Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 16/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 16/CA
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului introdus de reclamanții, HG, -, G, și, împotriva sentinței civile nr. 712/ca din 19 iunie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 118/1999).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
Se dă citire referatul cauzei, de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 19 ianuarie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 712/ca/19.06.2008 Tribunalul Iașia hotărât:
Respinge excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa procedurii prealabile.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, nr. 1, sector 1, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române cu sediul în B,-, sector 6 și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 cu sediul procedural ales la. I cu sediul în I, str. -, nr. 26 și respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, și cererea formulată de intervenientul în nume propriu -, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, din I,-, --1, parter în contradictoriu cu acești pârâți.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2002 - 1.11.2004.
Respinge capetele de cerere formulate de reclamanți și intervenient în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I cu sediul în I,--5 privind acordarea de despăgubiri reprezentând sporul de 30 % din salariul de bază lunar actualizat cu indicele de inflație sau dobânda legală pe excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 01.11.2004 și pe fond pentru perioada 02.11.2004 - 31.03.2006.
Respinge capătul de cerere formulat de reclamanți și intervenient în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I referitor la anularea situației create prin discriminare și obligarea la efectuarea mențiunilor în evidențele privind salarizarea.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că, potrivit relațiilor înaintate de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră reclamanții și intervenientul sunt angajații acestui pârât, iar în perioada 01.09.2002 - 31.03.2006 au făcut parte din structurile de poliție judiciară (filele 163-166, 171 dosar).
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, având în vedere dreptul oricărei persoane la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din, drept care include și posibilitatea efectivă de acces la o instanță în vederea remedierii unei situații pretins vătămătoare.
Excepția lipsei procedurii prealabile este, de asemenea, neîntemeiată și a fost respinsă, în cauză pretențiile reclamanților și intervenientului decurgând din raporturi de muncă cu consecințe negative în ce privește salarizarea pentru care legea nu cere parcurgerea procedurii prealabile.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și Ministerul Administrației și Internelor a fost admisă, având în vedere că reclamanții și intervenientul se află în raporturi de muncă doar cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I, ceilalți pârâți neavând calitatea de angajator și nefiind implicați față de reclamanți și intervenient în efectuarea directă a plății drepturilor salariale.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă pentru perioada 01.09.2002 - 01.11.2004, raportat la prevederile art. 3 alin. 1 din decretul 167/58, pretențiile respective putând fi în principiu solicitate în termenul general de prescripție de 3 ani, în cauză nefiind probate situații care să ducă la întreruperea sau suspendarea cursului prescripției.
Prin urmare au fost respinse capetele de cerere formulate de reclamanți și intervenient în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră I privind acordarea de despăgubiri reprezentând sporul de 30 % din salariul de bază brut lunar actualizat cu indicele de inflație sau dobânda legală, precum și privind anularea situației create prin discriminare pentru perioada 01.09.2002 - 01.11.2004 și efectuarea mențiunilor în evidențele privind salarizarea.
Pe fond, pentru perioada 02.11.2004 și 31.03.2006 instanța reține următoarele:
Pretențiile reclamanților și intervenientului se întemeiază pe dispozițiile art. 28 din OG43/2002 care prevăd un spor de 30 % din salariul de bază lunar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție, fapt considerat discriminatoriu pentru celelalte categorii de ofițeri de poliție judiciară care nu beneficiază de sporul respectiv, deși îndeplinesc aceleași atribuții.
Salarizarea reclamanților și intervenientului se face însă în baza OG38/2003 și nu în baza OG43/2002, sporul sus menționat nefiind prevăzut în favoarea acestora.
Este evident că există o diferențiere de tratament în ce privește salarizarea comparativ cu cei ce formează poliția judiciară a Departamentului Național Anticorupție pentru perioada 2.11.2004 - 31.03.2006 însă acest aspect nu poate fi asimilat unei situații discriminatorii între cele două categorii de polițiști.
După cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din interzice tratamentul în mod diferit, fără justificare obiectivă și rezonabilă a persoanelor aflate în situații comparabile (cauza Hoffman contra Austriei par. 31).
Raportat la specificul atribuțiilor și activităților de descoperire și urmărire a infracțiunilor de corupție așa cum sunt prevăzute de OG43/2002, de schimbarea temporară a locului de muncă urmare a detașării la. fapt ce implică o responsabilitate profesională distinctă și modificarea raporturilor de serviciu, se constată că polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul nu se află într-o situație similară cu cea a celorlalte categorii de polițiști care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor de poliție și sunt salarizați în funcție de criteriile expres prevăzute de art. 3 alin. 1 din OG38/2003 (atribuții, complexitatea și gradul de răspundere cerut de îndeplinirea atribuțiilor, solicitările la efort, etc.).
De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind sesizat cu chestiunea discriminării legale pe criteriul apartenenței la o anumită structură profesională, prin hotărârile aflate la filele 182-192 s-a pronunțat în sensul că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din OG137/2000 între ofițerii de poliție mutați în cadrul DNA ceilalți polițiști.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.
Susțin recurenții că greșit au fost reținute excepția lipsei calității procesuale pasive a celor 3 pârâți, excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-01.11.2004 și a fost respinsă acțiunea pentru acordarea de despăgubiri pentru restul perioadei, pronunțându-se o soluție contradictorie în motivare și dispozitiv.
Instanța a apreciat că este competentă material să judece cauza dar din motivare rezultă că este un litigiu de muncă.
Deși excepția lipsei procedurale prealabile a fost corect respinsă, ea ar fi trebuit motivată pe disp. art. 27 din nr.OG 137/2000 pentru combaterea oricăror forme de discriminare.
Reținând excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-01.11.2004, instanța apreciază ca și când drepturile solicitate ar fi fost deja stabilite prin disp. legii și nu ar fi fost cerute în termen. În realitate, cererea formulată se întemeiază pe existența unei situații discriminatorii, ce trebuia constatată de instanță în momentul soluționării acțiunii. Celelalte dispoziții legale au fost invocate doar pentru a argumenta și explica comparativ modalitatea în care se creează discriminarea.
Depunând întâmpinare, intimații au răspuns pe larg criticilor formulate, solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Instanța a procedat în mod corect în soluționarea excepțiilor, reținând, în primul rând, că este competentă să soluționeze cauze.
Recurenți-reclamanți au solicitat plata sporului de 30% din salariu prin asimilarea activității lor cu cea a ofițerilor de poliție detașați la. arătând că sunt angajați ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră I, iar în perioada 01.09.2002-31.03.2006 au făcut parte din structurile poliției judiciare. Având în vedere calitatea reclamanților, corect s-a reținut că instanța de contencios administrativ este cea competentă din punct de vedere material să soluționeze acțiunea. Având însă în vedere natura cererii, respectiv drepturi salariale, instanța era îndreptățită să verifice cine are calitatea de angajator, neexistând astfel nici o inadvertență între respingerea excepției necompetenței materiale și motivarea pe fond a sentinței, precum și față de modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive.
De asemenea, instanța de fond a înțeles temeiul cererii reclamanților, care invocă discriminarea în raport cu ofițerii detașați la. sub aspectul acordării sporului de 30%. Examinând, însă, îndreptățirea legală cu privire la acest aspect, corect s-a reținut că salarizarea reclamanților se face conform OG38/2003, act normativ de nu prevede acordarea acestui spor. Se impunea astfel a fi determinat actul normativ în temeiul căruia sunt salarizați reclamanții, fără a se considera că în acest mod nu se examinează cauza invocată, respectiv existența unei discriminări în ceea ce privește salarizarea.
Sporul de 30% prev. de art. 28 din nr.OUG 43/2002 se acordă ofițerilor de poliție judiciară detașați la. pe o perioadă limitată de timp. Ei beneficiază de acest spor numai pe perioada detașării și în considerarea activității specifice desfășurate, specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, neputându-se considera că există o discriminare prin acordarea sporului.
În acest sens s-a statuat și prin deciziile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu nr. 271/05.09.2007, nr. 419/27.11.2007, nr. 418/28.11.2007, apreciindu-se că rațiunea acordării sporului își are sorgintea în specificul muncii desfășurate, fiind normală și legală o remunerare diferențiată, în raport și de acest criteriu.
În consecință, Curtea apreciază că atât excepțiile invocate în cauză, cât și fondul litigiului au fost corect soluționate, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, urmând să respingă recursul conform art. 312 Cod procedură civilă și să mențină sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de împotriva sentinței nr. 712/ca/19.06.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
Red. -
17.02.2009
Tehnored.
Tribunalul Iași:
18.02.2009
2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Dan
