Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 170/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 170/
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de -ANAF- H, cu sediul în municipiul M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr.2924 din 22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
In raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 2924 din 22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, s-a admis cererea de chemare în garanție a MFP formulată de MAI, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chematul în garanție MEF prin DGFP H, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta și în consecință au fost obligați în solidar pârâții MAI și IPJ H să-i plătească reclamantului prima de vacanță pe anii 2004 și 2005, calculată în sumă netă, precum și drepturile salariale reprezentând sporul de fidelitate în cuantum de 13% din salariul brut lunar aferent perioadei 1.01.2005 - 31.12.2005, sumele stabilite vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective, a fost obligat chematul în garanție MFP să includă în bugetul de stat sumele necesare plății drepturilor de natură salarială stabilite mai sus și să le vireze în contul MAI pentru plata acestora.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut faptul că reclamanta are dreptul la o primă de vacanță anuală, calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, prevedere legală ce a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative. În esență, s-a constatat faptul că normele legale de suspendare contravin prev.art.16 alin.1, art.41 și art.53 din Constituția României, deoarece aceste norme sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Prima instanță a mai reținut și faptul că art.6 din OG 38/2003 rep. prevede acordarea sporului de fidelitate, acesta fiind suspendat prin disp.art.2 alin.1 din OUG 118/2004. În esență, cenzurarea legalității acestor suspendări revine potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992 instanței de fond și nu Curții Constituționale deoarece normele de suspendare nu mai sunt în vigoare fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare.
Aceste norme contravin prev.art.41 și 53 din Constituție, dreptul la sporul de fidelitate în cazul polițiștilor constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și ca atare potrivit art.53 nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Ca urmare, considerând ca lipsită de efecte suspendarea acordării sporului de fidelitate în perioada 1.01.2005 - 31.12.2005, prima instanță a dispus în sensul celor sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs DGFP H în numele MEF.
DGFP H prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei, invocând în primul rând excepția lipsei calități procesuale pasive a MEF, pe motiv că între reclamantă și instituția pârâtă nu există nici un raport juridic, iar drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății sunt drepturi salariale. Se arată în continuare că rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite a acestui buget și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
MEF nu are atribuții în gestionarea bugetelor ministerelor și instituțiilor publice, iar în raport de disp.art.1 și 2 din OG nr.22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. În acest sens ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de MAI s-a învederat faptul că nu este îndeplinită nici una din condițiile reglementate de art.60 pr.civ. respectiv nu există nici un raport juridic obligațional, MEF neputând fi obligat la plata unor drepturi, indiferent de natura lor, către salariații altor instituții, obligație ce revine de fapt și de drept angajatorului, conform normelor legale de dreptul muncii.
Pe fond se susține că dispozițiile cuprinse în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 care stabilesc dreptul la primele de vacanță au fost suspendate în mod succesiv prin mai multe acte normative și în aceste condiții nu se putea efectua plata acestor drepturi.
Totodată, se mai susține și că aplicarea dispozițiilor art.6 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003 cu modificările și completările ulterioare, privind acordarea sporului de fidelitate, a fost suspendată în anul 2005.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată recursule nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenta DGFP H instanța reține că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF și a ANAF, în realizarea funcției sale MEF are în principal atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, bugetele acestor instituții publice fiind aprobate așa cum s-a arătat mai sus de aceeași instituție MEF.
Pentru aceleași considerente instanța de recurs găsește întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de MAI, așa cum de altfel corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta MEF în sensul că dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive și că instituția nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanța reține că actele normative la care fac referire recurentele și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei prime de vacanță nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății acestuia nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
În condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.34 din Legea 188/1999 este în ființă, pentru ca el să nu fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul și litera ei și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII din 12.12.2005 pronunțată în dosarul nr.31/2005, decizie prin care a fost soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că la data la care s-a soluționat cererea, dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu nu mai erau în vigoare, acestea având doar caracter temporar. În condițiile în care suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent fiindcă aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept, în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că pârâții pot să achite sumele solicitate de către reclamanți cu titlu de primă de concediu.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta MEF în sensul că dreptul la sporul de fidelitate a fost suspendat prin acte normative succesive și că instituția nu avea posibilitatea să achite sumele solicitate cu acest titlu, instanța reține că actele normative la care face referire recurenta și prin care s-a suspendat sau amânat plata acestei nu dispun desființarea acestui drept iar suspendarea sau amânarea plății acestuia nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
În condițiile în care acest drept prevăzut în mod expres de art.6 din Legea 353/2003 de aprobare a OG 38/2003 este în ființă, pentru ca el să nu fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, se impune plata efectivă a sumelor prevăzute cu acest titlu.
Prin obligarea la plata acestor sume s-a asigurat aplicarea efectivă a legii adoptate în spiritul și litera ei și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui drept, valorificarea lui fiind suspendată în mod succesiv prin mai multe acte normative cu încălcarea prevederilor cuprinse în art.41 și 53 din Constituție, întrucât nu exista nici un motiv de suspendare prevăzut de legea fundamentală.
Nu în ultimul rând trebuie arătat și faptul că la data la care s-a soluționat cererea, dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate nu mai erau în vigoare, acestea având doar caracter temporar. În condițiile în care suspendarea dreptului la sporul de fidelitate nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent fiindcă aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept, în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că pârâții pot să achite sumele solicitate de către reclamantă cu titlu de spor de fidelitate.
Pe cale de consecință, instanța de control, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de -ANAF- H, cu sediul în municipiul M C,-, jud. H, împotriva sentinței civile nr.2924 din 22.11.2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 Februarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
18.03.2008
2 exemplare
Jud.fond.
Sz.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
