Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1654/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1654
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de G împotriva deciziei numărul 8348 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul G și intimații CONSILIUL JUDEȚEAN M, SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
După încheierea dezbaterilor, se prezintă avocat, pentru contestatorul G care depune concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față;
La 25.11.2008, contestatorul Gaf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.8348/2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în contradictoriu cu Consiliul Județean M și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze decizia și rejudecarea recursului cu cheltuieli de judecare, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art.318 alin.1 Cod pr.civilă.
În motivarea cererii se arată că hotărârea este rezultatul mai multor greșeli materiale.
O primă greșeală se referă la faptul că nu i s-a acordat prima de concediu cuvenită pentru perioada ianuarie - mai 2006, când a fost director al Direcției Județene pentru protecția din cadrul Consiliului Județean M și care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțată hotărârea contestată.
Se arată că soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale prin neobservarea perioadei din anul 2006, în care a fost salariatul Direcției Județene pentru Protecția (ianuarie-mai) și a perioadei în care a fost salariatul Consiliului Județean M (iunie -decembrie).
O altă greșeală materială vizează respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, deși există documente justificative depuse prin apărător la dosar și care se depune prin apărător la dosar și care se găseau la dosar în momentul pronunțării, fila 14.
La 17.02.2009, Consiliul Județean Maf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia.
În întâmpinare s-a invocat excepția tardivității introducerii contestației,arătând că în fapt contestatorul a luat cunoștință de decizie cu mult timp înainte de a se împlini un an de zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei civile.
Se mai arată că s-a formulat și o cerere de îndreptare eroare materială a acestei decizii ce s-a judecat la Curtea de Apel în data de 15.01.2009 și în care au fost invocate aceleași motive ca și în contestație în anulare.
Intimata invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare arătând că aceasta nu se încadrează în prevederile art.318 alin.1 Cod pr.civilă.
Examinând contestația prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține:
În ceea ce privește excepția tardivității, Curtea o apreciază neîntemeiată.
Termenul de exercitare a contestației este de 15 zile și curge de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Cum nu există nici un act din care să reiese data la care contestatorul a luat la cunoștință de hotărâre, Curtea apreciază contestația ca fiind formulată în termen.
Nici excepția inadmisibilității nu poate fi reținută, întrucât aspectul că în raport de motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.318 Cod pr.civilă ține de temeinicia cererii, și nu de inadmisibilitate.
Contestația în anulare, în raport de motivele invocate, este neîntemeiată.
Art.318 Cod pr.civilă prevede două motive pentru exercitarea acestei contestații:
- dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale;
- respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată.
Când instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială în sensul legii, ci eventual o greșeală de judecată, care nu se poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei hotărâri.
Greșelile instanței de recurs sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
Cum prima greșeală la care se referă contestatorul privește o greșeală de judecată, și nu o problemă de procedură, Curtea apreciază că aceasta nu constituie o eroare materială în înțelesul art.318 Cod pr.civilă.
Nici cea de-a doua greșeală legată de cheltuielile de judecată nu face obiectul contestației în anulare specială; de altfel prin încheierea din 15.01.2009, pronunțată de Curtea de Apel i-au fost acordate cheltuielile de judecată.
Pentru motivele expuse, Curtea va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de G împotriva deciziei numărul 8348 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/18.05.2009
Jud.recurs:
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Costinel Moțîrlichie, Constantin Diaconu