Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 170/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 170/
Ședința publică de la 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul - - la sediul V, împotriva sentinței numărul 659/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurent reclamant - -, pentru intimatele CASA JUDETEANA DE PENSII V și CASA NAȚIONALA DE PENSII SI ALTE DREPTURI DE ASIGURARI SOCIALE consilier juridic, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recurentul depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Reprezentantul intimatelor nu mai are alte cereri de formulat consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului cum a fost formulat, având în vedere motivele de recurs dezbătute pe larg în cerere, în ce privește actul normativ în baza căruia solicită cuantumul acestor sporuri, este practica judiciară în materie.
Reprezentantul intimatelor, așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vrancea, secția comercială,maritimă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanții și au chemat în judecată pârâtele Casa Județeană de Pensii V și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să le acorde sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt consilieri juridici în cadrul și în această calitate în baza art. 24,25 și 26 din Legea nr. 514/2003 și art. 45,47 și 60 din Statutul profesiei de consilier juridic au dreptul la acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate pe care pârâtele au refuzat să le acorde.
Legal citate,pârâtele au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea acțiunii.
Pârâta a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a necompetenței materiale a instanței.
Prin sentința civilă nr.659/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea secția comercială, maritimă și de contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a necompetenței materiale a instanței invocate de pârâta
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții și cu domiciliul ales în F,- bis, jud. V împotriva pârâtelor Casa Județeană de Pensii V și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale pentru drepturi bănești reprezentând sporuri de mobilitate și de confidențialitate potrivit Legii nr.188/1999 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință s-au avut în vedere următoarele,
Potrivit art. 6 alin. 1 din Statutul profesiei de consilier juridic se prevede că pentru activitatea sa profesională,consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază stabilită prin negociere pentru consilierul juridic salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție.
Conform art.60 alin. 2 reglementează prestațiile suplimentare pe care consilierul juridic le poate negocia și care nu pot fi primite decât în corelație cu art. 60 alin. 1, consilierul juridic funcționar public nu poate negocia el fiind subiectul unui contract de drept public sau de drept administrativ unde libertatea contractuală este suplinită de legiuitor, negocierea individuală nefiind posibilă.
Împotriva sentinței nr. 659/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea secția comercială, maritimă și de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamant.
Prin motivele de recurs,reclamantul recurent a învederat instanței că potrivit art. 29 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici au dreptul pe lângă salariul de bază și suplimentul postului precum și alte drepturi salariale în condițiile legii.
Susține recurentul că potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 514/2003 coroborate cu disp. art.60 alin.2 și 3 din Statutul profesiei de consilier juridic aceste sporuri sunt prevăzute expres respectiv clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.
Sporul de confidențialitate și imobilitate învederează recurentul nu sunt clauze facultative așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Recursul este fondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu,se constată următoarele,
Potrivit Legii nr.188/1999 art. 29 alin. 1 lit. c pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici au dreptul pe lângă salariul de bază și de suplimentul postului precum și alte drepturi salariale în condițiile legii.
Recurentul are statut de funcționar public numit prin decizie în cadrul Casei Județene de Pensii aflându-se în raporturi de serviciu cu intimata în baza Legii nr.188/1999.
Profesia exercitată de recurent este de consilier juridic și e reglementată de disp. Legii nr. 514/2003 și Statutul profesiei de consilier juridic.
De reținut că Legea nr.514/2003 cât și Statutul consilierului juridic sunt legi speciale care completează Legea nr. 188/1999 și implicit legea salarizării funcționarului public.
Sporurile de confidențialitate și mobilitate se circumscriu în principiul dreptului la egalitate de șanse și tratament constituit de art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr.53/2003.
Consideră că specificul muncii desfășurate este îndreptățit la beneficiul sporului de mobilitate,confidențialitate conform dispozițiilor amintite mai sus.
Cât privește cuantumul acestor sporuri instanța apreciază că nu se poate substitui voinței ordonatorului principal de credite care trebuie să prevadă alocarea unor sume cu această destinație.
Față de cele de mai sus, văzând disp. art. 312 Cod procedură civilă,urmează a admite recursul declarat de reclamantul.
Se va modifica în tot sentința nr.659/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâtele să-i plătească sporul de mobilitate și de confidențialitate începând cu 20.02.2006 actualizat cu indicele de inflație la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE recursul declarat de reclamantul - - la sediul
Modifică în tot sentința nr. 659/06.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului - și obligă pârâtele CASA JUDETEANA DE PENSII V și CASA NAȚIONALA DE PENSII SI ALTE DREPTURI DE ASIGURARI SOCIALE să-i plătească sporul de mobilitate și confidențialitate începând cu 20.02.2006 actualizate cu indicele de inflație la data plății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. / 10.03.2008
Tehnored. /2 Ex./14.03.2008
Fond:Fl.
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile