Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2.794/2008
Ședința publică de la 26 noiembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 482/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr. 188/1999 ) - tichete de masă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. recursul este declarat în termen.
Curtea constată că din eroare a fost citat recurentul cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, acesta nedatorând această taxă având în vedere că este un litigiu cu obiect drepturi salariale.
Curtea, după deliberare, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile reținând cauza spre pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 482/CA din 13.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta împotriva CASEI JUDEȚEANE DE PENSII B
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998, rezultă fără echivoc faptul că acordarea tichetelor de masă salariaților este o facultate, și nu o obligație a angajatorului. De altfel, nici în contractul colectiv de muncă unic nu se stabilește obligația acordării tichetelor de masă, ci arată că aceste beneficii suplimentare se acordă conform prevederilor legale și înțelegerilor părților.
Funcționarul public poate beneficia de acordarea alocației de hrană sub formă tichetelor de masă doar în condițiile în care angajatorul a prevăzut în buget sume cu această destinație și aceste beneficii au fost negociate prin contractul colectiv de muncă.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, în temeiul Legii nr. 142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă începând cu luna februarie 2001 și până în prezent, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective.
În motivarea recursului s-a relevat, în esență, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Totodată s-a invocat incidența dispozițiilor Legii nr. 142/1998, a Legii nr. 188/1999 și a Legii nr. 193/2006 după cum se invocă și principiul nediscriminării față de alți salariați din sectorul bugetar care beneficiază de aceste alocații de masă, fiind invocate prevederile art. 41 și 53 din Constituție, art. 5 alin. 3 Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 alin. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
S-a invocat astfel încălcarea de către prima instanță a normelor pertinente privind protecția drepturilor omului, prin prisma faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra aplicabilității în cauză prevederile art. 14 din sau ale art. 1 alin. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind nelegale susținerile conform cărora sumele necesare acordării acestor drepturi ar fi trebuit prevăzute în bugetul angajatorului, fiind nesocotite și dispozițiile art. 18 din Codul muncii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Temeiul legal al acțiunii reclamantei este reprezentat de dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 142/1998.
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din acest act normativ, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de munca, denumite în continuare angajator,pot primio alocație individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Relevante sunt și prevederile art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005, care au prevăzut posibilitatea acordării tichetelor de masă doar pentru instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, pentru celelalte instituții publice din sistemul bugetar de stat nefiind prevăzute sume pentru acordarea acestor tichete. Este adevărat că o astfel de interdicție expresă nu este cuprinsă și în textul Legii nr. 486/2006, însă acest aspect nu are relevanță în contextul acțiunii reclamantei, sediul materiei fiind reprezentat de către Legea nr. 142/1998.
Astfel, chiar făcându-se abstracție de prevederile din legile bugetare anuale, întrucât acestea nu mai sunt în prezent în vigoare, Curtea consideră că soluția primei instanțe este temeinică și legală, întrucât esența argumentelor pentru care cererea reclamantului a fost respinsă este surprinsă în motivarea hotărârii, respectiv faptul că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate, neavând un caracter imperativ pentru angajator.
Instanța de recurs achiesează la susținerea conform căreia această eventualitate s-ar putea transforma într-o certitudine, respectiv într-un drept de care reclamanta s-ar putea prevala cu succes, doar în ipoteza în care ar fi încheiat un acord colectiv cu angajatorul, în conformitate cu prevederile Cap. VII al Legii nr. 188/1999, în care s-ar prevedea expres dreptul funcționarilor publici la acordarea tichetelor de masă.
Abia în această ipoteză, dreptul reclamantei s-ar concretiza și abia atunci ar fi aplicabile prevederile art. 41 și 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 și art. 18 din Legea nr. 53/2003 și art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la. întrucât acordarea tichetelor de masă ar intra, prin voința angajatorului, în conținutul dreptului la protecția socială a reclamanților, în măsura în care nu s-ar încălca astfel alte norme imperative.
Din perspectiva textelor legale mai sus analizate, rezultă că aceasta este modalitatea în care trebuie interpretate și aplicate prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998, în sensul în care legiuitorul a instituit o dispoziție în favoarea personalului contractual din sectorul bugetar, care ar putea profita și funcționarilor publici, însă numai cu condiția ca sumele necesare să fie prevăzute în acest sens în bugetele instituțiilor angajatoare.
De altfel, aceasta este și poziția de principiu adoptată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum aceasta este relevată prin dispozitivul Deciziei nr. 14/2008, pronunțată în baza prevederile art. 329.pr.civ.
De asemenea, pot fi reținute ca relevante și dispozițiile art. 22 și 14 alin. 1 din Legea nr. 500/2000, precum și cele ale art. 2 lit. a din nr.HG 5/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 142/1998, conform cărora numărul salariaților care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a acestora, în limita celei prevăzute de lege, se stabilesc ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorului.
Pentru toate aceste considerente, va fi respins recursul reclamantei, în privința invocării dreptului constituțional la protecția socială a muncii, nefiind incident nici principiul nediscriminării, invocat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din și art. 1 alin. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la. întrucât acesta se aplică doar în ipoteza în care unor persoane aflate în aceeași situație li se aplică tratamente diferite, fără o justificare rezonabilă.
Or, dat fiind caracterul permisiv al normei legale invocate în sprijinul acțiunii introductive de către reclamant, este pe deplin justificată acordarea tichetelor de masă doar în favoarea unor categorii de salariați, tratamentul diferit explicându-se atât prin finanțarea distinctă a diferitelor instituții, cât și prin atitudinea adoptată de angajatori, unii dintre aceștia prevăzând în bugetele proprii sumele necesare, iar alții nu.
Pentru toate aceste considerente, vor fi respinse toate argumentele cuprinse în recursul reclamantei, cu consecința menținerii dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 482 din 13 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - AL - - - - -
Red. /Dact.HC /2 ex./12.12.2008
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Simona Hajjar, Mirela Budiu
