Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1839/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1839
Ședința publică din data de 20 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Griga
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B N, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva Sentinței civile nr.58/CA/17.02.2009, pronunțate de Tribunalul Bistrița N, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect anulare act control taxe și impozite -restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care, se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 27.04.2009, intimatul a înregistrat întâmpinare, însoțită de înscrisuri, prin care se solicită respingerea recursurilor promovate ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Instanța, față de insuficienta timbrare a acțiunii de fond urmează a face aplicarea dispozițiilor art.20 al.5 din Legea nr.146/1997 și a dispune darea în debit a reclamantului cu suma de 3 lei - reprezentând taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, datorate pentru judecata la fond.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.58 din 17.02.2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul, împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI.
S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale nr. 35928/15.12.2008 și 36952/23.12.2008 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Baf ost obligată să restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare în sumă de 5.426 lei conform chitanței - nr. - din 28.11.2007.
Pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamantului suma de 40,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că " cele două adrese de răspuns a căror anulare se solicită de reclamant, nu au calitatea de acte administrativ-fiscale în sensul în care acestea sunt definite de dispozițiile art. 41 din nr.OG 92/2003 modificată, deoarece prin aceste adrese nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale ci numai i se aduce la cunoștință reclamantului punctul de vedere al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B-N referitor la caracterul legal al taxei de primă înmatriculare, respectiv la natura juridică a primei adrese de răspuns.
Referitor la al doilea capăt de cerere tribunalul a constatat că a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 2141- 2143din Codul fiscal și pct. 311- 312din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța a constatat că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea a fost admisă astfel cum s-a formulat.
În considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat că prin taxa impusă s-a încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Cât privește cererea de respingere a acțiunii sau de admitere a acesteia în parte pentru diferența dintre taxa de înmatriculare și cea de poluare, după cum solicită pârâta DGFP B-N, tribunalul le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele motive: tribunalul a constatat că taxa prevăzute de art. 2141- 2143din Codul fiscal este o taxă ce s-a stabilit a fi nelegală, prin aceea că încalcă normele de justiție europene; pe de altă parte, taxa instituită de nr.OUG 50/2008, taxă de mediu este o altă taxă, diferită de taxa de primă înmatriculare, ce are alt caracter și care se achită în baza dispozițiilor din ordonanța menționată; În plus, dispozițiile din nr.OUG 50/2008 nu pot retroactiva, ele aplicându-se numai pentru viitor, adică pentru taxele plătite cu titlu de taxe de mediu, noua lege fiind inaplicabilă situațiilor juridice intervenite anterior intrării ei în vigoare. Principiul neretroactivității legii este esențial în materia stabilității drepturilor și este consacrat constituțional (art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală), precum și în art. 1 din Codul civil. Caracterul nelegal al taxei de primă înmatriculare și faptul că aceasta a fost achitată impun admiterea acțiunii, nefiind de conceput ca o taxă nelegal stabilită să producă efecte, fie chiar și prin compensarea cu o taxă legală instituită ulterior.
Pe de altă parte, soluția de restituire a diferenței dintre cele două taxe prevăzută de art. 11 din OUG50/2008 este o rezolvare administrativă a problemei ivite, iar această rezolvare nu se impune ca modalitate de rezolvare a prezentei cauze, deoarece diferența care se restituie în baza textului menționat se face în baza legii și nu a hotărârii judecătorești. În aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit în instanță că reclamantul ar fi refuzat plata taxei de mediu, pentru ca acest refuz să stea la baza unei eventual compensări a datoriilor. Taxa de mediu poate fi încasată oricând atât timp cât autoturismul este în stare de funcționare și circulă pe drumurile publice, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se face compensarea între o datorie certă și actuală cu una incertă și neactuală. Taxa prevăzută de art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal a constituit o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculelor, pe când taxa de mediu instituită prin nr.OUG 50/2008 nu poate avea acest caracter."
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, prin care au criticat hotărârea, atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că prima instanță trebuia să suspende judecarea cauzei, și în conformitate cu art. 234 TCE să adreseze o întrebare prealabilă Curții Europene de Justiție, privind interpretarea art. 90 TCE.
De asemenea, s-a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către C, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.
S-a mai arătat că instanța de fond soluționat în mod greșit cauza, raportat la faptul că dispozițiile art.214 și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul Comunității Europene care prevede că "nici un stat membru nu poate impune direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
S-a mai susținut că, suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.
De asemenea, recurenta a invocat și dispozițiile art.14 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare, beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
Trecând la soluționarea recursurilor, Curtea a avut în vedere următoarele:
Referitor la acțiunea prealabilă, se reține că aceasta are atât funcția de a asigura respectarea unității dreptului comunitar cât și de a asigura protecția drepturilor resortisanților comunitari, persoane fizice și persoane juridice.
Potrivit art.234 (177) al. 2 Din, fiecare instanță națională poate introduce o acțiune comunitară în fața, când clarificarea problemei ridicate este necesară la tranșarea unui litigiu real aflat în fața sa.
Potrivit al. 3 al aceluiași articol, sunt obligate să depună o asemenea acțiune, numai instanțele care judecă în ultimă instanță.
Dar și în ceea ce privește instanțele de ultim grad, prin jurisprudența sa, a precizat că obligația de a sesiza Curtea nu subzistă în cazul în care chestiunea ridicată nu este relevantă, în situația în care Curtea a pronunțat o hotărâre preliminară într-o cauză analogă(teoria actului clarificat), respectiv atunci când judecătorul constată că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu așa o evidență, încât nu lasă loc nici unei îndoieli rezonabile.
Or, după cum se poate remarca, Tribunalul Bistrița N nu întrunește cerințele necesare pentru a exista obligativitatea în sarcina acesteia de a sesiza Curtea, nefiind o instanță de ultim grad în ceea ce privește cauza dedusă judecății.
De altfel, și în măsura în care aceasta era considerată o instanță de ultim grad, obligația de a sesiza nu subzista, prin prisma faptului că este incidentă teoria actului clarificat(cauza Cilfit), în sensul că, Curtea a pronunțat o hotărâre preliminară într-o cauză analogă - cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05și.
Referitor la fondul cauzei, se reține că, onform chitanței seria - nr. - din 28.11.2007, eliberată de Trezoreria B, reclamantul a achitat suma de 5.426,00 lei, reprezentând taxă pentru înmatriculare.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ, în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace indicate de către pârâta recurentă, și despre care se susține că reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes, să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente, să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente, de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei, rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
În condițiile în care reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei asemenea excepții se vădește a fi legală.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantul este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat, s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă nu numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne, în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar, pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
În ceea ce privește nr.OUG 50/2008, se reține că potrivit art. 11 s-a statuat că "sumarezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008."
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile pârâtelor sunt nefondate și conform art.312 al.1 Cod de procedură civilă, urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele B și DGFP BNî mpotriva sentinței civile nr.58/CA din 17.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Dă în debit reclamantul cu suma de 3 lei, taxă judiciară de timbru și 0,3, timbru judiciar, datorate pentru judecarea în fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.DG/MB
28.05.09/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș
