Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ, de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA NR.162/CA/2008 - R
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - Judecător
- - - Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului - în contencios administrativ - formulat de recurentul reclamant, domiciliat în Carei, Cartier -. 12.3, județul S împotriva Sentinței nr. 211/CA din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M, cu sediul în S M,-, județul S M, având ca obiect - LITIGIU PRIVIND FUNCȚIONARII PUBLICI -.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este la al doilea termen de judecată, este legal timbrat cu suma de 2 RON taxă de timbru achitată prin chitanța nr.- din 09 iulie 2007 plus timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 RON, judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 aprilie, când părțile prezente au pus concluzii asupra acesteia, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru acest termen, pentru când părțile au depus la dosar concluzii scrise, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința nr.211/CA pronunțată la data de 23.05.2007, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul domiciliat în Carei str. - județul S M, împotriva pârâtului INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M cu sediul în S M-, pentru anulare dispoziție de sancționare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 137.proc.civ. excepțiile de procedură invocate în cauză s-au soluționat astfel:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și invocată de aceștia a fost admisă în ședința publică din 18 aprilie 2007 conform considerentelor încheierii interlocutorii pronunțată la aceeași dată.
Excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost admisă în ședința publică din 02 mai 2007, constatându-se că cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. S/-/26.04.2006 a fost formulată de către reclamant și pe cale separată sub dosarul nr- al Tribunalului Satu Mare, dosar care a fost soluționat în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 31/CA/25.05.2007 în sensul respingerii acesteia.
Cu privire la excepțiile de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de 02.05.2007 în sensul respingerii cererii de suspendare a soluționării cauzei și de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă întrucât reclamantul nu a mai susținut aceste excepții, iar potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu a învederat instanței motivele pentru care soluționarea pe fond a cauzei depind de legalitatea celor două ordine emise de ministrul administrației și internelor, instanța neînțelegând să susțină și să argumenteze din oficiu această legătură de cauzalitate cu fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, prin prisma înscrisurilor care au stat la baza emiterii dispoziției contestate depuse la dosar de către pârât, respectiv dispoziții de sancționare, dosarul consiliilor de disciplină și a înscrisurilor depuse în probațiune de către reclamant, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Prin Dispoziția de misiune nr. 256/394 din 02.02.2006 s-a stabilit ca, pentru data de 21/22.02.2006, între orele 20:00-8:00, agentul de poliție și agentul să execute o misiune continuă de supraveghere a frontierei de stat în calitate de de Cercetare, Post Control de Supraveghere. Din declarațiile reclamantului, coroborate cu cele ale altor lucrători ai S M, aflați la fața locului, rezultă că reclamantul împreună cu agentul aflat în subordinea sa, în dimineața zilei de 22.02.2006, în jurul orelor 4:00 au părăsit zona de misiune, motivat de starea meteo nefavorabilă și s-au deplasat la biroul Compartimentului, unde au servit masa, după care reclamantul i-a solicitat agentului de poliție aflat în serviciu la dispeceratul sectorului, să deschidă ușa de la biroul pentru a se odihni în patul aflat în această încăpere.
La controlul inopinat efectuat de subcomisarul G aflat la comanda sectorului respectiv, însoțit fiind de pfac l-a găsit pe reclamant dormind profund în biroul fiind reclamantul și-a motivat gestul prin faptul că avea o puternică durere de dinți.
Reclamantul nu a raportat șefului de tură despre hotărârea de a întrerupe executarea misiunii pentru condiții meteo nefavorabile sau pentru starea de sănătate a acestuia, iar ulterior, cu ocazia verificării Notei Raport privind executarea Dispoziției de misiune nr. 256/394/21.02.2006 în baza unui raport de constatare tehnico-științifică s-a constatat că "dispoziția de misiune nr. 256 din Registrul de misiuni nr. 394 din 21.02.2006 completată de către agentul de poliție prezintă modificări la rubrica cu destinația "" și nu are continuitate în timp, respectiv de la orele 2:00 la orele 4:00 ca și în modelul pentru comparație de la orele 19:00 la orele 7:30 "fără întrerupere de misiune".
Urmare a rapoartelor întocmite de către subcomisarul G, a agenților, și, șeful SMa dispus cercetarea prealabilă a reclamantului, a desemnat pentru efectuarea acesteia un subinspector de poliție din cadrul. În baza "Raportului de cercetare prealabilă" întocmit de către subinspectorul desemnat prin Dispoziția șefului S M nr. S/-/01.03.2006 s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 57 lit. b, art. 59 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 coroborat cu Cap. IV din Ordinul nr. 400/2004 trimiterea reclamantului în fața Consiliului de Disciplină al S M, prin aceeași dispoziție fiind numit și Consiliul de Disciplină.
Prin Încheierea nr. -/21.03.2006, Consiliul de disciplină, a decis în sensul existenței vinovăției reclamantului privind săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, a propus sancționarea disciplinară a reclamantului cu "diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de 3 luni". Urmare a acestei propuneri, s-a emis Dispoziția de sancționare nr. -/22.03.2006, contestată de către reclamant la Directorul Direcției Poliției de Frontieră
Prin Dispoziția Directorului Direcției Poliției de Frontieră O nr. -/18.04.2006, întrucât Încheierea Consiliului de disciplină nu conținea toate elementele prevăzute de art. 53 din nr. 400/2004 (evaluarea probelor administrate, motivarea propunerii) s-a decis, în baza art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, a art. 66 alin. 3 lit. din nr. 400/2004, reanalizarea cazului de către un nou Consiliu de Disciplină.
Prin Dispoziția șefului S M nr. S/-/20.04.2006, în baza art. 57 lit. b, art. 59 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, Cap. IV din nr. 400/2004 și Dispoziția O s-a dispus constituirea unui nou Consiliu de Disciplină, care să reanalizeze abaterea săvârșită de către reclamant, precum și probele administrate anterior.
Noul Consiliu de disciplină constatând lipsa unor documente din dosarul de cercetare prealabilă și, la solicitarea reclamantului, a hotărât că pentru stabilirea existenței sau inexistenței abaterii disciplinare, cauzelor și împrejurărilor concrete în care s-au produs faptele în cauză, se impune completarea dosarului de cercetare prealabilă de către subinspectorul desemnat în acest scop.
Prin Încheierea nr. -/25.04.2006, cu ocazia ședinței Consiliului de disciplină, membrii acestuia, având în vedere probele administrate au decis în sensul vinovăției reclamantului și, luând în considerare și abaterile disciplinare anterioare săvârșite de acesta, cât și faptul că a încercat să-și ascundă vinovăția prin modificarea Notei-Raport privind orele și locul desfășurării misiunii, în unanimitate au hotărât să propună șefului SMs ancționarea disciplinară a reclamantului cu "destituirea din poliție" conform prevederilor art. 17 lit. c din nr. 400/2004, raportat la art. 58 lit. d din Legea nr. 360/2002.
Întrucât șeful SMa fost de acord cu propunerea Consiliului de disciplină, prin Dispoziția nr. S/- din 26.04.2006 a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu dispoziție.
Împotriva acestei dispoziții, reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă prin Dispoziția O nr. /12.05.2006.
Referitor la cele 6 motive de anulare a Dispoziției nr. S/-/26.04.2006 invocate de către reclamant, instanța a constatat următoarele:
1. Din rapoartele întocmite de către lucrătorii I, SM( agenți de poliție, salariați pe bază de contract, subcomisar), aflate în dosarul consiliilor de disciplină rezultă în mod indubitabil faptul că prezența reclamantului în biroul și că acesta dormea în încăperea în care subcomisarul G avea ținuta de serviciu, a fost "constatată" de mai multe persoane și nu doar de către subcomisarul G, care de altfel se afla la comanda Sectorului Poliției de Frontieră, șeful acestui sector fiind în concediu de odihnă.
Întrucât subcomisarul de poliție G avea dreptul de a efectua controale inopinate în sediul și cu privire la activitatea agenților de poliție aflați în subordinea sa, aceasta tocmai datorită faptului că reclamantul dormea în încăperea în care acesta avea ținuta de serviciu nu a avut timp obiectiv de a se echipa în ținuta de serviciu, iar starea de somn a reclamantului a fost constatată și de alți agenți de poliție aflați în biroul, instanța a apreciat că în mod neîntemeiat reclamantul a invocat în apărarea sa nulitatea procedurii cercetării abaterii disciplinare ca urmare a nulității actului de "constatare" al acestei abateri.
2. Prin Dispoziția Șefului S M nr. S/- din 26.04.2006 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție în conformitate cu prevederile art. 57 lit. b, art. 58 lit. de, art. 69 lit. g, art. 73 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003, art. 12 lit. b și art. 17 lit. e din nr. 400/2004, nr. 132/2004, 600/2005 și rezoluției șefului S M pe încheierea Consiliului de Disciplină nr. - din 26.04.2006 pentru "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege", "constând în neexecutareamisiunii planificate și ordonate în data de 22.02.2006, fiind găsit dormind în dimineața zilei de 22.02.2006 ora 4,30 în biroul compartimentului de către subcomisarul de poliție G".
S-a constatat astfel că modalitatea de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege" a constat în neexecutarea misiunii planificate prin părăsirea locului de serviciu cu consecința nesupravegherii frontierei de stat în zona sa de responsabilitate, faptă concretizată și dovedită prin găsirea reclamantului dormind în biroul
Astfel susținerile reclamantului formulate în sensul că fapta ce i-a fost imputată a fost descrisă prin reproducerea textului de lege care stabilește abaterea disciplinară, a fost apreciată ca nefondată.
De asemenea, s-a găsit nefondată și susținerea reclamantului formulată în sensul că fapta săvârșită de acesta nu este "incriminată", deoarece respectarea programului de lucru este îndatorirea de serviciu a oricărui salariat, expres prevăzută de actele normative în vigoare, iar executarea misiunii planificate pentru orice agent de poliție de frontieră este o îndatorire de serviciu care derivă în mod firesc din natura, importanța și riscurile pe care le implică activitatea de supraveghere a frontierei de stat. Este adevărat că în nici o dispoziție legală nu este prevăzut faptul că este interzis dormitul în timpul programului de lucru, însă această interdicție rezultă în mod indirect din Dispoziția nr. 42932/02.08.2005 care prevede că timpul de serviciu al unei ture este de regulă de 12 ore și, în concret, din Dispoziția de misiune nr. 256/S 394/21.02.2006 care prevedea executarea serviciului pe intervalul,neîntreruptîntre orele 20:00-8:00.
Reclamantului - având calitatea de agent de poliție de frontieră, de funcționar public cu statut special - nu îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii decât în mod subsidiar, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 188/199 privind Statutul funcționarului public și Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Ori, prin art. 1 alin. 2 din acest ultim act normativ se prevede expres că "executarea profesiei de polițist implică prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite", îndatoriri care țin de obligația de a executa întocmai dispozițiile șefilor ierarhici și misiunile încredințate acestora, cu toate riscurile și abstinațiunile pe care le implică această profesie.
Întrucât chiar reclamantul a fost cel care a făcut planificarea serviciului de pază, singur stabilindu-și durata serviciului la 12 ore fără întrerupere, iar la apariția unei stări neprevăzute, cum ar fi starea meteo sau problemele de sănătate nu a raportat șefilor ierarhici despre incidența acestora, este evident că acesta a avut prevederea consecințelor negative ale îndeplinirii obligațiilor de serviciu, însă în mod nejustificat prin neglijență acesta a apreciat că aceste consecințe nu se vor produce, astfel că atitudinea psihică a acestuia în momentul comiterii abaterii disciplinare, respectiv "neglijența în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu" este probată prin însăși modul de săvârșire a abaterii disciplinare reținute în sarcina acestuia.
3. În ce privește încălcarea dispozițiilor HG 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice cu ocazia constituirii Consiliilor de disciplină care au cercetat abaterea disciplinară săvârșită de reclamant, se constată că, potrivit art. 3 alin. 1 din nr. 400/2004 invocat de către reclamant și potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, procedura disciplinară reglementată de acest act normativ se aplică doar cu privire la funcționarii publici din cadrul care sunt supuși prevederilor Legii 188/1999 și nu și funcționarilor publici cu statut special, respectiv polițiștilor.
Potrivit art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului " procedura cercetării prealabile (a polițiștilor, funcționari publici cu statut special ) se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor ".
În baza acestui text de lege s-a emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului, astfel procedura de cercetare și aplicarea sancțiunilor disciplinare ce se aplică polițiștilor este cea prevăzută în acest ordin și nu cea prevăzută în HG nr. 1210/2003.
Din analiza dosarului Consiliului de disciplină depus în probațiune, rezultă respectarea întocmai de către șeful S M, de ofițerul desemnat cu efectuarea cercetării prealabile și de către membrii consiliului de disciplină a dispozițiilor procedurale prevăzute în Ordinul nr. 400/2004.
4. Referitor la motivul de nelegalitate a dispoziției de sancționare contestate, formulat de reclamant în sensul că cel de-al doilea Consiliu de disciplină și-ar fi depășit mandatul și s-ar fi încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, instanța a apreciat că aceste este nefondat.
Astfel prin admiterea contestației formulată de către reclamant împotriva primei dispoziții de sancționare a acestuia aplicată prin Dispoziția de sancționare nr. -/22.03.2006, emiterea de către directorul Oa D ispoziției nr. /18.04.2006 prin care s-a dispus reanalizarea cazului de către un nou Consiliu de disciplină, în calea de atac a contestației reclamantului nu i s-a agravat situația în propria cale de atac, întrucât prin Dispoziția Directorului O s-a revocat actul inițial de sancționare a reclamantului emis de șeful S M, precum și actele premergătoare întocmite de primul Consiliu de disciplină. Fiind dispusă reanalizarea în tot a abaterii disciplinare săvârșite de către petent, noul Consiliu de disciplină în baza probelor administrate suplimentar înaintea acestuia, putea și trebuia să propună aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare proporțională cu gravitatea faptei constatate prin prisma noii stări de fapt ce s-a prefigurat înaintea acestuia.
5. În ce privește competența șefului S M de a aplica reclamantului sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție se constată că, potrivit art. 60 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 "destituirea din poliție se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15 competența să acorde gradele profesionale ale polițiștilor", iar potrivit art. 15 lit. c, acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către "Inspectorul General al Poliției Române șișefiicelorlalte structuri alepotrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelorpentru agenții de poliție".
Competența de acordare a gradelor profesionale agenților de poliție pentru șefii unităților de poliție este stabilită de art. 52 alin. 1 din Ordinul nr. 600/15.04.2005 (act administrativ cu caracter normativ invocat de către pârât și al cărui conținut nu a fost contestat de către reclamant), iar dreptul șefului de a aplica pentru agenții de poliție sancțiunea disciplinară de "destituire din poliție" este expres prevăzută în anexa nr. 2 din Ordinul nr. 400/29.10.2004 privind regimul disciplinar la personalului din
Față de dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului anterior amintite, existența Ordinelor nr. 400/2004 și nr. 600/2005, instanța a constatat că în mod corect șeful SMa aplicat reclamantului, agent de poliție, sancțiunea "destituirii din poliție", acesta având competența legală pentru aplicarea acestei sancțiuni.
6. În legătură cu lipsa de obiect a Dispoziției de sancționare datorită faptului că la data emiterii acesteia reclamantul era suspendat de drept din funcția publică datorită calității sale de organ ales al grupei sindicale de la nivelul S M, ca urmare a încheierii cu organizația sindicale a contractului de muncă nr. 3575/25.04.2006 și a aducerii la cunoștința conducerii SMa deciziei reclamantului de autosuspendare, instanța a apreciat că aceste aspecte nu influențează legalitatea dispoziției de sancționare contestată.
În primul rând, s-a constatat că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999 privind suspendarea raportului de serviciu, întrucât acest domeniu este reglementat diferit de către Legea 360/2002, lege specială care consacră un alt mod și alte cazuri de suspendare a raportului de serviciu decât legea generală.
Chiar dacă ar fi aplicabile dispozițiile art. 81 lit. d din Legea nr. 188/1999 privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, s-a constatat că reclamantul a încheiat contract de muncă cu organizația sindicală la data de 25.04.2006, cu o zi înainte de finalizarea cercetării sale disciplinare (abaterea fiind săvârșită la 22.02.2006), nici un act normativ nu cuprinde vreo dispoziție referitoare la noțiunea de "autosuspendare", după cum în nici o dispoziție legală nu se stabilesc interdicții pentru continuarea cercetării disciplinare și cu atât mai mult pentru aplicarea sancțiunii disciplinare după finalizarea cercetării disciplinare în situația în care a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public. Pe de altă parte, s-a constatat că reclamantul nu a produs dovezi privind faptul că activitatea sindicală desfășurată de acesta este de natura celor pentru care este prevăzută suspendarea în condițiile legii.
Constatând că motivele de nelegalitate a dispoziției de sancționare invocate de către reclamant sunt nefondate, analizând din oficiu respectarea de către pârât a dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 360/2002 și a Ordinului nr. 400/2004 sub aspectul existenței vreunui motiv de nulitate de ordine publică și constatând că pârâtul a respectat întocmai condițiile de formă și de fond anterioare și concomitente prevăzute în actele normative în vigoare, instanța a apreciat că dispoziția de sancționare a reclamantului cu "destituirea din poliție"v este temeinică și legală.
Astfel fiind, acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant împotriva acestei dispoziții a fost găsită ca neîntemeiată, urmând ca, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d proc.civ. art. 10, 18 din Legea nr. 554/2004, art. 61 din Legea nr. 360/2002 și art. 274.proc.civ. aceasta să fie respinsă în totalitate, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen, scutit de plata taxelor de timbru, reclamantul solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul anulării Dispoziției șefului INSPECTORATULUI JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M nr. S/-/26.04.2006, obligarea pârâtului să-l reintergreze în funcția publică deținută și să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În privința excepției lipsei capacității procesuale pasive invocată de pârâții MAI B și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B, recurentul a arătat că în mod greșit aceasta a fost admisă de instanță prin încheierea de ședință din 18.04.2007, întrucât excepția nu a fost pusă în discuția părților și nu a fost motivată legal.
De asemenea recurentul a mai precizat că Direcția Poliției de Frontieră O nu are personalitate juridică, astfel că Decizia nr. -/12.05.2006 fiind emisă de aceasta în temeiul art.35 din Decretul nr.31/1954, acest act este considerat ca fiind actul autorității centrale cu personalitate juridică, respectiv INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ
Referitor la fondul cauzei, recurentul a învederat instanței că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a reținut o altă stare de fapt, iar motivele de nelegalitate a dispoziției de sancționare invocate au fost reținute parțial de instanță și sunt cuprinse trunchiat în conținutul sentinței recurate.
Astfel, recurentul a menționat că a ridicat excepția de nelegalitate a adresei nr. -/22.02.2006 întocmită de scms G care a constituit materialul de sesizare pe baza căruia șeful inspectoratului a declanșat procedura de cercetare prealabilă și aceasta pentru că potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 360/2002 dacă în privința lui s-a reținut faptul că exercita o misiune în zona de responsabilitate având la bază o dispoziție de misiune, față de controlul inopinat al scms G nu s-a considerat că este necesară o dispoziție de misiune pentru a-și justifica prezența în zonă, fără a poseda armament asupra sa, neînsoțit și în ținută civilă.
Recurentul a mai arătat că cercetarea prealabilă a fost dispusă la data de 22.02.2006 pe baza sesizării scms G, iar rapoartele lucrătorului INSPECTORATULUI JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M au fost întocmite ulterior, așa cum reiese din raportul de finalizare a cercetării prealabile nr.-/01.03.2006 și că șeful inspectoratului, prin rezoluția aplicată pe adresa nr.-/22.02.2006, s-a antepronunțat cu privire la vinovăția sa, ofițerului desemnat să efectueze cercetarea prealabilă, nerămânându-i decât să se supună rezoluției.
S-a subliniat de către recurent și faptul că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ pentru aflarea adevărului în cauză, că legalitatea și temeinicia sancțiunii contestate putea fi evaluată numai în urma lămuririi unor împrejurări de fapt din data de 22.02.2006 și că rapoartele luate de la lucrătorii S M nu sunt relevante întrucât aceștia din urmă, din punct de vedere regulamentar, nu aveau cum să fie prezenți în acel loc atâta timp cât trebuiau să-și execute serviciul în alte locații, motive pentru care se impunea audierea acestor persoane.
De asemenea, recurentul a menționat că în mod eronat s-a reținut de către tribunal că prin decizia directorului O nr.- din 18.04.2006 a fost revocată dispoziția șefului INSPECTORATULUI JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M nr.-/22.03.2006, în condițiile în care prin prima decizie s-a dispus reanalizarea cazului de către un nou consiliu de disciplină, și nicidecum revocarea dispoziției de sancționare, precum și că pentru a i se putea aplica o nouă sancțiune disciplinară mai gravă pentru aceeași faptă, prin dispoziția nr. -/20.04.2006 ce i-a fost comunicată prin adresa nr. -/20.04.2006 pârâta și-a anulat în totalitate propria dispoziție ilegală intrată în circuitul civil prin care i-au fost diminuate drepturile salariale începând cu data de 21.03.2006.
A arătat recurentul și că prima instanță eronat a apreciat că dispoziția de destituire a fost emisă de către pârâtă cu respectarea prevederilor Legii nr.360/2002 și ale Ordinului MAI nr.400/2004.
În această ordine de idei, recurentul a precizat că obligațiile imperative prevăzute de art. 59 - 60 din Legea nr.360/2002, modificată prin Legea nr.24/2005, au fost încălcate de către pârât, că deși potrivit art.59 pct.6 din lege și art.70 alin.4 din Ordinul MAI nr.400/2004 avea dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărarea sa nu i s-au acordat aceste drepturi, iar ca răspuns la adresa nr.55/10.04.2006 formulată în acest sens i s-a răspuns prin adresa nr. -/19.05.2006 că adresa sa a rămas fără obiect deoarece dispoziția prin care a fost sancționat cu diminuarea salariului a fost anulată în baza Dispoziției șefului INSPECTORATULUI JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M nr. -/20.04.2006.
Recurentul a mai arătat că potrivit art. 59 pct. 9 sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile dar nu mai târziu de 1 an de la data comiterii faptei, or cum în cazul său din conținutul dispoziției S/-/01.03.2006 rezultă că cercetarea prealabilă a fost finalizată prin raportul nr.- la data de 01.03.2006, iar sancțiunea disciplinară i-a fost aplicată la data de 26.04.2006 și mai apoi la 12.05.2006, după 71 de zile de la data finalizării cercetării prealabile aplicarea sancțiunii este tardivă.
S-a precizat de către recurent că pârâtul a încălcat și dispozițiile art.59 pct.10 deoarece pentru aceeași faptă i s-a aplicat inițial sancțiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de 3 luni începând cu data de 21.03.2006, iar ulterior sancțiunea disciplinară privind destituirea din poliție începând cu data de 26.04.2006, precum și dispozițiile art.60 alin.1 care reglementează că aplicarea sancțiunii disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordinul ministrului administrației și internelor după expirarea termenului de contestare prevăzut la art.61 alin.1.
Astfel, recurentul a învederat instanței că dispoziția de sancționare nu i-a fost comunicată, fiind clasificată drept secret de serviciu, despre existența acesteia fiind informat la data de 02.05.2006 prin comunicarea înregistrată sub nr. - din 26.04.2006, că în baza art.62 alin.2 din Ordinul MAI nr.400/2004, actul administrativ de sancționare a polițistului trebuie să cuprindă anumite mențiuni, ori comunicarea ce i s-a făcut nu cuprinde toate aceste elemente și că art.33 din Legea nr.182/2002 interzice clasificarea ca secret de serviciu a informațiilor care prin natura lor sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal pentru favorizarea sau acoperirea eludării legii sau obstrucționării justiției, așa încât actul administrativ în litigiu cuprinzând informații de interes personal și nefiind complet sub aspectul dispozițiilor art.62 alin.2 din Ordinul MAI nr.400/2004 este lovit de nulitate absolută.
În drept au fost invocate prevederile art. 299 - 316 Cod Procedură Civilă.
Intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SMp rin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului întrucât legal și temeinic instanța de fond a soluționat atât excepția lipsei calității procesuale pasive a INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și a MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cât și fondul cauzei.
Pârâtul intimat a arătat în esență că din probele de la dosar rezultă fără echivoc săvârșirea abaterii disciplinare de către recurent, respectiv părăsirea locului de serviciu și neexecutarea misiunii planificate, iar cercetarea prealabilă și actele de cercetare prealabilă efectuate de consiliul de disciplină sunt în concordanță cu prevederile legale, Legea nr. 260/2002 și Ordinul MAI nr.400/2004 și că la sancțiunea propusă, consiliul de disciplină a avut în vedere gravitatea abaterii disciplinare săvârșite, atitudinea recurentului față de aceasta, cât și faptul că în perioada 1995 - 2001, recurentul a comis 15 abateri disciplinare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 - 118, art 322 și următoarele Cod Procedură Civilă, Legea nr.360/2002 și Ordinul MAI nr. 400/2004.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate sub toate aspectele potrivit art.3041Cod Procedură Civilă, instanța a reținut următoarele:
Referitor la criticile recurentului legate de modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B și MINISTERULUI INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE B, se impune a se menționa că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în condițiile în care, așa cum a reținut și tribunalul, actul administrativ contestat respectiv dispoziția nr. S/- din 26.04.2006 a fost emisă de INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M și cum potrivit art.12 alin.4 din OUG nr.104/2001, inspectoratele județene ale poliției de frontieră au personalitate juridică, corect excepția a fost respinsă.
Așadar, nu a putut fi primită nici una dintre observațiile recurentului legate de excepție, nici cea referitoare la faptul că aceasta nu a fost motivată și nici cea legată de aspectul că INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M nu are personalitate juridică.
De asemenea, motivele recurentului legate de fondul cauzei nu sunt pertinente.
Din întregul material probator administrat în cauză, rezultă în mod evident că tribunalul a făcut o apreciere corectă a stării de fapt, iar în raport cu aceasta, a stabilit judicios că decizia contestată este legală.
Adresa nr. -/22.02.2006, adresă ce a declanșat procedura de cercetare prealabilă a recurentului, nu este un act administrativ în sensul prevederilor Legii nr.554/2004, pentru a se putea invoca în privința acestuia excepția de nelegalitate.
Totuși, este necesar a se specifica că, controlul inopinat efectuat de către subcomisarul G la și care a avut ca și finalitate inițierea procedurii prealabile, s-a realizat în mod legal, acesta fiind la comanda compartimentului, iar faptul că nu s-a echipat corespunzător s-a datorat tocmai faptului că recurentul reclamant dormea exact în încăperea în care ofițerul avea ținuta de serviciu.
În privința rapoartelor întocmite de lucrătorii S M, acestea au fost solicitate în baza art. 28 alin.1 și 2 și art.31 alin.1 din Ordinul MAI nr.400/2004 și este normal ca ele să fie ulterioare declanșării procedurii prealabile, câtă vreme s-au efectuat în cadrul acesteia, conform prevederilor legale anterior menționate.
Pe de altă parte, susținerile recurentului că rapoartele nu pot fi relevante întrucât persoanele care le-au întocmit nu cunoșteau aspectele descrise, nu au fost dovedite în nici un fel.
De asemenea, nu i se poate reproșa instanței de fond în această privință că nu a manifestat rol activ pentru faptul că nu a procedat la audierea acestor persoane, din moment ce reclamantul recurent care a contestat veridicitatea rapoartelor avea obligația să probeze afirmațiile făcute - art. 1169 Cod civil.
Nu sunt susținute nici observațiile recurentului conform cărora tribunalul a reținut că prin decizia directorului Direcției Poliției de Frontieră O nr.-/18.04.2006 a fost revocată dispoziția șefului S M nr. -/22.03.2006, câtă vreme în considerentele sentinței s-a reținut explicit că prin cea dintâi decizie s-a stabilit, în baza art.61 alin.1 din Legea nr.360/2002 și a art. 66 alin.3 lit. c din ordinul MAI nr.400/2004, reanalizarea cazului de un nou consiliu de disciplină.
Din moment ce art. 66 alin.3 lit.c din Ordinul MAI nr. 400/2004 prevede că una dintre soluțiile pe care le poate pronunța șeful ierarhic superior asupra contestației este și aceea a reanalizării cazului, este clar că acesta a procedat legal.
Pe de altă parte, conform art. 65 alin.3 din Ordinul MAI nr.400/2004, aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației de către șeful ierarhic superior. Este vorba deci despre o suspendare care operează de drept.
Așadar, faptul că prin dispoziția de sancționare nr.-/22.03.2006 pentru fapta săvârșită i s-a aplicat recurentului sancțiunea privind diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, iar ulterior contestării la șeful ierarhic superior care a dispus reanalizarea cazului de către un nou consiliu de disciplină, pentru fapta săvârșită s-a emis dispoziția de sancționare nr. S/- din 26.04.2006, prin care reclamantul a fost destituit din funcția publică deținută, nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 59 alin.10 din Legea nr.360/2002 și a art.39 lit. F din Ordinul MAI nr. 400/2004, deoarece prima sancțiune nu și-a produs efectele, fiind suspendată de drept.
Chiar dacă din adresa emisă la data de 03 mai 2006 de către INSPECTORATUL JUDEȚEAN al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SMr ezultă că reclamantului i s-au reținut 10 % din drepturile salariale pentru luna martie, acest aspect nu poate duce la concluzia că a fost sancționat de două ori pentru aceeași faptă, întrucât așa cum am mai arătat, aplicarea dispoziției de sancționare, contestată la șeful ierarhic superior este suspendată de drept.
Pentru faptul că s-a aplicat sancțiunea cu toate că aceasta a fost contestată și deci suspendată, reclamantul are la îndemână alte remedii juridice.
Pe de altă parte, sumele de bani încasate i-au fost restituite recurentului, iar prin dispoziția șefului S M nr.- din 20.04.2006 a fost anulată în totalitate Dispoziția șefului S M nr. - din 22.03.2006 prin care s-a aplicat diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de 3 luni.
În concluzie, nu se poate reține că recurentul reclamant a fost sancționat de 2 ori pentru aceeași faptă.
Nu s-a dovedit de către recurent nici că în cursul cercetării prealabile a fost împiedicat să cunoască conținutul dosarului de cercetare disciplinară, din actele cuprinse în acest dosar rezulând fără putință de tăgadă că reclamantul a refuzat să ia la cunoștință și să semneze majoritatea actelor procedurale întocmite.
Potrivit art. 59 alin.9 din Legea nr.360/2002, sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
În speță, cercetarea prealabilă s-a finalizat prin raportul din 25.04.2006, iar dispoziția de sancționare a fost emisă la data de 26.04.2006, deci înlăuntrul termenului de 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile și nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei, respectiv 22.02.2006.
Așadar, criticile recurentului circumscrise acestui aspect sunt nefondate.
Prin emiterea dispoziției contestate nu s-au încălcat nici prevederile art.60 alin.1 din Legea nr.360/2002.
Este evident că din întreaga economie a prevederilor art.60 alin.1 și ale art. 61 alin. 1 din lege se desprinde ideea că după finalizarea cercetării prealabile se impune aplicarea sancțiunii și comunicarea acestei măsuri, altminteri dacă s-ar accepta interpretarea recurentului, ar însemna că devin inaplicabile prevederile art.61 alin.1 din Legea nr.360/2002, deci nu s-ar putea contesta sancțiunea disciplinară întrucât nu s-a aplicat.
De asemenea, este de subliniat că mențiunile art. 62 din ordinul MAI nr.400/2004, trebuie să fie cuprinse în întregime în actul administrativ de sancționare și nu în comunicarea care i s-a făcut recurentului, cum eronat susține acesta, precum și că art.64 alin.1 prevede obligativitatea comunicării sancțiunii și nu a actului administrativ de sancționare.
Dispoziția de sancționare contestată de recurentul reclamant nu se încadrează în prevederile art.33 din Legea nr.182/2002 care se referă la acele informații destinate favorizării ori acoperirii eludării legii sau obstrucționării justiției, ceea ce nu este cazul în această cauză.
Pentru ansamblul considerentelor ce preced, văzând că nu este incident nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de lege, recursul va fi respins ca nefondat potrivit art.312 Cod Procedură Civilă.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant, domiciliat în Carei, Cartier -. 12.3, județul S împotriva Sentinței nr. 211/CA din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M, cu sediul în S M,-, județul S M, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.jud.a
- în concept 6 mai 2008
Jud. fond
Tehnored.DN - 14.05.2008
2 exemplare
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela
