Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1702/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1702

Ședința publică de la 08 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător

- - - - Judecător

- - - - Judecător

Grefier: -

XXXXX

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Primarului Comunei și reclamanții, și, împotriva sentinței nr. 2239 din data de 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut au lipsit recurentul pârât Primarul Comunei, recurenții reclamanți, și și intimata pârâtă Primăria Comunei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și au fost scutite de plata taxei de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr.2239 din 17.11.2008, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și.

Au fost obligați pârâții la plata suplimentului postului de 25% si a suplimentului treptei de 25% din salariul de bază aferente perioadei 28.10.2005 - 17.11.2008, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții se află în raporturi de serviciu cu pârâtul Primarul Comunei, având calitatea de funcționari publici, fiindu-le incidente dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.

Prin Legea nr.161/ 2003 - art.13, pct.21 - a fost modificat art.29 - alin.1 din Legea nr. 188/1999, având următorul cuprins:

"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Conform art.25 din acest act normativ, prevederile art.29 alin.1 din legea nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu 1 ianuarie 2004.

Legea nr.161/2003 a intrat în vigoare la 21 aprilie 2003.

Creșterile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2004 au fost reglementate prin OUG nr.123/2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2004, art.50 ind.1 din această lege stipulând că pentru anul 2004 aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată la 22 martie 2004, se suspendă.

Legea nr.164/2004 a intrat în vigoare la 22 mai 2004.

De asemenea, prin OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006 se dispune suspendarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului pentru anul 2005 și respectiv anul 2006.

Potrivit art.1 pct.30 din Legea nr.251/23 iunie 2006, sintagma "suplimentul gradului " este înlocuită cu sintagma" suplimentul corespunzător treptei de salarizare", și potrivit art.13 din Lege, prevederile art.29 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Ca urmare, și prin OG nr.6/24 ianuarie 2007 privind drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a statuat, conform art.48, că prevederile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, dreptul funcționarilor publici de a primi, pentru activitatea desfășurată, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu 1 ianuarie 2004, fiind însă suspendat succesiv, în perioada 22 mai 2004- 31 decembrie 2006, prin legi și ordonanțe ale Guvernului.Or, deși acordarea acestor drepturi salariale a fost suspendată în perioada menționată, drepturile respective subzistă, nefiind înlăturate prin nici un act normativ echivalent celui prin care au fost reglementate și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care prevede aceste drepturi, la încetarea cauzei de suspendare drepturile devenind actuale. În sensul celor arătate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizii privind soluționarea recursurilor în interesul legii.

Pentru ca aceste drepturi să nu fie o simplă ficțiune este necesar ca după încetarea suspendării drepturile să producă efectele pentru care au fost create și în consecință trebuie asigurată plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare de către ordonatorii principali de credite și de ordonatorii de inferior.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Primarul Comunei și reclamanții, și.

S-a arătat că acordarea de către instanță a drepturilor solicitate începând cu data de 01.01.2004 este nelegală, întrucât excede termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958.

În motivele de recurs s-a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit.c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul pârâtului este nefondat.

În motivarea recursului pârâtul Primarul Comunei a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.

S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.

În motivele de recurs reclamanții, au arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit. c și d din Legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective.

Au precizat reclamanții că împrejurarea că nu a fost adoptată o lege specială privind cuantificarea dreptului, este lipsită de relevanță și nu se poate constitui într-un impediment în aplicarea prevederilor art.31 din Legea 188/1999, întrucât dreptul său de a i se acorda cele două suplimente a devenit actual, ca urmare a încetării suspendării dreptului.

Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.

Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999

OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999

Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.

În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.

Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.

Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.

Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.

CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.

Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.

Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.

Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.

În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.

Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.

În speța de față, nici una dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.

În speța de față, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.

legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.

Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va respinge recursul formulat de pârâtul Primarul Comunei și va admite recursul formulat de reclamanți, va modifica în parte sentința în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare și în continuare, până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligaței.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței nr. 2239 din data de 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment din salariul de bază și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge recursul pârâtului Primarul Comunei.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

- -

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

- -

JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru

- -

Grefier,

Red.-

/2ex./04.05.2009

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1702/2009. Curtea de Apel Craiova