Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 182/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA NR.182

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul domiciliat în Târgoviște, str. - -,.32.A,. A,.8, județ D, cod poștal - împotriva pârâtului MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str. -. -, nr. 2-4, sector 1, cod poștal -.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2009 când a pronunțat următoarea sentință.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ la data de 19 iunie 2009, sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, modificată, după îndeplinirea procedurii plângerii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1, în baza art. 8, alin.1 din aceeași lege,anularea în tot a Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale, repunerea în funcție și primirea sumelor de bani ce i se cuveneau conform postului pe care îl ocupa, începând cu data de 25.05.2009 și până la data pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile, sume actualizate în raport de rata inflației.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 451 emis la data de 23 aprilie 2009 de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale, invocând în esență prevederile art.III alin.l ale nr.OUG37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, pentru Inspecția, s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector șef adjunct - Relații de muncă al Inspectoratului Teritorial d e Muncă D, ocupată în mod legal, prin numire în funcție ca urmare a concursului - dispoziție cuprinsă în art. l din Ordinul nr. 451/23.04.2009 - și totodată, în art. 2 al Ordinului, potrivit prevederilor art.97 lit. c, art.99 alin. l lit. b din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici republicată, cu modificările și completările ulterioare", dispunându-se și că lui ", inspector șef adjunct - inspector de muncă clasa I, grad profesional superior treapta de salarizare 1, în domeniul relațiilor de muncă la Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, îi încetează raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz."

În continuare arată reclamantul că ORDINUL atacat se fondează practic exclusiv pe prevederile modificatoare ale Legii nr.188/1999 aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, Ordonanță care - la art.III alin.l - prevede că "funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acesteia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. "

Mai susține că în speță a respectat condiția prealabilă impusă de prevederile sus citate și prin înscrisul atașat în copie, însoțit de dovada comunicării acestuia cu autoritatea pârâtă, sesizând autoritatea emitentă cu o plângere împotriva actului administrativ, apreciind profund nelegal și netemeinic actul administrativ unilateral individual prin care s-a procedat la eliberarea sa din funcția publică de conducere, înaintând la data de 21 mai 2009 Ministrului Familiei și Protecției Sociale o plângere prealabilă prin care a solicitat anularea ordinului pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, obligație impusă de prevederile art. 106 alin. l din Legea nr.188/1999 raportat la art.7 alin. l din Legea nr.554/2004.

La plângerea prealabilă arată că a primit răspuns la data de 05.06.2009, pe care l-a atașat în copie la dosar, prin care i se comunică că aceasta a rămas fără obiect deoarece începând cu data de 25.05.2009, în temeiul art. III alin 1 din OUG nr. 37/2009, funcția publică de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial d e Muncă Daf ost desființată.

Apreciază reclamantul că acest răspuns nu satisface cerințele sale formulate prin plângerea prealabilă deoarece așa cum a precizat în respectiva plângere în conformitate cu prevederile art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 reducerea unui post se justifică dacă atribuțiile acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile de ocupare a postului respectiv și, că în cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de ia data reorganizării.

Totodată mai arătă că motivarea dată de Guvernul României pentru elaborarea OUG nr. 37/22.04.2009, nu se poate încadra în prevederile art. 115 alin 4 din Constituția României deoarece în funcția publică de conducere pe care a exercitat-o și-a îndeplinit în mod eficient atribuțiile, evaluările și calificativele obținute de la data numirii în funcție și până la data de 25.05.2009 fiind de "foarte bun", iar colectivul coordonat a obținut rezultate foarte bune, așa încât nu se poate vorbi de lipsă de profesionalism.

Solicită instanței de judecată să analizeze temeinicia argumentelor mai sus invocate și cele pe care le va formula în continuare pentru susținerea cererii de anulare în tot a ordinului nr. 451/23.04.2009:

În primul rând art. III alin 1 din OUG nr. 37/22.04.2009, contravine
principiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999,
republicată, privind Statutul Funcționarilor publici, mai ales în ceea ce
privește: legalitatea, imparțialitatea și obiectivitatea; eficiența și eficacitate;
stabilitatea în exercitarea funcției publice.

Totodată art. III, alin.1 contravine și prevederilor art. 27 din Legea nr. 188/1999 care stipulează că: Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de
sex, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă
asemenea natură.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că, Ordinul nr. 451/23.04.2009 și în același timp OUG nr. 37/2009 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. 6 din Constituția României, fiind de natură a afecta în modul cel mai grav cu putință drepturi, libertăți și îndatoriri prevăzute de Constituție.

Față de cele de mai sus, solicită a se pronunța o hotărâre prin care să se dispună anularea în tot Ordinul nr. 451/23.04.2009 al Ministrului, Familiei și Protecției Sociale, repunerea pe funcția deținută până la data de 25.05.2009 și să obligarea instituției la plata drepturilor salariate ce i se cuveneau potrivit funcției deținute până la data pronunțării, sumele ce i se cuvin indexate în raport de rata inflației.

În drept, se invocă prevederile din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale codului d e procedură civilă.

În dovedirea acțiunii se solicită proba cu înscrisuri, anexându-se următoarele: Ordinul nr. 451/23.04.2009; Plângerea prealabilă; Răspunsul primit la plângerea prealabilă; Fișa postului nr. 50; Fișa postului nr. 733; Raport de evaluare din 28.01.2009; raport de evaluare din 21.05.2009; Carte de identitate.

În temeiul dispozițiilor art. 115.pr.civ. pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Față de solicitările reclamantului, învederează instanței să constate că, prin cererea sa domnul Inspector Adj a solicitat anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul muncii, familiei și protecției sociale (ale cărui efecte se produc din data de 25.05.2009), mutarea definitivă în funcția publică de execuție vacantă de inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior - Compartimentul Control Relații de Muncă din cadrul ITM

Față de solicitarea acestuia prin Ordinul Ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 787/22.05.2009, a fost modificat raportul de serviciu al domnul inspector Adjunct - Inspector de muncă, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de inspector, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1.

Din cele arătate mai sus, se observă că acțiunea reclamantului prin care solicită suspendarea și anularea Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de ministrului muncii, familiei și protecției sociale a rămas fără obiect.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind anularea Ordinului ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 451/23.04.2009, învederează instanței următoarele:

Potrivit art. III alin. 1 din OUG nr. 37/22.04.2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, funcțiile publice, "funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestora se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă".

La expirarea termenului menționat mai sus serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți în limita numărului de posturi care se desființează.

Aceste funcții se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv, pe o perioadă de maximum 4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile și obligațiile părților precum și condițiile de încetare și reziliere a acestuia.

Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă titularului vechime în muncă și în specialitate.

La aliniatul 11 al art. III din același act normativ, se prevede că, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. 1 li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv, a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, în Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare".

Potrivit art. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordonanța de urgență intră în vigoare la data publicării, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o altă dată.

Față de aceste prevederi legale, imperative, a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 451/23.04.2009, prin care funcția publică de conducere de Inspector Adjunct al Inspectoratului Teritorial d e Muncă D se desființează.

De asemenea, prin același ordin în conformitate cu prevederile art. 97 lit. c și art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domnului - Inspector Adjunct - Inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la ITM S, îi încetează raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25.05.2009. Având în vedere că, acestor funcționari publici care sunt eliberați din funcția publică de conducere li se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prevăzute în Legea nr. 188/1999, în temeiul prevederilor art. 99 alin. 3 din acest act normativ, reclamantului i s-a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice. Solicită să se constate că, prin Ordinul nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, au fost executate prevederile prevăzute imperativ în OUG nr. 37/2009.

De asemenea precizează că, prin cererea sa reclamantul a solicitat anterior intrării, în vigoare a Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul muncii, familiei și protecției sociale (ale cărui efecte se produc din data de 25.05.2009), mutarea definitivă în funcția publică de execuție vacantă de inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior - Compartimentul Control Relații de Muncă din cadrul ITM

Față de solicitarea reclamantului prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 787/22.05.2009, a fost modificat raportul de serviciu al reclamantului - Inspector de muncă, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de inspector, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1.

Această situație a fost constatată și de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin Sentința nr. 120/19.06.2009 pronunțată în Dosarul nr- (anexată).

Față de solicitarea reclamantului privind anularea Ordinul nr. 451/23.04.2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale având în vedere cele arătate mai sus urmează a fi respinsă ca nefondată.

În combaterea acțiunii anexează următoarele înscrisuri: Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 451/23.04.2009; cererea reclamantului formulată în data de 30.04.2009 adresată conducerii ministerului muncii prin care solicită trecerea pe o funcție publică de execuție; Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr.787/22.05.2009 prin care în temeiul cererii domnului a fost trecut pe funcție de execuție; sentința nr. 120/19.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Comercială și de Contencios în dosarul nr-.

Analizând acțiunea reclamantului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Prin Ordinul nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale, s-a dispus, conform prevederilor art. III alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, că funcția de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial d e Muncă D, se desființează.

Prin același ordin se arată că, în conformitate cu prevederile art.97 lit. c, art.99 alin. l lit. b din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantului, inspector șef adjunct - inspector de muncă clasa I, grad profesional superior treapta de salarizare 1, în domeniul relațiilor de muncă la Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, îi încetează raportul de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz, respectiv la data de 25.05.2009 (fila 6). Pentru pronunțarea acestui ordin au fost avute în vedere următoarele acte normative: Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici; Legea 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției M uncii; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității publice; nr.HG 767/1999 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției; nr.HG 11/2009 privind organizarea și funcționarea ministerului muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ordinul ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 634/26.08.2005, privind numirea domnului în funcția publică de conducere de inspector șef - adjunct inspector de muncă la Inspectoratul de Muncă Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestație arătând că art. III alin. 1 din OUG nr. 137/22.04.2009 contravine în primul rând principiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188/8.12.1999, republicată, privind Statutul Funcționarilor publici, mai ales în ceea ce privește: legalitatea, imparțialitatea și obiectivitatea; eficienta și eficacitatea; stabilitatea în exercitarea funcției publice.

S-a mai invocat de reclamant și încălcarea prevederilor art. 27 alin. 2 din legea nr. 188/1999 care stipulează că:"este interzisă orice discriminare între funcționarii publici: pe criterii politice, de aparență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură (filele 7 și 8).

Prin adresa nr. 61/2.06.2009 ministerului muncii, Familiei și Protecției Sociale - Comisia pentru Soluționarea plângerilor prealabile, i-a comunicat reclamantului că plângerea prealabilă a rămas fără obiect, deoarece începând cu data de 25.05.2009, în temeiul art. III alin. 1 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, funcția publică de inspector șef adjunct al ITM Daf ost desființată. Pe cale de consecință, începând cu data de 25.05.2009, a încetat raportul de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere (fila 9).

MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale i-a comunicat reclamantului, cu adresa nr. 5896/14.05.2009, funcțiile publice vacante din cadrul Inspectoratului Teritorial d e muncă al județului D, corespunzătoare pregătirii sale profesionale și vechimii în specialitatea studiilor absolvite. (fila 50).

Față de această comunicare, recurentul formulează o opțiune, iar prin ordinul nr. 787/22.05.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, familiei și Protecției Sociale, începând cu data de 22.05.2009, în conformitate cu prevederile art. 87 alin. 2 lit. d și art. 91 alin. 2, lit. c din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se modifică raportul de serviciu al domnului, inspector șef adjunct - inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, în domeniul relațiilor de muncă al ITM D, prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare I la Compartimentul Control Relații de Muncă din cadrul inspectoratului cu un salariu de bază lunar de 1920 lei, la care se adaugă sporul pentru vechime în muncă în procent de 25% (filele 51 și 52).

Pe parcursul desfășurării activității sale în funcția publică de inspector șef adjunct - inspector de muncă clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 1 în domeniul relațiilor de muncă la ITM D, reclamantul a fost evaluat și a primit calificativul "foarte " (filele 54-56).

Potrivit dispozițiilor art. III alin. 1-4 din OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice: "Funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestora se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă.

Funcțiile publice cu statut special, altele decât cele stabilite în cadrul serviciilor publice deconcentrate prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență și funcțiile publice de prefect și subprefect se exceptează de la prevederile alin.(1).

La expirarea termenului prevăzut la prevederile alin.(1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți în limita numărului de posturi care se desființează.

Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin.(3) sunt numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art. IV din prezenta ordonanță de urgență."

Prin dispozițiile menționate mai sus au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind crate în locul acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestora, măsură ce poate părea discriminatorie față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999 care stipulează că: Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, de orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.

Pe de altă parte, în ședința din data de 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art. 146 lit. a din Constituție, asupra obiecției de neconstituționalitate a legii de adoptare a Ordonanței de urgență a guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. În urma deliberării, Curtea Constituțională a constat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin.6 din Legea fundamentală.

Ordinul nr. 451/23.04.2009 emis de Ministrul, Familiei și Protecției Sociale, a fost emis în baza prevederilor art. III alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, și nu cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ.

Or, motivarea constituie una dintre condițiile de legalitate și validitate a actului administrativ și reprezintă o garanție împotriva arbitrariului și excesului de putere al autorităților administrației publice, fiind impusă mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale. Sunt nelegale și se sancționează cu anularea actele administrative prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale (Decizia nr. 2732 din 27 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Cum în prezenta cauză singura motivare a actului administrativ este Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 la adoptarea căreia au fost încălcate normele privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin.6 din Legea fundamentală, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, Curtea constată că actul administrativ este nelegal.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea va admite acțiunea, va dispune anularea Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale, va dispune repunerea reclamantului în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale aferente și cuvenite, începând cu data de 25.04.2009 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume actualizate în raport de rata inflației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în Târgoviște, str. - -,.32.A,. A,.8, județ D, cod poștal - împotriva pârâtului MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în B, str. -. -, nr. 2-4, sector 1, cod poștal - și în consecință:

Dispune anularea Ordinului nr. 451/23.04.2009 emis de MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale.

Dispune repunerea reclamantului în funcția deținută anterior cu plata drepturilor salariale aferente și cuvenite, începând cu data de 25.04.2009 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume actualizate în raport de rata inflației.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. DF/CMF

4 ex./5.11.2009

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 182/2009. Curtea de Apel Ploiesti