Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1837/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1837
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat reclamantul SINDICATUL LIBER DGFP C împotriva Sentinței civile nr. 347/13.02.2009, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă dl., în calitate de reprezentant al recurentului - Președinte al Sindicatului.
Calea de atac formulată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care, se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 28.04.2009 intimații au înregistrat cerere de suspendare a judecării litigiului precum și întâmpinare, prin care solicită recursului ca nefondat.
Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentantul recurentului, care față de cererea de suspendare a judecării litigiului în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 pr. civilă, relevă instanței că nu se opune admiterii acesteia. Depune o copie a recursului în interesul legii promovat de către Procurorul general privind interpretarea dispozițiilor art. 31 alin.1 lit.c,d din Legea nr.188/1999, imprimat de pe site-ul instanței precum și demersul efectuat de către F în acest sens.
Instanța, față de acest demers inițiat de către Procurorul general, solicită părții litigante să precizeze dacă cunoaște sau dacă este în posesia unui termen sau a unui număr de dosar sub care fost înregistrat recursul în interesul legii.
Reprezentantul recurentului arată că a reușit doar să listeze acest recurs, însă are convingerea că acesta a fost înregistrat.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. 1.pr. civilă ca fiind nedovedită, reținând totodată că nu s-a făcut dovada înregistrării efective a acestei sesizări pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la acest termen de judecată. Astfel că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri, întemeiate pe dispozițiile art.244 alin.1 pr. civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închisă faza probatorie și din oficiu, invocă excepția prematurității promovării cererii de către reclamanți, în raport de împrejurarea că textele legale nu cuantifică suplimentele solicitate prin prezenta acțiune.
Reprezentantul recurentului relevă că în privința modului în care ar trebui cuantificate aceste sporuri aplicabil în speță este aplicarea principiului analogiei, prin raportare la sporul de vechime, al cărui cuantum este de 25 %.
totodată că înțelege să-și susțină demersul așa cum a fost promovat, existând în țară situații cum este cea de la B, B, D în care colegilor săi le-a fost aplicat procentul de 25 % aferent sporului de vechime. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.347 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber DGFP C, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. C și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus, printre altele, din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.(3) din același act normativ, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare nu a fost încă adoptată, funcționarii publici fiind salarizați în baza actelor normative emise anula care stabileau salariile acestora.
Analizând dispozițiile legale invocate de reclamant, tribunalul a constatat că acestea au prevăzut generic sporurile solicitate, fără însă a le cuantifica în vreun fel. Or, pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Sindicatul Liber DGFP C, prin care a criticat soluția în sensul că aceasta este de natură să creeze discriminări vădite în raport de alți funcționari publici din țară, cărora le-au fost admise acțiuni similare și cărora li s-au acordat aceste drepturi salariale. S-a mai subliniat că, cele două sporuri salariale sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 lit. c și d din Legea nr. 181/1999 și că suspendarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale. Mai mult decât atât, s-a arătat că, în prezent, normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale solicitate, s-a subliniat că acesta este de 25 %, întrucât atât timp cât legiuitorul nu a înțeles să prevadă un alt cuantum al acestor stimulente, în mod corect instanțele de judecată sesizate cu acțiuni similare au acordat cuantumul general de 25 %.
S-a mai susținut că acest cuantum de 25 % se impune a fi acordat și pentru considerente care țin de egalitatea în fața autorităților publice și de discriminare, atât timp cât o parte din funcționarii publici din țară au câștigat irevocabil dreptul la aceste suplimente în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C au solicitat respingerea recursului pentru motivele arătate în întămpinare.
Trecând la soluționarea recursului dedus judecății, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Drepturile salariale solicitate au fost stabilite prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea coruptiei, act normativ prin care au fost modificate și dispozițiile Legii nr. 188/1999, modificare publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.2003.
Prin nr.OUG 92/2005, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.091 din 23.11.2004, cele două drepturi salariale prevăzute la acea dată de art. 29 din Legea nr. 188/1999, în forma și numerotarea în vigoare la data menționată anterior, au fost suspendate (art. 44).
În considerarea disp. art. 53 din Constituția României, suspendarea drepturilor salariale menționate anterior nu poate opera în privința efectelor pe care dispozițiile legale ce le conțin le pot produce. "art. 53:Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrânsnumai prin legeși numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Suspendare nejustificată a dreptului determină o restrângere nejustificată a exercițiului dreptului și implicit privarea nejustificată a titularului dreptului de posibilitatea exercitării acestuia.
În speță, suspendarea realizată prin nr.OUG 92/2004 nu își poate produce efectele.
Suspendarea dreptului salarial se putea realiza numai prin lege, ceea ce nu s-a realizat în această situație, suspendarea fiind dispusă printr-o ordonanță de urgentă, act normativ inferior legii, conf. art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Prin acte normative ulterioare Guvernul a perpetuat starea de inactivitate a acelor dispoziții legale, fapt ce a împiedicat nejustificat acordarea acelor drepturi salariale persoanelor îndreptățite, până în prezent.
Referitor la procentul propriu-zis solicitat a fi acordat de către reclamanți, Curtea constată că nu există vreo dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins.
Acordarea procentului de 25 % prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens sau ca urmare a faptului că pârâtele nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității.
Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicare principiului menționat anterior.
Pentru a fi posibilă acordarea celor două suplimente, este necesar, în primul rând, să fie posibilă cuantificarea acestora ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 al.1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care, așa cum a reținut și instanța de fond, revine legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
De altfel, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Nefiind reglementată modalitatea de cuantificare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), dreptul reclamanților este un drept virtual.
acestora de către instanță, prin analogie, respectiv prin raportare la diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008.
Din perspectiva celor mai sus expuse, acțiunea reclamantului apare ca fiind prematur introdusă.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbis, că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține, ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Având în vedere cele mai sus expuse, în conformitate cu art. 312 al.1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul că va respinge, ca prematură, acțiunea formulată de reclamanți.
Se apreciază că prin soluția pronunțată, Curtea a dat valoare principiului "non reformatio in pejus", consacrat de dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, în condițiile în care, prin admiterea recursului și respingerea acțiunii ca prematură, nu s-a creat reclamantului o situație mai grea în propria cale da atac, prin prisma faptului că, în eventualitatea cuantificării ulterioare printr-o normă legală a suplimentelor solicitate, puterea de lucru judecat nu subzistă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER DGFP C împotriva sentinței civile nr.347 din 13.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ca prematură.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.DG/MB
28.05.09/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș
