Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1899/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 1899

Ședința publică de la 05.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

JUDECĂTOR 2: Severin Daniel S -

JUDECĂTOR 3: Radu

GREFIER: - -

...

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1310, pronunțată în dosarul nr. 8316/3/CA/2009 de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul părților pe recurs.

Intimatul personal, solicită respingerea recursului formulat de către recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B și menținerea sentinței instanței de fond, în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.

Curtea, în temeiul art. 150.Pr.Civ. declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1310 din 01.04.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI B și obligat pârâta către reclamant la plata suplimentului postului în cuantum de 25% și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2004 - 15.08.2005, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prima instanță a reținut că suplimentul postului și suplimentul privind treapta de salarizare sunt reglementate de disp. art. 29 lit. c) și d), respectiv, art. 31 lit. c) și d) în formularea actuală din Legea nr. 188/1999. aceste dispoziții au fost suspendate până la data de 01.01.2007, iar ulterior acestei date suspendarea nu încetat și dispozițiile legale respective nu au fost abrogate.

Nereglementarea unor norme prin care să se cuantifice aceste drepturi este imputabilă statului, legiuitorul menținând o stare de incertitudine cu privire la drepturile reclamantului.

Instanța consideră că acest drept poate fi considerat un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și reclamantul are speranță legitimă întărită de legiuitor care nu a abrogat niciodată aceste drepturi.

În opinia instanței, echivalentul acestei speranțe legitime îl reprezintă cuantum de 25% din salariu pentru fiecare dintre cele două sporuri.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata.

În motivarea recursului se arătat că neacordarea sporurilor s-a făcut întrucât dispozițiile legale aplicabile au fost suspendate.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele motive de ordine publică.

Prima instanță reținut în mod corect că există o reglementare care prefigurează acordarea două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

În lipsa unei detalieri a modului de calcul acestor sporuri prin acte normative subsecvente nu se poate considera că reclamantul ar fi avut un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul reclamantului nefiind suficient conturat pentru a se putea spune că acesta ar fi avut vreodată în mod concret un astfel de drept. Stabilirea unui cuantum egal cu 25% din salariu pentru fiecare spor este un arbitrariu și nu ia în considerare faptul că așa cum rezultă din chiar denumirea acestor sporuri, acestea trebuie acordate în raport cu postul deținut și cu treapta de salarizare aferentă fiecărui funcționar în parte.

Stabilind un astfel de procent, instanța încalcă competența puterii legislative, hotărârea devenind un act de legiferare, fapt contrar principiului separației puterilor în stat.

Față de aceste considerente, Curtea va admite recursul și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 1310, pronunțată în dosarul nr. 8316/3/CA/2009 de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul.

Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S

GREFIER

-

Red.DS

Tehnored. CB/2 ex.

27.10.2009

Tribunalul București - 9

Judecător fond:

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1899/2009. Curtea de Apel Bucuresti