Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1829/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1829

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Galan Marius

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 1227 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr- din 25.05.2009 reclamanta în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Finanțelor a solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază retroactiv începând cu data de 01.01.2004 până la 1 martie 2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.

Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c) si d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.

Se mai arată de către reclamantă că din interpretarea sistematică și logică a acestor texte rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare i se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate. Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv codul muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Consideră că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada solicitată, motivat de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Pe fondul cauzei solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Se mai arată că având în vedere că funcționarii publici au statut legal și nu unul contractual, salarizarea acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare.

În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004.

Prin sentința nr. 1227 din 18 iunie 2009 Tribunalul Suceava a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S ca nefondată, a admis acțiunea, obligând pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice S să acorde reclamantei, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, proporțional cu timpul lucrat sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective pentru perioada 01.01.2004-01.03.2005.

Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Aplicarea prevederilor art. 31 din legea nr. 188/1999 a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din OUG nr. 92/2004, aprobată prin Legea nr.76/2005 și ale art. 48 din OG nr. 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 22 mai 2004-31 decembrie 2006.

Potrivit art. 15 alin. 1 din decretul nr. 167/1958, după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.

Dat fiind faptul că durata cauzei de suspendare nu intră în calcului termenului de prescripție, instanța a apreciat că acțiunea a fost formulată cu respectarea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului.

Pe fondul cauzei sa reținut că potrivit art.40 alin.2 lit.c) din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c) și d) din actul normativ citat.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții.

În dezvoltarea motivelor de recurs DGFP Saa rătat că acordarea suplimentelor solicitate a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, că cererea de acordare a suplimentelor solicitat este neîntemeiată și prin prisma prevederilor Constituției României potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege și tot legiuitorul are posibilitatea de a suspenda acordarea acestor măsuri pentru o anumită durată determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor. De asemenea, în completarea art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a stabilit prin art. 31 alin. 3 din același act normativ căsalarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Din interpretarea cumulativă a acestor două texte normative rezultă că cele două componente solicitate de reclamant urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. În condițiile în care această lege nu a fost adoptată până acum de către legiuitorul român, funcționarilor publici le sunt aplicabile în acest moment prevederile nr.OG 6/2007.

Ministerul Finanțelor Publice B, în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat faptul că în prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță, iar din acest punct de vedere, soluția care urmează a fi pronunțată trebuia să aibă în vedere faptul că:

- acest drept de creanță nu există și, pe cale de consecință nu se poate spune că a fost îngrădit;

- în cauză dreptul de creanță nu este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, dacă instanța constată că dreptul există, pentru a se adresa instanței, reclamanta este obligată să facă dovada faptului că este titularul unui drept de creanță - creanță certă, lichidă și exigibilă.

A mai arătat că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale menționate să fie reglementată ulterior prin legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. În atare situație, reclamantul este în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată o creanță al cărei cuantum nu este stabilit prin lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.

În fine, s-a mai arătat că în lipsa unui act legislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două sporuri solicitate de reclamant, instanțele de judecată nu au competența de a determina ele întinderea acestor sporuri salariale întrucât s-ar substitui Administrației, ipoteză în care se încalcă principiul fundamental de drept al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs urtea constată întemeiat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice pe care îl va admite pentru următoarele motive:

legitimare procesuală pasivă în litigiile având ca obiect plata de drepturi salariale către funcționarii publici, autoritatea publică ce a emis actul de numire în funcție a reclamantei, act în baza căruia a luat naștere raportul de serviciu cu drepturile și obligațiile aferente.

Autoritatea publică centrală căreia îi este subordonată ierarhic instituția angajatoare nu are calitate procesuală pasivă, deoarece raportul juridic de serviciu dedus judecății are ca părți în speță doar reclamanta și Direcția Generală a Finanțelor Publice

În calitate de ordonator de credite, Ministerului Finanțelor Publice îi incumbă obligația, conform art. 21 alin. 2 din Legea nr.500/2002, de a repartiza creditele bugetare aprobate.

Ca urmare, nu poate fi obligat acest pârât la plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă, astfel încât, în baza art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de acesta și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva MFP pentru lipsa calității procesuale pasive.

În ce privește recursul DGFP S acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Așa cum de altfel pârâții recurenți admit, reclamanta nu a primit aceste sporuri salariale.

De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin acțiune.

Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.

Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.

Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.

sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.

Nu poate fi reținută critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, atâta timp cât cele două suplimente sunt expres prevăzute la art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/99.

Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și nici Curtea nu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.

Ca urmare, cum criticile formulate sunt neîntemeiate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-.

Modifică în parte sentința nr. 1227/2009 în sensul că:

Respinge acțiunea formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge ca nefondat recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în municipiul S,-, județul S împotriva sentinței nr. 1227 din 18 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/02.11.2009.

jud. fond.

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Sas Remus, Galan Marius

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1829/2009. Curtea de Apel Suceava