Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 168/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 168/
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de Direcția de Muncă și Protecție Socială, cu sediul în localitatea M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr. 2702 din 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru conform ordinului de plată nr. 32, aflat la fila 10 dosarului și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
In raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 2702 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Harghitas -a admis acțiunea reclamantei, formulată împotriva pârâtei H, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.483 lei, primă de vacanță aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației, până în momentul plății.
În considerentele hotărârii atacate, s-a arătat că reclamanta în calitate de funcționar public are dreptul la o primă de vacanță anuală, echivalentă cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă; însă acest drept a fost suspendat prin acte succesive. Acest drept alegat de reclamantă s-a apreciat că, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și nu poate fi restrâns discriminatoriu sau inechitabil, întrucât este consfințit în Constituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal pârâta, susținând că indemnizația nu a fost acordată întrucât prin legea bugetului de stat, anual, a fost suspendată aplicarea acestor drepturi, astfel că, nu se poate susține că pârâta ar fi în culpă, pentru respectarea legislației în vigoare.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește fondul cauzei, instanța constată că art. 91 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 251/2006, prevede că "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe."Fiind o normă de procedură ea se aplică de la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă are în vedere raporturi juridice substanțiale născute anterior Legii nr. 251/2006.
Așadar, din textul mai sus arătat rezultă că orice litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, ceea ce este și cazul litigiului de față, întrucât dreptul prevăzut la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (în redactarea actului de la data formulării acțiunii) intră în definiția largă dată raportului de serviciu de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 ("Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre functionarii publici și stat sau administrația publica locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."),întrucât, fără îndoială, dreptul salarial solicitat de reclamant este un raport juridic dintre funcționar public, pe de-o parte, și stat, administrația publică locală, autoritate administrativă autonomă, autorități sau instituții publice ale administrației publice centrale și locale, pe de altă parte.
În al doilea rând, în măsura în care instanța competentă este cea de contencios administrativ, evident că instanța, sesizată cu un astfel de litigiu, este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de actul normativ cadru în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, instanța este obligată să verifice dacă acțiunea a fost introdusă în termenele legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că trebuie să verifice dacă reclamanții au formulat plângere prealabilă, dacă există un refuz de soluționare de către pârâți a cererii reclamanților adresată acestora, ori cererea acestora adresată acelorași pârâți nu a fost soluționată în termenul legal.
Astfel, pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanții intimați ar fi trebuit să urmeze procedura grațioasă, așa cum este ea prevăzută de Legea nr. 554/2004 și la care face trimitere art. 91 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa hotărât, în cazuri similare (în acest sens sunt deciziile nr. 845/R/13.09.2007, nr. 901/R/27.09.2007, nr. 976/R/11.10.2007, nr. 979/R/11.10.2007 și nr. 985/R/11.10.2007, toate ale Curții de APEL TÂRGU MUREȘ ), în sensul recunoașterii drepturilor bănești în raport cu care au fost formulate acțiunile introductive de instanță, prin respingerea recursurilor formulate în cauză. În aceste cauze instanța de recurs nu a considerat necesar a invoca neparcurgerea procedurii administrative prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauza de față, instanța de recurs constată că intimații se află într-o situație similară cu funcționarii publici care și-au câștigat drepturile bănești prin deciziile mai sus-amintite.
Din această perspectivă, deși consideră că în raport cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 ce face trimitere la Legea nr. 554/2004, în întregul ei și nu selectiv, ar fi trebuit parcursă procedura administrativă, instanța de recurs ținând cont că în situații similare (relevate în deciziile mai sus-amintite) funcționarii publici nu au fost obligați să parcurgă procedura administrativă prealabilă, constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Fără îndoială că este vorba, în cazul de față, de "orice altă situație" dacă s-ar impune intimaților să urmeze procedura prealabilă administrativă, în sensul că ar fi într-o situație discriminatorie în raport cu ceilalți funcționari publici cărora, în situații similare, nu li s-a impus o obligație suplimentară, cea de a urma procedura prealabilă administrativă.
În al doilea rând, s-ar aduce atingere și dreptului consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, ce prevede dreptul la un proces echitabil, în sensul că dacă s-ar constata prematuritatea acțiunii introductive de instanță prin neparcurgerea procedurii prealabile ar fi blocat accesul intimaților de a avea acces la justiție, aceasta, desigur, din perspectiva principiului non-discriminării prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 al Convenției.
Așadar, instanța de recurs va cerceta motivul de recurs invocat pe recurentă referitor la fondul cauzei și, din acest punct de vedere, este în acord cu instanța de fond, în sensul că actele normative prin care au fost suspendate drepturile acordate (și care nu mai sunt în vigoare, astfel că instanța poate constata neconstituționalitatea acestora, din moment ce Legea nr. 47/1992 la art. 29 alin. 1 face referire la o lege în vigoare) nu sunt în acord cu dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Astfel, drepturile bănești, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actele normative succesive de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă drepturile bănești, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în nici un fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat și în raport cu cele de mai sus, va respinge recursul formulat în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței nr. 2702/25.10.2007 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. NG.
Dact. Sz.
11 martie 2008
2 exemplare
Jud.fond
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








