Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1802/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1802

Ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile declarata de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr.18 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimatul reclamant - și intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a arătat că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr. civilă.

Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr.18/12 ianuarie 2009, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Inspectoratul Județean de Poliție M și Inspectoratul General al Poliției Române.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție M, Inspectoratul Județean de Poliție și IGPR.

Au fost obligați pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție M, și IGPR să plătească reclamantului prima de vacanță aferentă perioadei 01.07.2003 - 31.12.2003, în sumă actualizată cu indicele ratei inflației la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române este neîntemeiată, deoarece reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Inspectoratul Județean de Poliție M, însă Inspectoratul General al Poliției Române este ordonator secundar de credite, iar potrivit OG nr.22/2002, are obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, avându-se în vedere următoarele:

Prescripția extinctivă reprezintă o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului.

În cauză starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat atitudinii acestuia, ci a fost generată de acte, fapte, împrejurări mai presus de voința lui, respectiv de apariția legilor bugetare anuale prin care s-a suspendat succesiv plata primelor de concediu până la 31.12.2006, care au afectat exercițiul liber al drepturilor procesuale ale reclamantului și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune, potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958.

Astfel nu s-a putut reține că acțiunea privind plata primei de concediu pentru anii 2002-2003 nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, fiind prescrisă.

Mai mult prin art. 1 din nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 s-a prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar inclusiv pentru funcționarii publici acordarea primelor de concediu pentru perioada 2001-2006.

Art. 4 alin. 5 din acest act normativ prevede că plata drepturilor prevăzute la art. 1 se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi de către instituțiile la care persoanele respective au fost angajate în perioada respectivă.

Pe fond s-a reținut că reclamantul, la plecarea în concediu de odihnă, avea dreptul să primească în baza art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai avut în vedere instanța de fond că prima de concediu aferentă anilor 2002-2003 nu s-a acordat reclamantului de către pârâți, invocându-se că acest drept nu a existat în anii 2002-2003, ci începând cu anul 2004 când a intrat în vigoare OG 38/2003.

S-a apreciat că exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzută de art.37 alin.2 din OG 38/2003 nu a existat pe perioada pentru care

s-a solicitat acest drept și este și în prezent suspendat, dar această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul lui.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului M, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor.

Pârâtul IJP Maa rătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, se sprijină pe motive străine de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, că actul normativ care a statuat dreptul polițiștilor la acordarea primelor de concediu, OG 38/2003, a intrat în vigoare la data de 01.01.2004 (conform art.60), fără ca anterior acestei date să fi existat prevederi legale care să fi instituit acordarea dreptului solicitat.

Ministerul Administrației și Internelor a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că pentru anii 2002-2003 prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr.138/1999, iar în baza acestor prevederi polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.

Și pârâtul a formulat recurs, invocând de asemenea netemeinicia și nelegalitatea hotărârii primei instanțe,că actul normativ care conferă polițiștilor, funcționari publici cu statut special, dreptul la prima de concediu, respectiv OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a intrat în vigoare abia la 01 ianuarie 2004, reclamantul neputând beneficia în anii 2002 și 2003 de acest drept.

Recursurile sunt fondate, pentru cele ce se vor expune în continuare

Reclamantul are calitatea de polițist în cadrul IJP M, iar prin acțiune a solicitat acordarea primei de concediu de odihnă începând cu 24 august 2002, cerere întemeiată pe prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

A precizat reclamantul în acțiune că prin legea 360/2002 privind statutul polițistului au fost reglementate drepturile polițiștilor și că același act normativ prevedea în art.78 alin.1 că dispozițiile acestuia se completează cu prevederile Legii 188/1999, situație în care în baza art.35 alin.2 din această lege polițiștii au dreptul la prima de concediu.

De asemenea, în acțiune s-a arătat că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999 și că în caz contrar s-ar ajunge la o îngrădire a exercitării dreptului.

Salarizarea polițiștilor a fost reglementată expres și unitar prin OG 38/2003, act normativ care a intrat în vigoare, conform art.60, la 01 ianuarie 2004.

În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediu, polițistul are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Din analiza prevederilor art.60 și art.37 alin.2 din OG 38/2003, Curtea constată că funcționarii publici cu statut special, care se încadrează în categoria polițiștilor, au dreptul să primească primă de concediu începând cu 1 ianuarie 2004.

Pentru perioada anterioară acestei date, sunt aplicabile în materia salarizării polițiștilor prevederile din Legea 138/1999.

Instanța de fond, examinând cererea reclamantului, a apreciat că sunt fondate susținerile acestuia privind aplicabilitatea prevederilor art.35 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public.

Aprecierea s-a întemeiat pe dispozițiile art.78 alin.1, care reglementează completarea Legii 360/2002 cu prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în situația specifică polițistului.

S-a omis însă a se observa reglementarea cuprinsă în alin.2 al aceluiași art.78 din Legea 360/2002, reglementare care conține norma tranzitorie în materia salarizării polițiștilor.

Astfel, textul respectiv dispune că, până la intrarea în vigoare a Legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Față de modul în care este redactat textul citat și de conținutul acestuia, se constată că în materia salarizării polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, ci acelea conținute în Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Legea 138/1999, aplicabilă de la data intrării în vigoare a statutului polițistului, respectiv Legea 360/2002, și până la 01.01.2004, când a intrat în vigoare art.37 alin.2 din OG 38/2003, nu a prevăzut acordarea primei de concediu pentru personalul care intra sub incidența acestei legi.

Având în vedere analiza prevederilor legale aplicabile în materia salarizării polițiștilor, Curtea constată că instanța de fond a acordat drepturi nereglementate, că s-a substituit legiuitorului, deoarece în perioada de până la 01.01.2004 polițiștii nu au avut prevăzut în lege dreptul la prima de concediu.

Referirea din cuprinsul hotărârii la suspendarea prevederilor art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind acordarea primei de concediu de odihnă,este complet lipsită de relevanță în cauză, deoarece în anii 2002-2003 acest text nu era în vigoare și deci nu putea fi suspendat, suspendarea poate să vizeze numai o normă legală existentă, producătoare de efecte juridice, și nu ceea ce nu există.

Suspendarea a intervenit ulterior anului 2004, prin legi speciale, însă obiectul pretențiilor îl constituie prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, perioadă în care textul art.37 nu avea aplicabilitate, pentru motivul că, pe de o parte, în anul 2002 legea nici nu a fost adoptată, iar după data adoptării - ianuarie 2003, chiar în cuprinsul ordonanței, în art.60, s-a indicat data de intrare în vigoare a acesteia, respectiv data de 01 ianuarie 2004.

Curtea arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, deoarece în materia salarizării polițiștilor, în baza art.78 alin.2 din Legea 360/2002, erau aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi reglementate prin Legea 138/1999.

Având în vedere considerentele prezentei hotărâri, Curtea apreciază că motivele de recurs formulate de pârâți sunt întemeiate, așa încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursurile vor fi admise, se va modifica sentința primei instanțe, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr.18 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 2 ex/30.04.2009

Jud.fond;

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1802/2009. Curtea de Apel Craiova