Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1748/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1748
Ședința publică din 26 octombrie2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan Marius
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dereclamanta,cu domiciliul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 950 din 14.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cupârâta Casa Județeană de Pensii S,cu sediul în S, str. - -,
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamanta recurentă solicită instanțe admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul pârâtei intimate - consilier juridic - solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Fiind întrebată, reclamanta-recurentă arătă că, solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că ceilalți colegi ai săi au beneficiat de aceste drepturi salariale.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secției Comerciale de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Suceava la data de 13.03.2009, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sas olicitat instanței, obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data de 01.03.2005 până la data de 01 februarie 2006, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici, republicată, articol de lege care precizează: " Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În aceeași ordine de idei, a arătat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin. 1 lit. c) și d) din lege.
Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin. l lit. c) și d) din Legea nr.l88/1999, au intrat în vigoare la data de 01.01.2007; în acest sens cităm în continuare aceste texte de lege: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea 1, cu excepția prevederilor art.29, 56,57, 58^1 si ale art.60^l alin. l lit. b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Prin urmare, reclamanta roagă a se constata că, deși aceste drepturi solicitate trebuia să fi fost acordate de drept, cel târziu începând cu data de 01.01.2004, în mod abuziv, încălcând prevederile legale, angajatorul Casa Județeană de Pensii S, refuză acordarea acestora lună de lună.
Referitor la solicitarea de acordare a acestor drepturi retroactiv, reclamanta arată că, potrivit art.29 alin.1. devenit art.31 alin.1 din Legea nr. l88/1999, republicată, are dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01 martie 2005 până la data de 01.02.2006.
Nu poate fi reținută nici prescripția dreptului la acțiune, motivat de faptul că aplicarea prevederilor art.31 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art.44 din nr.OUG92/2004, aprobat prin Legea nr.76/2005 și ale art.48 din nr.OG2/2006, aprobată prin Legea nr.417/2006, În perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2006. Potrivit art.15 alin. l din Decretul nr.167/1958, după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.
Dat fiind faptul că, durata cauzei de suspendare nu intră în calculul termenului de prescripție, se poate constata că prezenta acțiune a fost formulată cu respectarea dispozițiilor ale art.3 coroborat cu art.7 din Decretul nr.16 7/1958. Această prevedere legală, respectiv art.29 alin. 1 devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004.
În acest sens, solicită instanței să constate ca norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravin prevederilor art.41, art.53 și art. 15 alin. 2 din Constituția României, deoarece dispozițiile art.44 din nr.OUG92/2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/l999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Văzând și dispozițiile art.38 și art.39 alin.l lit. d) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, apreciază că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului, ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
În drept au fost invocate dispozițiile art.31 al.9 lit. c) și d) art.109 din Legea nr.188/1999, art.38 și art.39 din Legea nr.53/2003.
Pârâta, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.03.2005-01.02.2006, iar în subsidiar a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Prinsentința nr. 950 din 14 mai 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o ca nefondată, motivat de faptul că nr.OUG92/2004 și-a produs efectele începând cu data de 22.05.2004, prin urmare acțiunea reclamantei nu este prescrisă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că condiția sine qua non cerută de lege pentru ca reclamanta să beneficieze de prevederile actului normativ mai sus-menționat o reprezintă calitatea de funcționar public.
Astfel, disp.art.1 al.1 din legea nr.188/1999 prevăd că "prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice ale funcționarilor publici și stat sau administrația publică locală". De asemenea, dispozițiile art.30 al.3 din Legea nr.188/1999 prevăd că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Reclamanta a formulat o cerere având ca temei legal art.31 al.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, însă nu a făcut dovada calității de funcționar public, cu toate că prin adresa de la fila 16 dosar, instanța în virtutea rolului activ reglementat de art.129 al.5 Cod procedură civilă a solicitat reclamantului să facă această dovadă și a acordat termen în acest sens, însă reclamanta nu s-a conformat solicitărilor instanței. Mai mult decât atât, prin înscrisul de la fila 29 dosar, aceasta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fără a răspunde în vreun fel solicitărilor instanței. Dispozițiile art.1169 cod civil prevăd că cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să dovedească aceasta.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs reclamanta, arătând în esență, că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea pe motiv că aceasta nu a făcut dovada calității de funcționar public, în acest sens depunând la dosar adeverința nr. 29140 din 24.07.2009 eliberată de pârâtă.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, curtea constată întemeiat recursul.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, se constată că în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantei nu este prescrisă prin raportare la momentul în care nr.OUG92/2004 și-a produs efectele, respectiv cu data de 22.05.2004.
Prin adeverința depusă la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada că în perioada 1.02.2001 - 1.02.2006 a fost angajată la Casa Județeană de Pensii S pe o funcție publică de execuție.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și, în rejudecare, va modifica în parte sentința, în sensul admiterii acțiunii, menținând dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Admite recursul declarat dereclamanta,cu domiciliul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 950 din 14.05.2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal - dosar nr-, în contradictoriu cupârâta Casa Județeană de Pensii
Modifică în parte sentința nr. 950/2009 a Tribunalul Suceava.
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază începând cu 1.03.2005 - 1.02.2006 - actualizate de la data nașterii dreptului, până la efectuarea plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și înlătură orice dispoziții contrarii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/24.11.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Artene Doina, Galan Marius
