alte drepturi decât cele prevăzute pentru personalul militar, respectiv și drepturile funcționarilor publici, atunci art. 78 alin 2 din Statutul polițiștilor ar fi făcut trimitere nu numai la legea specială de salarizare a personalului militar ci și la legea specială de salarizare a funcționarilor publici, reprezentată în perioada de referință, de OUG nr.192/2002.
Ori, domeniul salarizării polițistului având o reglementare specială, nu este posibil, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ca o categorie de personal să cumuleze drepturile salariale prevăzute de dispozițiile legale referitoare la două categorii distincte, respectiv personalul militar și funcționarii publici.
Cât privește practica judiciară invocată, este adevărat că a existat opinia contrară celei expuse în prezenta hotărâre, minoritară de altfel, însă jurisprudența s-a cristalizat în sensul că polițiștii beneficiază de dreptul la primă de concediu doar începând cu anul 2004, ca efect al apariției OG nr.38/2003, astfel încât inclusiv această instanță se raliază jurisprudenței majoritare.
Rezultă din cele expuse că motivele de recurs invocate de pârâții recurenți sunt întemeiate, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.304 pct. 9 și art.312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Totodată, Curtea va lua act că intimații pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean al Poliției T, împotriva sentinței civile nr. 687/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat MGJ.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red./07.01.2010
Tehnodact / 2 ex./ 07.01.2010
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Maria Belicariu, Olaru
