Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2/R/

Ședința din Camera de Consiliu de la 8 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de SINDICATUL LIBER DIN INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G pentru reclamanții, A, EN., împotriva încheierii din data de 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimații Inspecția B și Inspectoratul Teritorial d e Muncă G, prin consilier juridic, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentul SINDICATUL LIBER DIN INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G și apărătorul acestuia av..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta intimaților Inspecția B și Inspectoratul Teritorial d e Muncă G, consilier juridic, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare depusă la dosar.

C rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin încheierea din 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată cererea de lămurire a sentinței civile nr.2635 din 01.10.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-, formulată de Sindicatul Liber din Inspectoratul Teritorial d e Muncă G în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial d e Muncă G și Inspecția

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele: prin cererea înregistrată la data de 2.03.2009 Sindicatul Liber din ITM Gaf ormulat cerere de lămurire a sentinței civile nr.2635/1.10.2008 a Tribunalului Galați.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că instanța a admis acțiunea având ca obiect acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare și nu a limitat în nici un fel în cuprinsul hotărârii cuantumul acestor drepturi salariale. Solicită reformularea dispozitivului hotărârii în sensul de a se preciza că aceste suplimente se acordă în procent de 25% din salariul de baza.

Potrivit disp.art.2811, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ărțile pot cere instanței lămurirea acestuia.

Prin sentința civilă nr.2635/1.10.2008 a fost obligată pârâta să plătească aceste drepturi salariale având în vedere, pe de o parte, că acestea sunt prevăzute în Legea nr.188/1999 la art.31.al.1 lit.c și d si art.911și, pe de altă parte, împrejurarea că suspendarea ulterioară, prin alte acte normative, a acestor drepturi a fost nelegală.

Instanța nu avea posibilitatea legală de a preciza că aceste drepturi salariale sunt în procent de 25% din salariul de bază întrucât legea care le prevede nu le cuantifică. Instanța nu putea decât să recunoască faptul că membrii sindicatului reclamant, în calitatea lor specială de funcționari publici au dreptul să primească aceste suplimente prevăzute de lege, corelativ obligației pârâtei de a le plăti. Cuantumul acestora însă rămâne în continuare incert, nefiind încă stabilit printr-un act normativ ulterior și neputând fi stabilit de către instanță, întrucât nu intră în atribuțiile sale. Nici actele normative ulterioare, care modifică sau completează Legea nr.188/1999 cu privire la drepturile salariale ale funcționarilor publici nu prevăd cuantumul acestor suplimente. Prin urmare, instanța nu putea decât să recunoască funcționarilor publici faptul că au dreptul la aceste suplimente conform legii.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții, cu următoarea motivare:

Deși a admis cererea reclamanților și a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, instanța prin dispozitivul sentinței civile nr.2635/01.10.2008 nu a menționat și cuantumul procentual al acestor drepturi, de 25% fiecare din salariul de baza, așa cum s-a solicitat în mod expres prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din data de 15.04.2009 Tribunalul Galați în mod eronat a respins cererea de lămurire a dispozitivului nr.2635/2008, modificând practic sentința civilă în sensul că prin motivarea pe care o face considera că instanța de fond nu a acordat și procentul de 25% din salariul de baza, care a fost cerut prin acțiunea admisă.

Daca instanța de fond ar fi avut în vedere o astfel de motivare atunci ar fi admis în parte cererea și ar fi specificat prin motivarea sentinței civile nr. 2635/2008 motivul pentru care nu ar fi admis și acordarea acestor drepturi bănești în cuantumul cerut.

S-a încălcat astfel principiul autorității de lucru judecat, instanța a sesizat cu cererea de lămurire a dispozitivului modificând practic în parte, prin motivarea pe care o dă în încheierea de respingere a cererii, o sentință civilă definitivă și irevocabilă.

Deși a fost admisă cererea reclamanților, fiind obligate pârâtele la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, instanța prin dispozitivul nr. 2635/01.10.2008 nu a menționat și cuantumul procentual al acestor drepturi, de 25% fiecare din salariul de bază, așa cum s-a solicitat în mod expres prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din data de 15.04.2009, Tribunalul Galați în mod eronat a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr.2635/2008, modificând practic sentința civilă în sensul că prin motivarea pe care o face consideră că instanța de fond nu a acordat și procentul de 25% din salariul de bază, care a fost cerut prin acțiunea admisă.

Dacă instanța de fond ar fi avut în vedere o astfel de motivare atunci ar fi admis în parte cererea și ar fi specificat prin motivarea sentinței motivul pentru care nu ar fi admis și acordarea acestor drepturi bănești în cuantumul acordat.

S-a încălcat astfel principiul autorității de lucru judecat, instanța sesizată cu cererea de lămurire a dispozitivului modificând practic în parte, prin motivarea pe care o dă în încheierea de respingere a cererii, o sentință civilă definitivă și irevocabilă.

Curtea analizând actele dosarului constată;

Prin sentința civilă nr. 2635/01.10.2008 a Tribunalului Galația cărei dispozitiv se cere a fi lămurit s-a stabilit obligația de plată a celor două suplimente, fără a le cuantifica și s-a motivat în acest sens, prin faptul ca art.31 din 188/1999, nu cuantifica aceste sporuri.

Ca atare, așa cum a reținut instanța de fond nu se poate adăuga la dispozitivul hotărârii instanței de fond, pentru că ar însemna practic reluarea judecății în fond a acestuia.

Ca atare, pe baza art.312 pr.civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SINDICATUL LIBER DIN INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G pentru reclamanții, A, EN., împotriva încheierii din data de 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul -, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./08.12.2009

Tehnored./2ex./14.12.2009

Fond -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2/2009. Curtea de Apel Galati