Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1775/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1775
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G în nume propriu și pentru STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.748 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G în nume propriu și pentru STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin consilier juridic lipsind intimatul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului conform motivelor scrise.
CURTEA:
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Reformei Administrative, MFP și IPJ G, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, în sumele cuvenite pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației.
In motivare a arătat că este funcționar public cu statut special -polițist la IPJ și în conformitate cu art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003, beneficiază de un spor de fidelitate de 10% din salariul de bază. Că acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004. A precizat că prin suspendare nu se poate aprecia că aceste drepturi nu ar fi existat, considerent care este întărit de faptul că plata acestui spor a fost reluată în anul 2006.
A învederat că dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 118/2004 nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.
Pârâta DGFP Gaf ormulat întâmpinare, invocând lipsa calității procesuale a MEF, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința nr. 748 din 25.03.2008, Tribunalul Gorj - Secția comercială și de contencios administrativ, admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să plătească acestuia sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu rata inflației.
La pronunțarea soluției, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist și, conform Legii 360/2002, are dreptul la spor de fidelitate.
A avut în vedere tribunalul că acordarea sporului de fidelitate a fost suspendat prin OUG nr.118/2004 R, numai pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2005, situație în care la încetarea suspendării dreptul la acțiune devine actual.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
A arătat recurenta că sentința este netemeinică și nelegală, că MEF nu poate să aloce și să vireze în mod absolut aleatoriu fonduri pentru plata sumelor solicitate de reclamanți, acestea putând fi solicite exclusiv de către ordonatorul principal de credite prin inițierea unei proceduri de rectificare bugetară, respectiv de către MIRA.
Recursul este nefondat.
Raportul de serviciu al polițistului este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Sporul de fidelitate face parte din categoria drepturilor salariale ale polițistului, înscriindu-se în prevederile art.37 din OG 38/2003.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de fidelitate se circumscrie sferei raportului de serviciu al polițistului.
În conformitate cu prevederile art.6 din OG 38/2003, pentru activitatea desfășurată, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Sporul de fidelitate este tratat de legiuitor în cadrul Secțiunii I din OG 38/2003, privind "salariul de bază al polițiștilor".
În cadrul acestei sancțiuni se prevăd componentele salariului polițistului. Astfel, polițiștii primesc, pentru activitatea desfășurată, salariul corespunzător funcției pe care o îndeplinesc. Alături de salariul aferent funcției, polițiștii primesc și alte drepturi salariale.
O parte din aceste drepturi se acordă la aprecierea unității, în funcție de criteriile stabilite, legiuitorul instituind posibilitatea beneficiului drepturilor, și nu obligativitatea acestora. Este cazul salariului de merit reglementat de art.4 din OG nr.38/2003.
Cu privire la sporul de fidelitate, legiuitorul a instituit obligativitatea acordării acestuia.
Din prevederile art.6 din OG nr.38/2003, reiese că "polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 13% din salariul de bază".
Examinând structura normei juridice enunțate, Curtea constată că aceasta are o ipoteză relativ determinată, pentru că sunt prezentate împrejurările în care se aplică dispoziția.
Aceste împrejurări sunt deduse din calitatea de polițist a reclamantului.
Dispoziția normei analizate stabilește drepturile subiectului raportului juridic.
Drepturile persoanelor la care norma se referă sunt stabilite fără posibilitatea unei derogări, norma juridică fiind imperativă cu privire la acordarea sporului de fidelitate.
Plata sporului de fidelitate nu este lăsată de legiuitor la aprecierea instituției, așa cum este cazul salariului de merit.
Dreptul polițistului de a primi sporul de fidelitate a fost suspendat prin art.2 din OUG nr.118/2004.
Acest act normativ a suspendat plata sporului, fără a abroga dreptul, fără a-l înlătura.
Dreptul polițistului de a i se plăti sporul de fidelitate a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată.
Dreptul la sporul de fidelitate nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță printr-un act normativ cu putere de lege, dreptul la sporul de fidelitate, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la sporul de fidelitate să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata sporului de fidelitate
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
OG 38/2003 a produs efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, efecte care mențin pe toată perioada cât este în vigoare.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata sporului de fidelitate.
Această explicație se întemeiază și pe interpretarea semantică și gramaticală a textului.
De altfel, din prevederile art.64 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
Și motivul privind condiționarea plății sporului de fidelitate, de existența fondurilor este neîntemeiat.
Interpretarea art.57 din OG nr.38/2003 nu poate fi făcută în sensul că plata tuturor drepturilor salariale este condiționată de existența fondurilor.
Dacă s-ar admite această teză ar însemna că inclusiv salariul de bază să nu se plătească decât în limita fondurilor.
Ori o astfel de abordare este în afara legii, a Constituției și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, care interzice limitarea folosirii restrângerii drepturilor.
S-ar ajunge la o limitare a unui drept cu caracter civil, care aparține unei activități profesionale, ceea ce ar contraveni legislației naționale analizate mai sus, dar și interpretării art.6 din CEDO.
Eventuala nealocare a resurselor de finanțare a plății drepturilor stabilite prin lege, chiar de către stat, prin legea bugetului anual, constituie neîndeplinirea de către acesta a unei obligații legale.
Așa cum recent s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul îndeplinirii unei obligații legale, "statul nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat în această privință cu unangajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul privat".
Alături de aceste considerente, Curtea mai are în vedere și faptul că plata sporului de fidelitate este prevăzută imperativ, și nu supletiv.
În consecință, având în vedere prevederile art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat, motivele de recurs fiind neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G în nume propriu și pentru STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.748 din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.GC
LF/ 2 ex/26.09.2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Adina Calotă Ponea, Costinel