Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1591/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1591
Ședința publică din data de 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în, cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul S și de către pârâții Comuna - prin primar și Consiliul local al comunei, cu sediul în comuna, județul S, împotrivasentinței nr.477 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-)în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, și .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată;
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din 30.12.2008, reclamanții -, --, în contradictoriu cu pârâții Comuna - prin primar și Consiliul Local al comunei, au solicitat obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în conformitate cu Legea nr. 142/1998, pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, actualizate și acordarea în continuare a tichetelor de masă.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat în esență că, în conformitate cu Legea nr. 142/1998, actualizată pârâta avea obligația să le acorde tichete de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă și anume: Ordinul nr.52/2004, Ordinul nr.33/2005, Ordinul nr.542/2005, Ordinul nr.89/2006, Ordinul nr.145/2006 și Ordinul nr.586/2006.
Că, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 "salariații din sectorul bugetar vor primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, la al. 2 din același act normative prevăzându-se că aceste tichete se acordă în limita prevederilor bugetului sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar.
În al doilea rând, întrucât unele categorii de personal bugetar beneficiază de acest drept încă de la apariția Legii nr. 142/1998, categoriile care nu privesc aceste drepturi sunt supuse la un tratament discriminatoriu, contrar prevederilor constituționale și legii invocate.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prev. Legii nr.142/1998.
În dovedire au depus la dosar înscrisuri.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
Prin sentința nr.477 din 19 martie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Comuna - prin primar și Consiliul local al comunei, obligând pârâta să plătească reclamanților sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998 pentru intervalul 2005 - 2008, proporțional cu timpul lucrat, sume care se vor indexa cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici la Ptrimăria comunei iar potrivit art.1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de4 venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.
De asemenea, dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 193/2006, prevăd că societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, iar tichetele cadou se pot utiliza pentru campanii de marketing, studiul pieței, promovarea pe piețe existente sau noi, pentru protocol pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, precum și pentru cheltuieli sociale.
În baza art. 41 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Reclamanții au calitatea de salariați în cadrul Primăriei comunei, ceea ce înseamnă că sunt salariați în cadrul sectorului bugetar, astfel că, atât timp cât au această calitate, datorită alocării veniturilor de către stat prin organele abilitate, înseamnă că au și dreptul să primească o alocație individuală de hrană sub forma unor tichete de masă, deoarece, prin încasarea unor asemenea alocații li se asigură acestora o protecție privind securitatea muncii, constând în posibilitatea de a-și asigura hrana la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul se află în imposibilitatea de a le oferi condiții în vederea asigurării hranei zilnice la locul de muncă.
Ca atare, acordarea acestor tichete de masă, reprezintă prin însăși natura sa, o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă al reclamantului constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a acestuia sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă, reclamantului, condiții pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și procura hrana direct de la locul de muncă.
Faptul că Legea nr.142/1998 și Legea nr. 193/2006 prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu însemnă, în mod automat, că reclamatul nu are dreptul la acordarea acestor tichete, în acordarea acestora ținându-se seama de caracterul și natura lor, și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare și nicidecum de caracterul facultativ al acestora.
De altfel, atâta timp cât tichetele de masă reprezintă măsuri de protecție socială înseamnă că pârâtul este obligat să le acorde de drept, automat, chiar de la data intrării in vigoare a Legii nr. 142/1998, obligație pe care însă angajatorii nu și-au respectat-o, astfel încât nu se poate pretinde ca reclamantul nu poate solicita aceste drepturi pe ultimii 3 ani, sume reactualizate.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului, și anume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie o restrângere a dreptului la protecția socială al reclamanților în raport cu alți salariați din sectorul bugetar.
Mai mult, prevederea acordării tichetelor în funcție de alocarea sau nu a unor sume de bani în buget în acest scop este disproporțională, întrucât, este pur și simplu lăsată la aprecierea angajatorului care, fie niciodată nu va aloca sumele respective în favoarea salariaților, fie va aloca după preferințe, sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creându-se o situație discriminatorie între salariații din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil.
În al doilea rând, referitor la cererea privind acordarea tichetelor de masă pe viitor, instanța a apreciat că această creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, și anume de a fi: certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții Comuna - prin primar și Consiliul local al comunei, solicitând modificarea sentinței, în sensul de a fi înlocuit atât din dispozitivul cât și din considerentele sentinței numitul, care nu are calitatea de funcționar public, cu, care are calitatea de funcționar public și care apare în cererea principală de chemare în judecată. Solicită ca celelalte mențiuni ale sentinței să rămână neschimbate.
Recursul reclamantului urmează să fie respins ca nefondat, iar cel al pârâților admis, pentru următoarele considerente:
Motivat de faptul că recursul declarat de pârâtă urmează să fie admis, modificată sentința și în rejudecare respinsă acțiunea, pentru motivele ce se vor arăta în continuare, evident recursul declarat de reclamant urmează să fie respins, nemaiavând nici o relevanță aspectul invocat în declarația de recurs, cum că, nu are calitatea de funcționar public, iar are această calitate.
Recursul declarat de pârâtele Comuna - prin primar și Consiliul local al comunei este fondat pentru următoarele considerente:
Dreptul solicitat - tichete de masă - este reglementat prin legea nr.142/1998 care în art. 1 prevede că "salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă".
În art. 1 al. 2 din același act normativ se arată că "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar".
Din examinarea celor două texte legale rezultă că acordarea tichetelor de masă se poate face ( nu este o obligație ) doar în limita bugetelor existente.
Prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda mai multor categorii de angajați prin care și funcționarilor publici.
Art. 2 din Hotărârea nr. 5/1999 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă se face prin clauze stabilite de comun acord - angajator - salariați - prin contractele colective de muncă.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada menționării în contractul colectiv de muncă a clauzelor privind aceste alocații și nici a existenței bugetului repartizat, având în vedere și decizia nr.14/2008, în baza art. 312 Cod procedură civilă se vor admite recursurile, se va modifica în totalitate sentința atacată și în rejudecare se va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamanților pentru acordare alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în, cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul S, împotrivasentinței nr.477 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-)
Admite recursul declarat de pârâții Comuna - prin primar și Consiliul local al comunei, cu sediul în comuna, județul S, împotrivasentinței nr.477 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Modifică sentința și în rejudecare, respinge ca nefondată acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.:
Jud.fond:
Tehnoredact.
2 ex./27.10.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena