Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 185/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 185
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care, Curtea a constatat cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic, pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, solicită respingerea acțiunii conform motivelor din întâmpinare.
CURTEA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta a chemat în judecată pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază, pentru perioada 14.02.2006 - 01.01.2007.
Reclamanta a mai solicitat ca sumele acordare să fie actualizate cu indicele de inflație precum și înscrierea în carnetul de muncă a acestor drepturi.
În motivarea acțiunii a arătat că în perioada menționată a avut calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei
S-a mai arătat că Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției introducând elemente noi în ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel art.29 din Legea nr. 188/1999 inițială devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul ca:
"Art. 29. - (1) Pentru activitatea desfasurata functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului."
A arătat că până în prezent nu a beneficiat de aceste elemente care compun salariul unui funcționar public, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate succesiv, și anume: pentru anul 2005 prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
A precizat că pentru anii 2007 si 2008 această suspendare nu a mai fost menținută și cu toate acestea, în mod nelegal, nu le-au fost achitate cele două componente ale salariului funcționarului public.
Mai mult prin dispozițiile art.37 alin 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, astfel:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renuntare efectuata cu incalcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta."
În temeiul dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Astfel, aceasta suspendare contravine și dispozițiilor art. 18, art.38 și art.39 alin 1 lit.d din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
A mai arătat că, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertaților Fundamentale: "Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ".
A considerat că îi sunt aplicabile prevederile acestui protocol, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art.l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.
A susținut că normele legale de suspendare contravin prevederilor art.53 din Constituția României care stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.
In drept și- întemeiat acțiunea pe dispozitiile art.29 (art.31) din Lege nr. 188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional La Conventia Pentru Apararea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale.
A depus la dosar practica judiciară unitară în spețe similare, hotărâri definitive și irevocabile și copia carnetului de muncă.
Pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamantei privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța reține că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a J( soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
În raport de aspectele analizate, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în D Tr.S,-, Județul M, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în B,--22, Sector 4.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2009.
Președinte, |
Grefier, |
Red.jud.
/ 4 ex/22.06.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie
