Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 196/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 196/CA/2008
Ședința publică de la 18 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva încheierii civile din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul ales al reclamantului-recurent, avocat, reprezentantul pârâtului-intimat consilier juridic, lipsă fiind reclamantul-recurent.
Față de absența motivată a doamnei judecător din completul de recursuri, potrivit procesului verbal de absență întocmit la data de 18.02.2008, în conformitate cu art.98 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de taxa de timbru conform prevederilor art.15 lit.a din Legea 146/1997.
Reprezentantul pârâtului-intimat depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare mandatarului ales al reclamantului-recurent.
Mandatarul reclamantului-recurent și reprezentantul pârâtului-intimate arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent solicită admiterea recursului, modificarea încheierii pronunțate la data de 13.12.2007. Fără cheltuieli de judecată. În dosarul nr.3662/107/207 a invocat excepția de neconstituționalitate a articolului 86, paragraful 9 din Ordonanța de Guvern nr.73/1999, apreciind că abrogarea dispozițiilor art.10 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare printr-o ordonanță a Guvernului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 115(1) din Constituția României, întrucât o lege organică nu poate fi modificată printr-o ordonanță de guvern.
Reprezentantul pârâtului-intimat solicită respingerea recursului declarat împotriva încheierii civile. Fără cheltuieli de judecată. Trebuie avut în vedere că textul de lege reglementat de art.86 pct.9 din OG nr.73/1999 privind impozitul pe venit a fost abrogat prin OG 7/2001 și respins prin Legea nr.206/2002. În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.55/2007 a admis recursul în interesul legii.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin încheierea ședinței publice din 15 ianuarie 2008 Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Albaa respins cererea reclamantului pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.86 pct.9 din OG 73/1999. În motivarea sa instanța a apreciat că excepția invocată este inadmisibilă,față de prevederile art. 29 din 47/1992, deoarece se referă la un text de lege abrogat. Prin decizia nr. 55/2007 pronunțată în recursul în interesul legii, instanța supremă a stabilit că abrogarea art.10 din 80/1995 are caracter definitiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale. Prin motivele de recurs se arată că abrogarea dispozițiilor art.10 din lege este contrară art. 115 al. 1 din Constituție, întrucât o lege organică nu poate fi modificată printr-o ordonanță de guvern. În drept s-au invocat prevederile art. 299 din Codul d e procedură civilă.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, deoarece excepția invocată este inadmisibilă.
Curtea, analizând încheierea pronunțată sub aspectul recursului declarat, constată următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea impozitului reținut nelegal pentru perioada octombrie 2004-mai 2007, potrivit art. 10 din 80/1995. Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.86 pct.9 din OG nr. 73/1999 cu motivarea că abrogarea art. 10 din 80/1995 contravine dispozițiilor art. 115 al.1 din Constituție. deoarece o lege organică nu poate fi modificată printr-o ordonanță de guvern.
Dar, Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 in forma actualizată pana la data de 8 aprilie 2007 prevede ca art.10 a fost abrogat de <LLNK 11999 73130 302 86 47>art. 86 din ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999.
<LLNK 11999 73130 301 0 35>ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 fost abrogată de <LLNK 12001 7130 301 0 33>ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001.
<LLNK 11999 73130 301 0 35>ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 fost respinsă de <LLNK 12002 206 10 201 0 33>LEGEA nr. 206 din 19 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 24 aprilie 2002.
<LLNK 12001 7130 301 0 33>ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 fost abrogată de <LLNK 12003 571 10 201 0 35>LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
Potrivit art. 29 din 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fata instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanță în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Față de abrogarea expresă a OG nr. 73/1999, în mod temeinic și legal a apreciat prima instanță că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, existând posibilitatea oferită de lege de a cerceta admisibilitatea excepției de neconstituționalitate sub acest aspect.
În consecință, Curtea apreciază că recursul reclamantului este nefondat și în consecință va fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii civile din 15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.GC
Dact./ex.2/07 03 2008
Jud.fond.,
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Iosif Morcan