Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1661/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1661/2008
Ședința publica din data de 3 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PENITENCIARUL CU REGIM . B, împotriva sentinței civile nr. 173/CA/08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu reclamantul - REPREZENTAT DE SINDICATUL SALARIAȚILOR PENITENCIARULUI BISTRIȚA și cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic, pentru recurentul pârât Penitenciarul Bistrița, care depune delegația de reprezentare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, deși pârâtul a fost citat cu această mențiune, fila 2 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 04.08.2008 pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Reprezentantul pârâtului depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului Penitenciarul Bistrița solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat, arătând totodată că instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată deși nici o parte nu a solicitat acordarea acestora, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 173/CA/2008 din 08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița N, a fost dmisă excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B-N și MINISTERUL JUSTIȚIEI și a fost respinsă, în consecință, acțiunea formulată de reclamantul reprezentat de SINDICATUL SALARIAȚILOR PENITENCIARULUI BISTRIȚA.
De asemenea, a fost admisă acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM . B, să plătească reclamantului sumele reprezentând sporul salarial prevăzut la art. 8 lit. a din nr.HG 281/1993, raportat la Anexa nr. 1.1 din nr. 945/C/2003, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2006, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației.
Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul este salariatul pârâtului Penitenciarul Bistrița, în calitate de funcționar public cu statut special și potrivit prev. nr. 945/C/2003, este îndreptățit, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2006, la acordarea sporului pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții periculoase, în considerarea exercitării unei munci în astfel de condiții.
Aceste drepturi au fost acordate anterior lunii septembrie 2004, când plata lor s-a sistat din rațiuni de politică bugetară, dar acest lucru nu presupune că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea lor, întrucât, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, el nu putea fi anulat.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că drepturile reglementate de Anexa nr. 1.1 din nr. 945/C/2003 sunt în vigoare, cererea reclamantului fiind întemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI au fost admise, întrucât între reclamant și aceștia nu există raporturi juridice directe.
Prin recursul înregistrat și motivat în termen legal, pârâtul PENITENCIARUL BISTRIȚA a solicitat casarea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind nefondată.
În motivarea recursului s-a subliniat faptul că trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 79 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 și art. 4 din nr. 945/C/2003, conform cărora sporurile de orice natură se acordă doar în limita fondurilor bugetare aprobate, ceea ce nu a fost cazul.
Au fost invocate și prev. Legii nr. 500/2002, criticându-se și faptul că s-a dispus actualizarea sumei cu indicele inflației, fără ca pârâtul să fie în culpă pentru neplata drepturilor solicitate de reclamant.
S-a solicitat și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERULUI JUSTIȚIEI, considerându-se că atribuțiile acestora, stabilite de către Legea nr. 500/2002, justifică obligarea pârâților la acordarea sumelor.
De asemenea, s-a relevat faptul că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, obligând recurentul la plata cheltuielilor de judecată, deși acestea nu au fost solicitate.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat, din următoarele considerente.
Se reține că motivarea recursului declarat de pârâtul PENITENCIARUL BISTRIȚA se întemeiază pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru plata sporului pentru condiții periculoase, conform art. 8 alin. 1 lit. a din nr.HG 281/1993, raportat la Anexa nr. 1.1 din nr. 945/C/2003, nefiind aprobate creditele bugetare pentru plata acestor sume.
Reclamantul este salariatul pârâtului Penitenciarul cu Regim . B, iar în perioada septembrie 2004 - mai 2006, lucrat în condiții periculoase, astfel încât s-a prevalat de disp. Anexei nr. 1.1 din nr. 945/C/2003, conform cărora este îndreptățit la plata sporului de periculozitate.
Pârâtul-recurent apreciază că această categorie de drepturi nu reprezintă drepturi și libertăți fundamentale ale căror exercițiu ar putea fi restrâns doar în situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție, iar în condițiile în care nu au existat credite aprobate pentru plata sumelor, sentința este dată cu încălcarea disp. art. 4 din nr. 945/2003 și a art. 79 din Legea nr. 293/2004.
Curtea consideră însă că, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin simpla împrejurare că nu au existat fonduri și credite bugetare aprobate. Având în vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, respectiv art. 295 alin. 2 și art. 38, ca reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă, care sunt imperative și care statuează că: "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. "
Acest text trebuie coroborat cu prevederile art. 53 alin. 1 din Constituția României, care, contrar susținerilor din recurs, sunt de aplicabilitate generală.
Fiind stabilite aceste repere, nu au fost aduse de către pârât argumente pertinente care să justifice neacordarea sumelor cu acest titlu, cu atât mai mult cu cât textul legal mai sus redat individualizează neechivoc cuantumul sporului, astfel încât sunt aplicabile toate principiile și textele legale de mai sus, la care s-a raportat Curtea atunci când a apreciat că reclamantul trebuie să se bucure de drepturile care au fost legiferate, dar care nu s-au acordat efectiv.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la greșita aplicare a normelor legale, cu ocazia admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât, deși activitatea reclamantului este finanțată de la bugetul de stat, potrivit art. 14 și 18 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de stat, pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor de rectificare a acestor buget, din această perspectivă neputând fi primită teza conform căreia ar putea fi obligat, în mod direct, în calitate de pârât, să plătească reclamantului sumele ce fac obiectul cererii.
Nu este întemeiată nici susținerea referitoare la nelegalitatea dispoziției de actualizare a sumei datorate cu indicele inflației, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a prev. art. 1.082 Cod civil, aceasta fiind modalitatea cea mai eficientă de reparare a prejudiciului suferit de către reclamant prin neplata sporului, în perioada în care acordarea acestuia a fost suspendată.
Nu are, astfel, nici o relevanță faptul că pârâtul nu are o culpă pentru neacordarea acestor sume, temeiul obligației de actualizare constituindu-l hotărârea fondului, care trebuie pusă în aplicare ca atare.
Este fondat însă motivul de recurs privitor la modul în care prima instanță a rezolvat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, pe considerentul că acesta nu are decât calitatea de ordonator principal de credite, neavând nici un raport juridic cu reclamantul.
Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare faptul că acest pârât trebuie să-și aducă la îndeplinire atribuțiile prevăzute de textul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, iar espectarea legii, în sens larg, precum și, specific, a dispozițiilor care recunosc dreptul reclamantului la plata sporului pentru condiții periculoase, se impune tuturor organelor din structura ministerului și acestuia, indiferent dacă acestea sunt ordonatori principal, secundari sau terțiari de credite.
Întrucât decizia pronunțată este opozabilă celor trei pârâți, fiecare dintre aceste instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în cererea introductivă pentru a da posibilitatea reclamantului să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
În consecință, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312.pr.civ. recursul declarat urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, acesta fiind obligat, în limita competențelor sale legale, la plata către reclamantul a sporului prev. de art. 8 lit. a din nr.HG 281/1993, raportat la anexa 1.1. a nr. 945/C/2003, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2006, actualizat cu indicele inflației, la zi.
Va fi respinsă solicitarea recurentului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, raportat la împrejurarea că admiterea acestuia a dus doar la modificarea parțială a sentinței fondului, pentru motive care nu îi sunt imputabile titularului acțiunii introductive de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul PENITENCIARUL BISTRIȚA împotriva sentinței civile nr. 173/CA din 08.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în parte în sensul că: respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI și în consecință:
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu și cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./05.09.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș