Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 198/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 198/CA
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Iulia I - -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții:, -, toți cu domiciliul procedural ales în I,-, bloc 570,.C,.15, județul I, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ I, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 62/CA/23.01.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul, în nume propriu și în calitate de procurator al celorlalți recurenți și inspector șef, pentru intimatul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă
Procedura legal îndeplinită, recurs în termen, scutit de taxă de timbru.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Recurentul susține că dosarul nr-, în care a fost parte, se referă la aceleași sporuri, ce sunt solicitate și prin cauza de față, că, în această cauză înțelege să renunțe la judecata în nume propriu, rămânând ca în cauză să aibă doar calitatea de reprezentant al celorlalți recurenți-reclamanți. Se obligă a depune și cerere de renunțare la judecată în scris.
Reprezentantul intimatului, depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.
, în calitate de reprezentant al recurenților a, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Iași și obligarea M I la plata sporurilor solicitate prin acțiune.
Reprezentantul intimatului Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 62/ din 23.01.2009, Tribunalul Iașia respins excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și cererea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâta
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, că dreptul la acțiune al reclamanților în ceea ce privește plata celor 2 sporuri s-a născut după încetarea suspendării legale a prevederilor art. 31 alin. 1 prin nr.OUG 92/2004, astfel încât în raport de data nașterii dreptului la acțiune nu s-a împlinit termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei,instanța constată că nu este fondată cererea de chemare în judecată pentru argumentele ce succed.
Potrivit art. 31 alin. 1 lit. "c și d" din Legea nr. 188/1999, republicata, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurata, aceștia au dreptul la un salariu compus printre altele si din suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Totodată, potrivit art. 31 alin. 3 din aceeași lege, salarizarea funcționarilor publici se face conform legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. "e" din aceeași lege.
În lipsa apariției legii salarizării funcționarilor publici, salarizarea acestora în aceasta perioada s-a făcut în baza unor ordonanțe emise de Guvern.
În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la cele doua sporuri au fost succesiv suspendate, prin nr.OUG 92/2004 si nr.OUG 2/2006.
Începând cu anul 200, potrivit nr.OG 6/200, privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici, suspendarea celor doua sporuri nu mai este reglementată.
Cum în cuprinsul nr.OG 6/2007 nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate, cuantificarea lor la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrara si excedând cadrului legal.
Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 si art. 157 alin. 2 din Codul muncii ("Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de statse stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative") pentru funcționarii publici drepturile salariale se stabilesc prin lege,ceea ce înseamnă că este nelegală practica stabilirii acestor drepturi pe alta cale,fie ea și judiciară.
Atunci când legiuitorul a intenționat plata unor sporuri a adoptat și norme de stabilire efectivă a modului de calcul a acestora, nelăsând la latitudinea angajatorului,a funcționarilor sau a instanței judecătorești exercițiul acestei atribuții exclusiv legislative.
Astfel, în OG6/2007, în secțiunea a 2-a, intitulată "", legea prevede expres pentru o serie de sporuri cuantumul lor,categoriile de funcționari cărora se adresează și condițiile de acordare iar pentru altele menționează doar procentul maxim ce poate reprezenta sporul urmând ca ordonatorul principal de credite să fixeze prin act administrativ celelalte criterii de aplicare.
Însă, în privința suplimentul postului și a și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o astfel de specificare.
Pe de alta parte, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în condițiile art. 269 din Codul muncii si art. 998 Cod civil, nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisa o astfel de cerere, întrucât existenta prejudiciului invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa.
În cauză, nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale pentru dreptul la încasarea celor doua sporuri solicitate de reclamanți nu constituie un bun în înțelesul art. 1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile din moment ce întinderea acesteia depinde de măsurile ce urmează a fi luate de către puterea legislativă pentru iar,din alt punct de vedere,nu se poate susține teza existenței unei speranțe legitime în a-și concretiza reclamanții dreptul invocat,în condițiile în care,nu există o bază suficientă în dreptul intern constând într-o jurisprudența si concordanta a instanțelor naționale.
Acest ultim aspect rezultă din minuta întâlnirii conducerii cu membrii comisiei " practicii judiciare" din data de 19.11.2008,la punctul 11 al actului menționându-se că se impune promovarea unui recurs în interesul legii pentru tranșarea diferențelor perpetuate în soluționarea acestui tip de litigiu.
În lipsa unui text de lege expres în actele normative privind salarizarea funcționarilor publici care să confere vocație concretă la încasarea celor 2 suplimente precum și în lipsa unui coeficient al celor 2 suplimente stabilit de către legiuitor, tribunalul nu își poate depăși atribuțiile și funcțiunea instituită prin Legea nr. 303 și 304/2004 și Cod procedură civilă și să legifereze în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor reclamanți prin obligarea pârâului la plata contravalorii celor 2 suplimente.
De asemenea, funcționarii publici reclamanți nu se află într-o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici care, în baza unor hotărâri judecătorești,au încasat contravaloarea celor 2 sporuri,nefiind incidente prevederile art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000, atâta timp cât nu există suportul legal al calculării și încasării acestora iar prin respectivele hotărâri s-a ajuns la depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin legiferarea coeficientului celor 2 suplimente.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanții, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut seama de faptul de prevederile imperative art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, care prevăd componența salarială a funcționarilor publici. Susțin recurenții că, odată încetată măsura suspendării exercițiului dreptului, angajatorul avea obligația de a plăti drepturile salariale stabilite prin lege, soluție impusă și de practica constantă a în această materie. argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanții solicită admiterea recursului formulat și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sporurilor legale.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, și având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, putând să examineze cauza sub toate aspectele, constată următoarele:
Potrivit art. 29 lit. c și d) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31, la republicarea legii din 2006, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din
a) salariul de bază,
b) sporul pentru vechime în muncă,
c) suplimentul postului, în procent(general) de 25% din salariul de bază, și suplimentul gradului, de asemenea, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi a căror plată a fost suspendată prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și art. 48 din nr.OUG 2/2006, până la 31 decembrie 2006, reglementări ce au reintrat în vigoare la 1.01.2007, conform art. 13 din Legea nr. 251/2006, ocazie cu care termenul de "suplimentul gradului" a fost înlocuit cu "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Raportat acestor prevederi, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea lui,cât timp nu i-a fost înlăturată existența printr-o dispoziție legală și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea normei legale în ceea ce privește acest drept.
Din actele dosarului rezultă că reclamanții au statut de funcționari publici, regimul lor juridic fiind guvernat de Legea nr. 188/1999, iar drepturile salariale solicitate prin acțiuni sunt prevăzute de art. 31 din Legea privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Curtea nu poate reține că articolul 31 din Legea nr. 188/1999 stabilește doar la modul general, că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, câtă vreme aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materie, respectiv dispozițiile art. 155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 269 și 166 din cod prevăd că angajatorul este obligat să îi despăgubească pe salariați în situația în care, din culpa sa, aceștia au fost prejudiciați prin neexecutarea în totalitatea obligațiilor privind plata drepturilor salariale ce li se cuvin. Or, împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un mod neacordarea celor două sporuri legale, atât timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului, care, din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale. Astfel, chiar dacă atât din cuprinsul art. 31 din Legea nr. 188/1999, cât și din prevederile art. 1 alin. 2 lit. a) nr.OUG 92/2004, rezultă că dincolo de simpla enumerare a elementelor pe baza cărora sunt salarizați funcționarii publici, problema salarizării în mod concret a acestora ar trebui să facă obiectul unei legi separate, legiuitorul urmărind, în mod explicit, implementarea, din anul 2006, unui sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici, culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu ( prin ordonanță de guvern, lege sau norme metodologice) nu trebuie răsfrântă asupra reclamanților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
le prevăzute de art. 31 lit."c" și"d" din Legea nr. - sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, astfel că actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Nu în ultimul rând, este de menționat că suspendarea acordării celor două sporuri nu semnifică înlăturarea acestora, întrucât dacă aceasta ar fi fost voința reală a legiuitorului, forma în vigoare a art. 31 din lege nu ar fi fost cea citată. Acordarea sporului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare se subscrie și exigențelor impuse de prevederile G nr. 6/2007, ce stipulează drepturile funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale prevăzute de lege.
Raportându-se la Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea consideră că dreptul reclamanților este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din protocolul menționat, reținând că reclamanții nu au beneficiat de aceste sporuri și că, atâta timp cât dispozițiile legale menționate - în vigoare - au consacrat dreptul funcționarilor publici la plata sporurilor și a altor drepturi salariale, prevăzute de legislația specifică funcției publice, cererea reclamanților este legitimă.
Se mai reține că, potrivit hotărârii din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98, Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 dacă este suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Motivele invocate privind lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica neacordarea sporurilor recunoscute în favoarea reclamanților.
Aceeași argumentație, în sensul că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească sau un act normativ cu putere de lege se regăsește și în hotărârea pronunțată în cauza nr. 59498/00, Bourdov contra Rusiei.
Chiar dacă suspendarea acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu a fost urmarea unor constrângeri bugetare, ci consecința directă și imediată a neelaborării și neadoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici,și la care art. 31 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 face trimitere, așa cum am arătat nu poate fi răsfrântă asupra dreptului reclamanților.
, de către puterea legiuitoare, a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, în cadrul căreia dreptul la suplimentul postului și dreptul la suplimentul corespunzător treptei de salarizare ar fi trebuit să-și afle consacrarea deplină și definitivă, începând de la definirea acestora și terminând cu stabilirea cuantumului, ori sistemului de acordare, nu exclude intervenția puterii judecătorești în soluționarea diferendelor referitoare nu la politica salarială promovată de puterea executivă și aprobată de puterea legislativă, ci la recunoașterea drepturilor conferite prin lege, tocmai având în vedere că misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este, conform art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, lor nefiindu-le însă permis ca, în aplicarea legii, să înlocuiască sau să creeze norme de drept pe cale judiciară.
Tocmai în absența legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, care ar fi trebuit să se bazeze pe sistemul de salarizare enunțat la alin. 1 al art. 31, reclamanților trebuie să li se recunoască dreptul de a primi suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, chiar dacă legiuitorul nu a indicat, prin legea specială de salarizare, care sunt categoriile de funcționari care beneficiază de aceste drepturi, care sunt condițiile în care ele se acordă și în mod deosebit care este sistemul de calcul al acestor suplimente la salariul de bază, culpa aparținând în mod exclusiv acestuia și pentru care nu pot fi sancționați, prin nerecunoașterea drepturilor ce li se cuvin, reclamanții.
Împrejurarea că nu există nici un act normativ care să permită cuantificarea celor două suplimente, stabilirea acestora de către instanță la nivelul a 25% din salariul de bază, nu poate fi considerată arbitrară, câtă vreme acest procent este prevăzut expres de legea cadru, stabilirea acestora sub acest cuantum fiind atributul exclusiv al debitorului și de care reclamanții nu sunt ținuți răspunzători.
La termenul de soluționare a prezentului recurs, recurentul reclamant a învederat instanței atât oral, cât și în scris, că renunță la judecata acțiunii.
Așa fiind, Curtea urmează ca, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, după admiterea recursului formulat de această parte, să ia act de renunțarea reclamantului la judecata cauzei pe fond.
În consecință, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art. 304 raportat la art. 312 ind. 1 alin. 2, 3 Cod procedură civilă să admită recursul formulat de reclamanți, iar pe fond se va proceda conform dispozitivului în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale astfel cum au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenții -, -, -, -, -, în nume propriu și prin reprezentant -, împotriva sentinței numărul 62/din 23.01.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea promovată de reclamanții -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâta INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ I, și, în consecință:
Obligă pârâta la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, pentru perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant în parte, sume actualizate în raport cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plăți efective.
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantului la judecata cauzei pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- - I--
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:
17.04.2009
2 ex.-
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Iulia
