Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - lit. priv. funcț. publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1700
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al jud., cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 628 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru recurent și reclamanții intimați și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul pârâtului recurent a arătat că din cadrul inspectoratului fac parte doar doi funcționari publici, respectiv intimații și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.
Reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr.1546/86 din 02.03.2009, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al jud. S, solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv din data de 01.01.2006 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime in muncă; suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Au mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c și d din lege.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
In concluzie, atât prin Legea nr.188/199, așa cum a fost modificată prin Legea nr.251 din 23 iunie 2006, cât și prin Legea nr.188/1999 republicată și renumerotată sunt îndreptățiți la aceste sporuri, fără nici o condiționare.
Referitor la cererea privind acordarea acestor drepturi, au solicitat a se constata faptul că potrivit art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 până la data de 01.01.2007.
Această prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31.12.2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, au solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendataă plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică (respectiv Codul Muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât și legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Au considerat reclamanții că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
In drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.31 alin.1 lit. c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 republicată, art.38 și 39 din Legea nr.53/2003.
Pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al Jud., prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-31.12.2006. Pe fondul cauzei a arătat că nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți, acordarea celor două suplimente funcționarilor având ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. In motivarea acțiunii, reclamanții au invocat disp. art.16 alin.1 din Constituția României și cele ale art.44 din OUG nr.92/2004. Dar, în actele normative specifice Ministerului Administrației și Internelor este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare categorie în parte, în anexele la legile bugetare, iar "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual" aflate sub incidența Legii nr.188/1999.
Prin cererea de completare a acțiunii, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la acordarea suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază și pentru perioada 01.01.2004 până la data de 31.12.2005.
Prin sentința nr. 628 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Suceava admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.05.2004 și în consecință a respins cererea pentru această perioadă, ca fiind prescrisă. A admis în parte cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" S, astfel cum a fost completată și a obligat pârâtul să acorde reclamanților, proporțional cu timpul lucrat, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 23.05.2004 și până la data de 02.04.2009, data pronunțării sentinței, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Totodată, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare până la încetarea raporturilor de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a constatat că în urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art.13 pct.21 din Legea nr.161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004.
Acordarea suplimentelor a fost suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanță de urgență.
Art. 13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit art.48 din OG nr.6 din 24 ianuarie 2007, prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501din Legea nr.164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, pentru perioada 1 ianuarie 2004-22 mai 2004, dreptul la acțiune este prescris.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtului.
In acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ aceste sporuri și acest drept tinde să fie lipsit de conținut, iar pentru această îngrădire pârâtul nu are justificare printr-o cauză de utilitate publică.
Mai mult, este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Referitor la cererea privind acordarea acestor sporuri începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, instanța a respins-o, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, arătând, în esență, că funcționarii publici angajați ai acestuia au beneficiat de toate drepturile cuvenite în materia funcției publice, respectiv: salariu de bază, sporul pentru vechimea în muncă, prime și alte drepturi materiale, precum și de concedii de odihnă, astfel cum au fost prevăzute de dispozițiile legale în vigoare și că s-a refuzat plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare solicitate de către funcționarii publici, motivat de faptul că plata acestora a fost suspendată printr-o serie de acte normative.
Mai arată recurentul că procentul de 25% este cerut arbitrar, acesta nefiind prevăzut în vreun act normativ și că nu se poate dispune obligarea prin hotărâre judecătorească a angajatorului, la plata acestor suplimente funcționarilor publici, fără ca aceste drepturi salariale să fie în prealabil acordate și cuantificate fiecărui funcționar public în parte, de către ordonatorul de credite, printr-un act administrativ.
Totodată, solicită recurentul să se constate prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006.
În fine, învederează recurentul că în actele normative specifice MAI este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare categorie în parte, în anexele la legile bugetare, iar "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual".
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate, curtea constată neîntemeiat recursul.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâta recurentă admite, reclamanții nu au primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiunea inițială.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune reiterată în recurs, Curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii de față îl constituie acordarea drepturilor bănești prev. de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi bănești suspendate prin OUG nr. 92/2004 și nu eventuale contestații la deciziile de încadrare ale contestatorilor și cuantumul drepturilor bănești stabilite prin aceste decizii.
În urma modificării art.29 din Legea nr.188/1999, cele două suplimente au fost introduse prin art.13 pct.21 din Legea nr.161/2003, cu precizarea că aceste dispoziții intră în vigoare cu 1 ianuarie 2004, acordarea suplimentelor fiind suspendată succesiv, în intervalul 22 mai 2004 - 31 decembrie 2006, prin ordonanță de urgență.
Art. 13 din Legea nr.251 din 23 iunie 2006 statuează că prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Întrucât prima suspendare a acordării acestor drepturi a intervenit prin art. 501din Legea nr.164/2004, intrată în vigoare la 22 mai 2004, doar pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 22 mai 2004 dreptul la acțiune este prescris, nicidecum pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, așa cum susține recurentul.
La data încetării oricăror cauze de suspendare, dreptul intrând în vigoare, rezultă că la data de 1 ianuarie 2007, se naște dreptul la acțiune a celor interesați pe perioada suspendării exercițiului dreptului, fiind suspendată și curgerea prescripției.
Ca urmare, este neîntemeiat motivul de recurs privind prescripția extinctivă a dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 22.05.2004, instanța de fond reținând corect excepția prescripției dreptului la acțiune privitor doar la perioada 01.01.2004 - 22.05.2004, cu consecința respingerii cererii pentru această perioadă ca prescrisă.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "" al jud., cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 628 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. ND
Jud.
Tehnored. MM
Ex. 2/11.11.2009
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen
